Boris Johnson se retrage din cursa pentru postul de prim-ministru al Marii Britanii

23 Oct. 2022, 23:43
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
23 Oct. 2022, 23:43 // Actual //  bani.md

Boris Johnson a anunțat duminică seara că se retrage din cursa pentru pentru conducerea Partidului Conservator din Marea Britanie, și implicit, din cursa pentru postul de prim-ministru. Retragerea lui Boris Johnon îi maximizează șansele lui Rishi Sunak de a deveni noul șef al guvernului de la Londra.

Fostul premier Boris Johnson obținuse 102 semnături pentru a candida, adică peste pragul minim necesar, dar spune în declarația prin care își anunță retragerea că „nu poți guverna eficient dacă nu ai un partid unit în parlament”.

Postul de prim-ministru al Marii Britanii a devenit vacant după demisia succesoarei lui Boris Johnson, Liz Truss, săptămâna trecută.
Rishi Sunak este acum principalul candidat în cursa pentru șefia Partidului Conservator și pentru funcția de prim-ministru.

Milionarul care a ocupat funcția de ministru de finanțe în vechiul cabinetul lui Boris Johnson ar putea ajunge astfel primul politician cu origini indiene care ar conduce guvernul de la Londra.

14 Iul. 2026, 17:51
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
14 Iul. 2026, 17:51 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Energocom Trading SRL a câștigat licitația organizată pe platforma Bursa Română de Mărfuri EST pentru furnizarea gazelor naturale către S.A. „Termoelectrica” în perioada octombrie–noiembrie 2026 și va asigura astfel o parte din necesarul de combustibil pentru începutul sezonului rece.

Potrivit companiei, contractul vizează livrarea unei cantități estimate de 618.438 MWh de gaze naturale, echivalentul a aproximativ 58,6 milioane de metri cubi.

Conform documentației licitației, pentru luna octombrie sunt planificate livrări de 178.911 MWh, iar pentru noiembrie – 439.527 MWh.

Gazele vor fi utilizate de Termoelectrica pentru producerea energiei termice și electrice, în contextul pregătirii și începerii sezonului de încălzire.

Reprezentanții Energocom susțin că adjudecarea contractului consolidează poziția Energocom Trading pe segmentul concurențial al pieței gazelor naturale din Republica Moldova și demonstrează capacitatea companiei de a oferi soluții competitive pentru consumatorii industriali și instituționali.

Termoelectrica asigură circa 25 la sută din necesarul de curent al Republicii Moldova și livrează căldură centralizată în municipiul Chișinău. În prezent, datoriile istorice sunt de circa 1,3 miliarde de lei către Energocom și încă 660 de milioane de lei către Moldovagaz.