Care este ţara unde dacă îţi cumperi o casă nu ai nici o garanţie că rămâne a ta. Acolo bântuie o nouă criză

01 Mai 2024, 09:39
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
01 Mai 2024, 09:39 // Actual //  bani.md

Faptul că SUA se confruntă cu o criză imobiliară nu mai e niciun secret. Locuinţele au contribuit cel mai mult la creşterea inflaţiei în ultimii doi ani, scrie Financial Times

Însă la această criză se mai adaugă o problemă. Cei care îşi permit o locuinţă, nu au nicio garanţie că o pot asigura. Costul asigurărilor a crescut puternic, iar în anumite state precum Louisiana, costurile s-au majorat şi cu 63%.

State precum Florida devin imposibil de asigurat, deoarece furnizorii părăsesc piaţa.

Motorul principal al acestor probleme este reprezentat de schimbările climatice şi de riscul unor fenomene meteorologice mai severe, cum ar fi inundaţiile, incendiile, furtunile şi tornadele.

Dar există şi alţi factori în joc. Printre aceştia se numără adoptarea lentă a tehnologiilor de atenuare a riscurilor, eşecul asigurătorilor, al băncilor şi al autorităţilor publice de a găsi abordări comune în ceea ce priveşte împărţirea costurilor şi opacitatea uriaşă de pe piaţă – cel puţin pentru consumatori.

În timpul căutării unui nou asigurător, mulţi americani s-au lovit de o piaţă divizată şi ineficientă.

Astfel, ei sunt puşi în situaţia de a alege să încheie un contract cu asigurători de lux care care oferă o acoperire mult mai amplă, dar şi mult mai scumpă sau să aleagă o asigurare de buget, care le-ar da înapoi doar un sfert din valoarea casei în cazul în care ea este distrusă.

În esenţă, asta înseamnă că în cazului unui incendiu, mulţi americani vor rămâne doar cu terenul pe care a fost construită locuinţa. Această situaţie nu este izolată, şi se extinde până în New York.

În acest context, milioane de oameni au început să se gândească că în cazul unui dezastru, nu au de ales decât să se mute undeva unde locuinţele sunt semnificativ mai ieftine.

John Neal, şeful Lloyd`s of London, cel mai vechi asigurator din lume, atrage atenţia că „băncile, asigurătorii, autorităţile de reglementare şi guvernele nu s-au aşezat la masă şi nu au discutat despre cum să împartă responsabilitatea pentru riscuri”, iar această lipsă de comunicare a creat o criză a asigurărilor care afecteaza milioane de oameni.

Până când această dezbatere va avea loc, proprietarii de case trebuie să se împace cu ideea că sunt oricând supuşi riscului de a-şi pierde casa sau de a fi forţaţi să plătească mai mulţi bani companiilor de asigurări dacă vor să îşi protejeze locuinţa de dezastre.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

27 Apr. 2026, 16:25
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
27 Apr. 2026, 16:25 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Republica Moldova se numără printre statele cu un nivel ridicat de libertate a internetului cu un scor de 84 din 100 în clasamentul global pentru 2026 realizat de compania Cloudwards. Datele arată diferențe între regiuni, de la sisteme deschise în Europa și America Latină până la rețele strict controlate în Asia și Orientul Mijlociu.

Indicele analizează 171 de țări și ia în calcul patru criterii principale: accesul la torrenting, disponibilitatea VPN-urilor, restricțiile privind conținutul pentru adulți și libertatea de exprimare politică și civică online.

În vârful clasamentului se află 11 state care împart primul loc, toate cu un scor de 92. Printre acestea se numără Norvegia, Danemarca, Finlanda, Belgia, Costa Rica și Noua Zeelandă. Nicio țară nu a obținut punctajul maxim de 100.

Cu un scor de 84, Moldova este plasată în categoria țărilor cu internet „liber”, alături de Canada, Austria, Polonia sau Lituania. Rezultatul indică un nivel ridicat de acces și relativ puține restricții asupra utilizatorilor.

În schimb, Statele Unite au obținut doar 64 de puncte, iar Marea Britanie 52, situându-se în zona de mijloc a clasamentului. Autorii raportului explică aceste scoruri prin reglementări mai stricte privind conținutul online și controlul platformelor.

La polul opus, Coreea de Nord ocupă ultimul loc, cu un scor de 0, fiind urmată de China, Rusia, Iran și Pakistan, fiecare cu doar 4 puncte. Aceste țări sunt caracterizate de restricții severe asupra accesului la informație și control extins al activității online.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!