Incident regretabil la BNM. Armașu: Investigăm

15 Feb. 2022, 17:11
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  bani.md
15 Feb. 2022, 17:11 // Bănci şi Finanţe //  bani.md

Este un incident regretabil scurgerea de informații cu privire la majorarea ratei de bază, a comentat guvernatorul BNM, Octavian Armașu recentul incident cu apariția informațiilor în spațiul public cu privire la majorarea ratei de bază cu două puncte procentuale.

Este un incident regretabil scurgerile de informații cu privire la majorarea ratei de bază. În prezent sunt făcute investigații cum a putut ajunge această informație în public”, a precizat Armașu.

În ajun de ședința Comitetului executiv al BNM, din data de 8 februarie, deputatul Radu Marian a publicat informația că BNM ar urma să majoreze rata de politică monetară cu două puncte procentuale de la 8,50%.

„BNM trebuie să atace țintit creditele de consum, care supra-încălzesc economia, dar NU trebuie să îngreuneze activitatea de creditare a agenților economici, prin majorarea costurilor de împrumut. Îndemn BNM să abordeze țintit problemă creditelor de consum a populației și să urgenteze adoptarea deciziilor în acest sens, pe care le-a tărăgănat mult timp”, a comentat deputatul.

Ulterior, BNM și-a suspendat ședința Comitetului executiv unde urma să discute rata de politică monetară.

16 Iun. 2026, 13:47
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
16 Iun. 2026, 13:47 // Actual //  Ursu Victor

Propunerile Ministerului Finanțelor privind noul Cod Fiscal, care urmează să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2027, riscă să afecteze grav sectorul agricol, susține Alexandru Bădăru, fost director executiv al Asociației Forța Fermierilor.

Într-o analiză publicată după examinarea proiectului, expertul afirmă că pachetul fiscal propus transferă o parte importantă a efortului de consolidare bugetară asupra agricultorilor, într-un moment în care sectorul continuă să resimtă efectele secetelor repetate, ale crizei energetice și ale deficitului de forță de muncă.

Potrivit lui Bădăru, una dintre cele mai controversate modificări este majorarea TVA pentru produsele agroalimentare de la 8% la 20%. Expertul avertizează că fermierii vând adesea producția cu termene de plată de până la șase luni, însă vor fi obligați să achite TVA imediat, ceea ce ar putea genera probleme majore de lichiditate.

„Statul cere bani pe care agricultorul nu i-a încasat încă”, susține acesta.

Analiza critică și eliminarea cotei zero de TVA pentru tractoare, utilaje agricole, terenuri, clădiri și energie. În opinia autorului, această modificare va majora cu 20% costul investițiilor în modernizarea exploatațiilor agricole și va reduce atractivitatea investițiilor într-un sector care are nevoie de capitalizare.

Un alt punct sensibil este creșterea contribuțiilor de asigurări sociale achitate de agricultori de la 18% la 21%. Totodată, proiectul introduce contribuții de 21% și pentru zilieri, categorie care până acum nu era supusă acestor plăți.

Bădăru consideră că măsura riscă să împingă o parte din activitatea sezonieră în economia informală și să compromită obiectivele platformei electronice e-Zilier, creată pentru legalizarea muncii ocazionale în agricultură.

Expertul atrage atenția și asupra noului mod de calcul al impozitului funciar, care va depinde de valoarea cadastrală a terenurilor și de cotele stabilite de autoritățile locale. În opinia sa, modificarea poate genera creșteri semnificative ale sarcinii fiscale și diferențe mari între localități.

În plus, proiectul prevede majorarea graduală a accizei la motorină, cu 20% în 2027, 44% în 2028 și 73% în 2029 comparativ cu nivelul actual. În același timp, mecanismul de rambursare a accizelor va fi limitat în principal la lucrările agricole și horticole, excluzând unele categorii care beneficiază în prezent de acest sprijin.

Potrivit lui Alexandru Bădăru, analiza de impact prezentată de autorități nu reflectă suficient situația financiară dificilă a fermierilor și problemele legate de accesul la finanțare și lichidități.

„Pachetul fiscal propus de Ministerul Finanțelor este introdus preponderent cu scopul consolidării bugetare, iar aplicarea lui în forma actuală riscă să accelereze exact declinul pe care statisticile îl documentează deja”, concluzionează fostul director executiv al Asociației Forța Fermierilor.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!