Câștiguri tot mai mici! Statul scade dobânzile la titlurile de stat sub pragul de 7%

05 Sept. 2025, 14:13
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Ursu Victor
05 Sept. 2025, 14:13 // Bănci şi Finanţe //  Ursu Victor

Ministerul Finanțelor a anunțat că, în perioada 8–17 septembrie 2025, va avea loc o nouă rundă de subscriere pentru valori mobiliare de stat (VMS). Investitorii vor putea achiziționa obligațiuni cu maturitate de 2 ani, la o rată fixă a dobânzii de 6,6% anual, și obligațiuni cu maturitate de 4 ani, la o rată de 6,9% anual. Valoarea nominală a fiecărei obligațiuni este de 100 de lei.

Noile titluri de stat vin cu dobânzi mai mici decât cele din emisiunea anterioară, desfășurată în perioada 18–27 august 2025, când investitorii au avut acces la obligațiuni pe 3 ani cu dobândă de 6,8% și pe 4 ani cu dobândă de 7,0% anual.

Ministerul subliniază că, deși randamentele sunt în ușoară scădere, obligațiunile de stat rămân un instrument sigur de economisire și investiție pentru populație și mediul de afaceri, contribuind în același timp la finanțarea bugetului public.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

25 Iun. 2026, 16:03
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
25 Iun. 2026, 16:03 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Comisia de selectare a candidatului pentru funcția de director general al S.A. „Moldtelecom” a admis în etapa următoare a concursului doi candidați. Este vorba de actualul director general interimar al companiei, Viorel Motorniuc, și fostul director B2B și ICT al Orange Moldova, Andrei Preașcă.

Agenția Proprietății Publice (APP) a anunțat că, până la expirarea termenului de depunere a dosarelor, au fost înregistrate doar două candidaturi, iar ambele au fost declarate eligibile pentru continuarea concursului.

Viorel Motorniuc conduce interimar Moldtelecom din ianuarie 2024, după plecarea fostului director general Alexandru Ciubuc. Anterior, acesta a fost consilier în cadrul Agenției Proprietății Publice și consilier economic al prim-ministrului, iar în sectorul privat a ocupat funcții de conducere la Orhei-Vit, Bemol Retail și alte companii din domeniul comercial.

Contracandidatul său, Andrei Preașcă, vine din mediul privat, cu peste două decenii de experiență în industria telecom. Acesta a activat timp de aproximativ 24 de ani în cadrul Orange Moldova, unde a ocupat funcția de director B2B Sales & ICT și a fost membru al Consiliului de Administrație. Potrivit CV-ului său, Preașcă a coordonat dezvoltarea serviciilor destinate clienților corporativi și proiecte de transformare digitală, având responsabilități directe asupra performanței financiare a segmentului business.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!