BNM scumpește banii. A majorat rata de politică monetară

15 Feb. 2022, 17:36
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  bani.md
15 Feb. 2022, 17:36 // Bănci şi Finanţe //  bani.md

Comitetul executiv al Băncii Naționale a Moldovei, în cadrul ședinței din 15 februarie 2022, a adoptat majorarea ratei de bază cu două puncte procentuale la 10,50%, anual.

Totodată, la creditele overnight cu 2,00 puncte procentuale, de la 10,50 la sută până la nivelul de 12,50 la sută anual și la depozitele overnight cu 2,00 puncte procentuale, de la 6,50 la sută până la nivelul de 8,50 la sută anual.

La baza ajustării prognozei stau factorii de natură proinflaționistă, precum inflația importată, creșterea prețurilor internaționale la produsele alimentare, resursele energetice și petrol, cererea internă pozitivă, o eventuală majorare a tarifului la energia electrică pe parcursul trimestrelor I și II 2022, ajustarea accizelor, alături de efectul bazei anuale joase.

Printre factorii cu impact negativ, care vor influența inflația în faza de coborâre se enumeră: cererea agregată în diminuare continuă până la finele orizontului de prognoză, tendința de diminuare a prețurilor externe prognozate la petrol și gaze naturale, ameliorarea anticipată în anul viitor a situației de pe piața energetică regională și globală, scăderea ușoară a ritmului anual al prețurilor internaționale la produsele alimentare în prima jumătate a anului viitor, efectul bazei anuale înalte.

E necesar de menționat că, prognoza actuală pe termen mediu a fost elaborată în baza informațiilor disponibile și în circumstanțele manifestării unor factori suplimentari sau materializării unor riscuri, traiectoria acesteia va fi revizuită în mod corespunzător.

Ținem să menționăm că, rata anuală a inflației pentru luna ianuarie 2021 s-a poziționat cu 0,8 puncte procentuale peste nivelul anticipat în Raportul asupra inflației nr.1, 2022. Devierea respectivă a fost determinată preponderent de ajustarea mai timpurie a tarifului la gazul din rețea, dar și de presiunile mai pronunțate din partea costurilor asupra prețurilor la produsele alimentare, precum și de dinamica prețurilor la petrol. Astfel, având în vedere devierea pozitivă înregistrată pentru prima lună de prognoză, precum și evoluția peste așteptări a prețurilor la petrol și eventualele efecte de runda a doua de la ajustarea tarifelor, în perioada următoare se conturează riscul înregistrării unei traiectorii a inflației superioare celei anticipate în cadrul Raportul asupra inflației nr.1, 2022.

21 Mai 2026, 11:35
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
21 Mai 2026, 11:35 // Actual //  Grîu Tatiana

Curtea de Conturi a descoperit un șir de nereguli la Ministerul Energiei, de la rețele de gaze fără acte clare și milioane de lei nerecunoscute în evidențe, până la probleme serioase în administrarea patrimoniului public. Auditorii au emis „opinie cu rezerve” asupra rapoartelor financiare ale instituției pentru anul 2025.

Cea mai gravă problemă identificată de audit vizează patrimoniul gestionat prin Î.S. „Moldelectrica”, unde Ministerul Energiei exercită funcția de fondator. Potrivit Curții de Conturi, bilanțul ministerului a fost subevaluat cu cel puțin 678,8 milioane de lei, deoarece anumite proprietăți ale statului nu au fost reflectate corect în evidența contabilă.

În plus, alte bunuri publice în valoare de 321,63 milioane de lei au fost incluse neconform în capitalul social al întreprinderii. Auditorii avertizează că problema ar putea fi și mai mare, deoarece 1 670 de unități de mijloace fixe figurează în acte cu valoarea „zero”, fără să fie reevaluate corespunzător.

La sfârșitul anului trecut, patrimoniul administrat și raportat de Ministerul Energiei era estimat la 793,3 milioane de lei. În aceeași perioadă, instituția a înregistrat venituri de 1,159 miliarde de lei și cheltuieli de 970,6 milioane de lei.

Auditul a scos la iveală și probleme în gestionarea contribuțiilor pentru eficiență energetică. Potrivit auditorilor, creanțe aferente a 44 de entități, în sumă de 63,07 milioane de lei, și datorii către alte 9 entități, de 3,91 milioane de lei, nu au fost recunoscute și raportate corespunzător.

„Operațiunile sunt realizate în lipsa unei delimitări normative clare a responsabilităților dintre entități”, notează Curtea de Conturi despre relația dintre Ministerul Energiei și IP CNED în administrarea fondurilor pentru eficiență energetică.

Probleme majore persistă și în sectorul gazelor naturale. Curtea de Conturi critică tergiversarea procesului de inventariere a rețelelor de transport și distribuție a gazelor, inclusiv a celor construite din bani publici și fără acte de proprietate clare.

„Fragmentarea dreptului de proprietate asupra infrastructurii de gaze naturale afectează evidența contabilă a patrimoniului, întreținerea infrastructurii și realizarea investițiilor necesare”, avertizează auditorii.

Raportul mai arată că recomandările formulate de Curtea de Conturi anul trecut au fost implementate doar pe jumătate. O singură recomandare a fost executată integral, iar alte patru – doar parțial.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!