Câți bani a adunat Ucraina pentru reconstrucție. Sute de companii din zeci de țări au anunțat că se vor mobiliza

23 Iun. 2023, 05:42
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
23 Iun. 2023, 05:42 // Actual //  bani.md

Ministrul de Externe britanic, James Cleverly, a anunțat joi, 22 iunie, la finalul conferinţei internaţionale pentru reconstrucţia Ucrainei, suma colectată de Kiev ca sprijin financiar pentru economia țării, relatează AFP.

”Nu ne-am gândit la această conferinţă ca la una de anunţare a contribuţiilor. Totuşi, astăzi, totalizăm anunţuri care însumează 60 de miliarde de euro sprijin pentru Ucraina”, din partea statelor şi organizaţiilor internaţionale pe termen scurt şi mediu, a declarat ministrul în cursul sesiunii de închidere a conferinţei.

Cea mai mare parte din cei 60 de miliarde de euro din angajamente provin dintr-un pachet de ajutor de 50 miliarde de euro pe care Uniunea Europeană a prevăzut să-l deblocheze până în 2027, aşa cum a anunţat Bruxellesul în ajunul conferinţei.

SUA au anunţat, de asemenea, un sprijin de 1,3 miliarde de dolari (circa 1,2 miliarde de euro) pentru sectoarele energetic şi infrastructuri.

”Începem să reconstruim Ucraina în acest an, nu aşteptăm sfârşitul războiului”, a declarat premierul ucrainean Denis Şmîgal, mulţumind aliaţilor Kievului pentru sprijinul lor financiar.

El şi-a exprimat satisfacţia că fondurile promise permit Kievului să se apropie de cele 14,1 miliarde de dolari necesari de urgenţă, potrivit unei evaluări a Băncii Mondiale.

Redresarea economiei ucrainene pe termen mediu a fost estimată la peste 400 miliarde de dolari în acest stadiu al conflictului.

Şeful guvernului ucrainean a salutat, de asemenea, angajamentul ”aproape al tuturor participanţilor” în a susţine ideea că Rusia va trebui ”să plătească pentru crimele sale şi pentru distrugerile pe care le-a provocat în Ucraina”.

”Trebuie să finalizăm mecanismul de compensare care ne va permite să utilizăm activele ruseşti îngheţate pentru a reconstrui Ucraina”, a pledat el, în timp ce discuţiile internaţionale se poticnesc încă în ceea ce priveşte cadrul juridic.

Această conferinţă de la Londra avea scopul de a mobiliza fondurile necesare pentru reconstrucţia Ucrainei pe termen scurt şi mediu, dar şi de a invita sectorul privat să contribuie, instituind mecanisme care să le garanteze investiţiile în ţara a cărei armată este în continuare în plină contraofensivă în faţa forţelor ruse.

Aproape 500 de întreprinderi din 42 de ţări s-au angajat astfel să se mobilizeze, a indicat Cleverly.

Conferinţa a fost și o ocazie pentru Ucraina de a demonstra că întreprinde reformele necesare în vederea accederii sale viitoare la Uniunea Europeană şi pentru a asigura investitorii.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

05 Mart. 2026, 12:50
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
05 Mart. 2026, 12:50 // Actual //  Grîu Tatiana

De la începutul acestei săptămâni, carburanții s-au scumpit în Republica Moldova cu aproximativ 2,4% la benzină și 7,3% la motorină, potrivit noilor prețuri maxime de referință stabilite de Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE).

Pentru 6 martie, ANRE a anunțat că un litru de benzină COR 95 va costa 24 de lei și 33 de bani, cu 16 bani mai mult decât în ziua precedentă, iar motorina standard va ajunge la 22 de lei și 24 de bani pe litru, în creștere cu 47 de bani.

Comparativ cu perioada 28 februarie – 2 martie, când un litru de benzină era comercializat cu 23 de lei și 75 de bani, iar motorina costa 20 de lei și 72 de bani, prețurile au crescut cu 58 de bani la benzină și cu 1 leu și 52 de bani la motorină.

În același timp, autoritățile au instituit măsuri suplimentare pentru gestionarea stocurilor de combustibil. La 5 martie 2026 a intrat în vigoare Hotărârea Guvernului privind declararea stării de alertă, mecanism care va permite o administrare mai strictă a stocurilor de produse petroliere principale din Portul Internațional Liber Giurgiulești.

ANRE precizează că monitorizează zilnic stocurile deținute de companiile importatoare și dă asigurări că, în prezent, rezervele de produse petroliere din Republica Moldova sunt suficiente și nu prezintă riscuri pentru consumatori. Totodată, instituția menționează că cotațiile Platts au scăzut în ultima zi cu aproximativ 1% la benzină și cu circa 3% la motorină, evoluție care ar putea indica un prim semn de stabilizare a pieței.

Pentru mai multe știri urmărește-ne

pe TELEGRAM!