Biden afirmă că Zelenski ”nu a vrut să audă” avertismentele sale privind invazia rusă

11 Iun. 2022, 06:23
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
11 Iun. 2022, 06:23 // Actual //  bani.md

Joe Biden a afirmat că preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, „nu a vrut să audă” avertismentele americane înainte ca Rusia să-i invadeze ţara, notează AFP.

„Mulţi oameni au crezut că exagerez” când am vorbit despre un atac rus asupra Ucrainei înainte de a începe, a declarat preşedintele american în cursul unei recepţii la Los Angeles, destinată strângerii de fonduri pentru Partidul Democrat.

„Dar ştiam că avem informaţii în acest sens. (Preşedintele rus Vladimir Putin) urma să treacă graniţa. Nu era nicio îndoială, iar Zelenski nu a vrut să audă asta”, a adăugat el în faţa jurnaliştilor.

Statele Unite au început să avertizeze despre pregătirile pentru o invazie a Ucrainei cu mult înainte ca preşedintele rus să anunţe la 24 februarie o „operaţiune specială” împotriva ţării.

Aceste avertismente au suscitat neîncredere şi chiar critici mai mult sau mai puţin voalate din partea unor aliaţi europeni care considerau la acea vreme că Statele Unite sunt prea alarmiste. AGERPRES/(AS – editor: Alic Mîrza, editor online: Andreea Preda

25 Sept. 2026, 16:52
 // Categoria: Homepage // Autor:  bani.md
25 Sept. 2026, 16:52 // Homepage //  bani.md

Mișcarea Civică Construim înCREDere a prezentat astăzi raportul de monitorizare civică „Un an de la alegerile parlamentare. Unde suntem?”. Documentul evaluează, pe baza datelor publice și a rezultatelor verificabile, modul în care au fost puse în aplicare angajamentele electorale asumate de PAS în programul „UE 2028”, în perioada 28 septembrie 2025–28 septembrie 2026.

„Nu evaluăm guvernarea după preferințele noastre politice, ci după angajamentele pe care ea însăși le-a asumat public și după standardele pe care tot ea și le-a fixat. După un an nu pronunțăm un verdict asupra întregului mandat, dar putem vedea dacă ritmul actual conduce sau nu spre obiectivele promise”, a declarat Olesea Stamate.

Raportul constată că 18 dintre cele 325 de angajamente sectoriale, adică 5,5%, au fost realizate integral. Incluzând realizările parțiale, formale și poziția aproape realizată, totalul ajunge la 26 de angajamente, sau 8%.

 

 

Alte 56 de angajamente, reprezentând 17,2%, nu au niciun început de execuție, iar 86, sau 26,5%, avansează sub ritmul necesar; 47 dintre acestea sunt mult sub ritm. În derulare fără un decalaj demonstrabil sunt 153 de angajamente, iar patru nu au putut fi clasificate din informațiile publice disponibile.

O altă concluzie importantă privește calitatea promisiunilor: 200 din cele 325 de angajamente sectoriale, adică 61,5%, nu conțin nicio cifră, niciun termen și niciun act normativ care trebuie adoptat. În lipsa acestor repere, cetățenii, presa și organizațiile civice nu pot verifica obiectiv dacă promisiunea a fost respectată.

„Pentru fiecare angajament realizat integral există peste trei fără niciun început de execuție și aproape cinci care avansează mai lent decât ar trebui. Un angajament fără termen, cifră sau rezultat măsurabil nu poate produce răspundere politică reală”, a subliniat Olesea Stamate.

Compararea documentelor arată și o reducere a mai multor ținte: 3.000 km de drumuri au devenit cel puțin 100 km anual, 60.000 de hectare de pădure au devenit cel puțin 7.000 de hectare plantate și reabilitate în 2026, locurile noi în creșe au scăzut de la 5.000 la 3.000, iar ținta pentru învățământul superior dual de la 1.000 la 450 de studenți anual. Obiectivele salariale de 10.000 de lei salariu minim și 25.000 de lei salariu mediu nu mai apar cuantificate, iar sportul și politica de tineret nu mai figurează ca domenii distincte.

Raportul consemnează și rezultate pozitive: deschiderea primelor clustere de negocieri cu Uniunea Europeană, majorarea burselor în domenii prioritare, creșterea plafonului de înregistrare obligatorie ca plătitor de TVA la 1,7 milioane de lei, deducerea de până la 20.000 de lei pentru cheltuieli de studii și perfecționare profesională, progrese în acordurile bilaterale de pensii și finalizarea constructivă a liniei electrice Vulcănești–Chișinău.

Mișcarea Civică Construim înCREDere solicită pentru al doilea an un plan public de recuperare a întârzierilor, cu termene, responsabili și indicatori; raportare semestrială privind programul de guvernare; reconsultarea proiectelor modificate substanțial înainte de vot; un calendar fiscal predictibil pentru patru ani și publicarea trimestrială a kilometrilor de drum contractați, executați și recepționați.