Bulgarii conduc în medie 21.000 km anual, arată un studiu internaţional

27 Iul. 2024, 12:30
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
27 Iul. 2024, 12:30 // Actual //  bani.md

Maşinile din Bulgaria au un kilometraj mediu anual de 20.999 km, care este a 13-a cea mai mare cifră în rândul celor 27 de ţări europene plus Statele Unite ale Americii, ale căror vehicule sunt verificate pe CarVertical, un serviciu de verificare a istoricului vehiculelor cu sediul în Tallin. Raportul a fost publicat pe site-ul companiei la începutul lunii iulie şi analizat de presa bulgară.

Vehiculele din Ţările de Jos au cel mai ridicat kilometraj mediu anual – 29.851 km, urmate de maşinile din Spania (29.017 km), Danemarca (27.346 km), Belgia (24.308 km) şi Franţa (23.775 km), se arată în raport.

În mod curios, kilometrajul raportat pentru Bulgaria este mai mare decât cel pentru maşinile importate din Statele Unite (16.941 km). De fapt, SUA se află în partea de jos a clasamentului. Asta nu înseamnă că americanii conduc mai puţin decât oamenii din alte ţări, dar majoritatea vehiculelor importate din SUA ajung în Europa grav avariate. În caz contrar, dealerii de maşini nu ar considera profitabil să le revândă, explică CarVertical.

Numărul de kilometri parcurşi pe an de maşini este unul dintre cei mai importanţi factori pe care trebuie să îi luaţi în considerare atunci când cumpăraţi o maşină, iar dacă ştiţi cât de mult conduc oamenii din ţara voastră într-un an puteţi să fiţi atenţi la posibilele modificări ale contorului de parcurs, spune compania.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

15 Sept. 2026, 18:00
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
15 Sept. 2026, 18:00 // Actual //  Grîu Tatiana

O nouă instituție publică ar urma să gestioneze proiectele strategice de infrastructură ale Republicii Moldova, iar funcționarea acesteia este estimată la 46,5 milioane de lei anual, potrivit unui proiect de hotărâre a Guvernului.

Instituția va purta denumirea de Oficiul pentru Implementarea Proiectelor Strategice de Infrastructură Națională și va concentra într-o singură structură activități care sunt în prezent realizate de mai multe entități. Proiectul de hotărâre a Guvernului prevede absorbția de către noua structură a Oficiului de Gestionare a Programelor de Asistență Externă, a Unității de coordonare, implementare și monitorizare a proiectelor în domeniul sănătății și a Unității de implementare a Proiectului de construcție a penitenciarului din Chișinău.

Noua structură va avea 26 de angajați – un director, un director adjunct, cinci șefi de servicii și 19 specialiști. Aceștia vor activa în cinci servicii responsabile de achiziții și managementul contractelor, proiectare și supervizare tehnică, implementarea și monitorizarea proiectelor, finanțe și contabilitate, precum și domeniul juridic, resurse umane și managementul documentelor.

Cea mai mare parte a cheltuielilor estimate pentru funcționarea Oficiului este destinată salariilor. 38,5 milioane de lei anual sunt prevăzute pentru fondul de salarizare. Alte 5 milioane de lei ar urma să fie cheltuite pentru sediu, tehnologia informației și transport, iar 3 milioane de lei pentru asistență tehnică externă, prin subcontractarea unor echipe internaționale specializate.

Documentul prevede și posibilitatea acordării unui salariu suplimentar de până la 150% din salariul de funcție pentru personalul care realizează activități de implementare a proiectelor strategice de infrastructură națională din cadrul Oficiului.

Potrivit notei informative, reorganizarea este propusă în contextul creșterii numărului și complexității proiectelor strategice aflate în pregătire și implementare. Autorii proiectului susțin că actuala configurație instituțională nu dispune de suficientă capacitate pentru gestionarea portofoliului existent și că proiectele sunt administrate de entități diferite.

Oficiul va prelua funcțiile, atribuțiile și drepturile celor trei entități în ceea ce privește implementarea, coordonarea, monitorizarea și raportarea proiectelor. Vor fi preluate inclusiv drepturile și obligațiile din acordurile de împrumut și grant, contractele aflate în executare, patrimoniul, mijloacele financiare, evidența contabilă, arhiva și documentația proiectelor.

În același timp, administrarea resurselor liniilor de credit investiționale și atribuțiile de recreditare vor fi transferate către Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului.

Proiectul mai prevede că cele trei entități reorganizate își vor continua activitatea până la înregistrarea reorganizării. În această perioadă nu va fi întreruptă implementarea proiectelor aflate în derulare, precum și plățile și debursările aferente acestora.

Fondatorul noii instituții va fi Cancelaria de Stat, care va exercita această funcție în numele statului. Directorul Oficiului va fi numit pentru un mandat de patru ani prin ordinul secretarului general al Guvernului.