BNM a aruncat 64 milioane de euro pe piață ca să țină leul sub control

22 Aug. 2025, 08:46
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Ursu Victor
22 Aug. 2025, 08:46 // Bănci şi Finanţe //  Ursu Victor

În luna iulie 2025, gradul de acoperire a cererii nete de valută din partea agenților economici prin oferta netă de valută de la persoanele fizice a constituit 79,9%, în creștere față de 78,1% în iunie, potrivit datelor Băncii Naționale a Moldovei (BNM).

Oferta netă de valută de la persoanele fizice a crescut cu 78,2 milioane de euro (+28,7%), în timp ce cererea netă de valută din partea agenților economici s-a majorat cu 90 milioane de euro (+25,8%).

Pentru a echilibra piața, BNM a intervenit prin vânzări nete de 64 milioane de euro pe piața interbancară locală.

Cursul mediu al leului moldovenesc în raport cu euro a variat de la 19,6668 EUR/MDL în iunie la 19,7842 EUR/MDL în iulie.

În structura ofertei nete de valută de la populație, ponderea majoră a revenit în continuare monedei unice europene, care a reprezentat 71,6%.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

12 Nov. 2026, 16:04
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
12 Nov. 2026, 16:04 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică pregătește modificarea modului de calculare a tarifelor pentru distribuția gazelor naturale, după ce a constatat că actualul mecanism permite includerea în facturile consumatorilor a unor cheltuieli administrative similare, suportate de mai multe companii care aparțin aceluiași proprietar. Autoritatea propune eliminarea recuperării repetate a acestor costuri, măsură care ar putea contribui la reducerea facturilor pentru populație și agenții economici.

Potrivit notei de fundamentare a proiectului, în Republica Moldova activează 18 operatori ai sistemelor de distribuție a gazelor naturale, dintre care 12 sunt afiliați companiei Moldovagaz. Aceștia deservesc aproape 97% dintre consumatorii racordați la rețelele de distribuție.

ANRE explică faptul că, în prezent, veniturile reglementate ale operatorilor sunt calculate separat, inclusiv prin luarea în considerare a propriilor cheltuieli administrative. Ulterior, aceste costuri sunt agregate și recuperate prin tariful uniform de distribuție.

„Includerea integrală în veniturile reglementate a unor cheltuieli administrative similare, suportate de mai multe întreprinderi care aparțin aceluiași fondator, conduce la transferarea asupra consumatorilor a costurilor aferente menținerii unor structuri administrative paralele”, se arată în documentul ANRE.

Autoritatea consideră că recunoașterea acestor cheltuieli în tarif, fără justificarea necesității și eficienței lor, generează costuri suplimentare care contribuie la majorarea tarifului uniform pentru distribuția gazelor naturale.

Noua metodologie ar urma să permită recunoașterea cheltuielilor administrative comune o singură dată, în costurile unui singur operator desemnat de proprietar, pe o perioadă de cinci ani.

Măsura vizează inclusiv cheltuielile pentru conducerea executivă, consilierea managementului, contabilitate, resurse umane, asistență juridică, audit, servicii IT, secretariat, securitate internă și administrarea imobilelor.

În cazul în care proprietarul nu desemnează operatorul care va prelua aceste costuri în calculul tarifar, ANRE va selecta compania cu cea mai mare cifră de afaceri din anul precedent.

Instituția susține că noul mecanism va stimula centralizarea funcțiilor administrative comune și va împiedica includerea în tarife a unor cheltuieli care nu sunt indispensabile activității de distribuție.

„Consumatorii finali care achită prețuri la gazele naturale în componența cărora sunt tarifele pentru serviciul de distribuție vor beneficia de reduceri ale facturilor la gaze naturale”, se menționează în nota de fundamentare.

În prezent, tariful uniform pentru distribuția gazelor naturale către consumatorii racordați la rețelele de presiune joasă este de 4.974 de lei pentru o mie de metri cubi, echivalentul a 4,974 lei pentru un metru cub. Pentru rețelele de presiune medie, tariful constituie 1.463 de lei pentru o mie de metri cubi, iar pentru cele de presiune înaltă – 395 de lei.

Documentul nu prezintă însă o estimare a economiilor care ar putea rezulta din eliminarea cheltuielilor administrative paralele și nici o reducere concretă a tarifelor.