Moldova nu mai este în pericol să rămână în beznă! SUA susține financiar construcția celei de a treia linii electrice

01 Mai 2024, 09:33
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
01 Mai 2024, 09:33 // Actual //  bani.md

Republica Moldova urmează construiască încă o linie electrică de înaltă tensiune. Este vorba de linia de 400kV Strășeni-Gutinaș. Ministerul Energiei și USAID au semnat Memorandumul de Înțelegere privind finanțarea proiectului.

Victor Parlicov, ministrul Energiei, a subliniat importanța acestei linii noi de interconectare, evidențiind că va asigura atât întreprinderilor, cât și cetățenilor un acces stabil și adecvat la energie.

Memorandumul de Înțelegere, semnat de către administratoarea adjunctă a USAID, Isobel Coleman, reprezintă un angajament ferm al Statelor Unite de a sprijini Republica Moldova în acest proiect crucial. Construirea liniei de tensiune înaltă Strășeni-Gutinaș face parte din programul #MoldovaConectată, inițiativă ce vizează consolidarea securității energetice și autonomiei Moldovei.

Această colaborare nu doar că va îmbunătăți stabilitatea rețelei electrice a Moldovei, dar va facilita și integrarea surselor de energie regenerabilă în sistemul național, contribuind la generarea de noi locuri de muncă și la creșterea economică sustenabilă.

Kent Longsdon, ambasadorul SUA în Moldova, a subliniat că parteneriatul dintre Statele Unite și Republica Moldova devine tot mai solid, iar semnarea acestui Memorandum de Înțelegere demonstrează angajamentul Statelor Unite de a sprijini securitatea energetică a Moldovei.

Cu finalizarea construcției estimată către finele anului 2029, acest proiect va deschide noi oportunități pentru Republica Moldova, consolidându-i poziția în relațiile comerciale regionale și facilitând integrarea sa în Uniunea Europeană.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

13 Aug. 2026, 16:41
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
13 Aug. 2026, 16:41 // Actual //  Grîu Tatiana

Mai mulți primari și locuitori din raionul Anenii Noi își exprimă din nou opoziția față de planul Ministerului Mediului de a amplasa un centru regional de management al deșeurilor în apropierea satelor Puhăceni și Șerpeni. Declarațiile au fost făcute joi, 13 august, în cadrul unei conferințe de presă.

Primarul satului Puhăceni, Veaceslav Plămădealî, a criticat modul în care, potrivit lui, autoritățile centrale au abordat proiectul și a cerut ca opiniile comunităților locale să fie luate în considerare. Acesta a reiterat că localnicii ar fi aflat despre proiect din presă și se întreabă de ce centrul nu ar putea fi amplasat într-o altă locație.

„Suntem nemulțumiți de abordarea aceasta tranșantă, îndrăzneață a Guvernului, Ministerului Mediului, ignorând viziunea cetățenilor asupra acestei probleme sensibile”, a declarat primarul.

Opoziția este exprimată și de agenții economici din zonă. Un antreprenor din satul Speia susține că amplasarea centrului ar putea afecta agricultura și competitivitatea producătorilor locali.

„Va fi permanent poluare, multe mașini, praf. O să ne ceară certificate ca marfa noastră să corespundă la unele cerințe. Nu vom fi competitivi pe piață. Acolo solul este foarte fertil”, a spus acesta.

Un alt agent economic din zonă consideră că impactul proiectului ar putea fi unul major pentru întregul raion.

„Tot ce se plănuiește o să aducă un impact nu doar economic, dar din toate privințele. Raionul Anenii Noi va fi distrus. Toți știu că Puhăceni e pe malul Nistrului și producția e curată. Va fi aerul otrăvitor, producția nu vom avea unde să o vindem”, a declarat acesta.

Locuitorii cer, la rândul lor, ca decizia să fie luată doar după consultarea comunităților și se plâng că proiectul ar putea afecta pădurile, iazurile și mediul înconjurător.

„Cerem o decizie europeană. Aceasta se face cu lumea, nu se joacă prin ministere”, a spus o locuitoare din Speia.

„Ne va afecta, sunt păduri, iazuri. Toți sunt îngrijorați de această temă… dacă se otrăvește apa? Noi toți ne folosim de ea”, a declarat un locuitor din Cobusca Veche.

Primarul localității Botnărești, Victor Gori, susține că efectele proiectului ar urma să fie resimțite de mai multe localități din raion.

„Vor fi afectate toate localitățile din împrejurimea acestui loc. Moral nu este corect ca acest poligon să fie amplasat în raionul Anenii Noi”, a spus edilul.

La rândul său, primarul din Țînțăreni, Vadim Bulgaru, a declarat că nu își dorește un nou poligon de deșeuri în raion, indiferent de rezultatele evaluărilor privind impactul asupra mediului.

„Nu aș mai vrea să apară încă un poligon de deșeuri pe teritoriul raionului Anenii Noi indiferent care ar fi impactul, chiar să fie și impact zero. Nu vreau la noi în raion un poligon de deșeuri.Ar trebui să consultăm și populația, vorbim de opțiuni, aici nu am văzut”, a declarat acesta.

De asemenea, primarul satului Bulboaca, Ion Berzoi, a invocat și riscurile pentru fondul forestier și resursele de apă din zonă.

„Acolo este zona sanitară a pădurii, nu se respectă zona de protecție. Sunt căpriori, fazani, iepuri. Este bazin, este înclinație la sol și izvoare sunt. Orice deșeuri nu miros a dulceață, nu există o gunoiște care să nu miroase. Locul nu este potrivit, se încalcă normele de mediu. Trebuie să găsim o locație împreună, să arate că nu va fi impact asupra mediului”, a declarat edilul.

Acesta a cerut identificarea unei locații în urma consultărilor cu autoritățile locale și populația și realizarea unor studii care să demonstreze că proiectul nu va avea un impact negativ asupra mediului.

Anterior, ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, a declarat că proiectul se află în etapa de consultări, iar îngrijorările localnicilor urmează să fie analizate înainte de continuarea procedurilor. Ministrul a dat asigurări că viitorul centru regional va avea o infrastructură modernă, construită conform standardelor europene, și că impactul asupra mediului va fi redus.

Potrivit proiectului, centrul regional de gestionare a deșeurilor ar urma să deservească peste 1,1 milioane de locuitori din municipiul Chișinău și raioanele Anenii Noi, Criuleni, Dubăsari, Hîncești, Ialoveni, Strășeni și Orhei.

Proiectul „Deșeuri solide în Republica Moldova” are un buget de peste 200 de milioane de euro, bani proveniți din împrumuturi și granturi externe, precum și din Fondul Național de Mediu.