Dosarul Candidatului: Blocul Electoral Alternativa 

06 Sept. 2025, 13:15
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
06 Sept. 2025, 13:15 // Actual //  MD Bani

Blocul Electoral Alternativa are 106 candidați pentru alegerile parlamentare de pe 28 septembrie. În listă se regăsesc mai mulți actuali și foști funcționari publici din Chișinău, inclusiv primarul, unii viceprimari și consilieri municipali, foști procurori și un ex-premier al Moldovei.

Partidele din bloc: Partidul Mișcarea Alternativa Națională, Mark Tkaciuk, Alexandr Stoianoglo, Partidul Dezvoltării și Consolidării Moldovei.

Slogan: Alternativa este. De la teritoriu al dezastrului la vis împlinit

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Primii 10 candidați pe lista electorală: Ion Ceban, Alexandr Stoianoglo, Ion Chicu, Marc Tkaciuk, Gaik Vartanean, Liliana Iaconi, Olga Ursu, Gabriela Cuneva, Angela Cutasevici, Vladimir Mitru.

Priorități, angajamente și promisiuni cheie: Atragerea investițiilor și consolidarea economiei, salarii mai mari pentru angajații din domeniul protecției sociale, reduceri fiscale pentru absolvenți, transferarea tuturor serviciilor pe online până în 2030, retragerea trupelor și armamentului rusesc din stânga Nistrului și acordarea unui statut special Transnistriei.

Pagina web oficială: https://bloculalternativa.md/ 

20 Sept. 2026, 12:07
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
20 Sept. 2026, 12:07 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Moldovagaz ar putea să-și extindă activitatea dincolo de sectorul gazelor naturale și să investească inclusiv în producerea energiei electrice. Directorul companiei, Vadim Ceban, susține că Moldovagaz trebuie să rămână o companie infrastructurală, dar să se transforme treptat într-un jucător energetic cu activități mai diversificate.

Declarațiile au fost făcute în cadrul unui interviu cu Veaceslav Kunev.

„Moldovagaz va rămâne și trebuie să fie o companie infrastructurală. Trebuie să obținem rețele. Moldovagaz poate să fie o companie energetică, să investească în generația de electroenergie”, a declarat Ceban.

Potrivit acestuia, Moldovagaz are deja proiecte în domeniul energiei regenerabile și examinează posibilitatea dezvoltării unor capacități de producere a energiei electrice pe bază de gaze naturale. Astfel de centrale ar putea fi utilizate inclusiv pentru echilibrarea sistemului electroenergetic, într-un context în care ponderea surselor regenerabile este în creștere.

O altă direcție vizată de companie este modernizarea infrastructurii de distribuție a gazelor. Moldovagaz intenționează să extindă utilizarea sistemelor de telemetrie și telemecanică, precum și a tehnologiilor de tip „Smart Energy”.

Unul dintre proiecte presupune instalarea unor module radio la contoarele de gaze. Acestea ar permite transmiterea automată a datelor privind consumul către sistemul de evidență, eliminând necesitatea citirii manuale și a accesului controlorilor în locuințele consumatorilor.

Ceban afirmă că dezvoltarea acestui sistem a impulsionat inclusiv producția locală. Dacă anterior modulele electronice erau importate, în prezent o parte dintre componente sunt produse și asamblate în Republica Moldova. Directorul Moldovagaz consideră că există potențial inclusiv pentru exportul acestor echipamente.

Compania intenționează să extindă utilizarea modulelor radio în municipiul Chișinău pe parcursul următorilor aproximativ trei ani. Realizarea proiectului va depinde însă de obținerea aprobărilor necesare din partea acționarilor și a autorității de reglementare.

Digitalizarea contoarelor ar putea deveni importantă și în contextul discuțiilor privind aplicarea unor cote diferențiate de TVA la gazele naturale, în funcție de volumul consumat. Potrivit lui Ceban, transmiterea automată a indicilor ar permite stabilirea exactă a consumului pentru fiecare lună și, implicit, aplicarea corectă a eventualelor facilități fiscale.