Câți struguri au pus fermierii moldoveni în frigidere?

02 Nov. 2021, 16:37
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
02 Nov. 2021, 16:37 // Actual //  MD Bani

Recoltarea soiurilor târzii de struguri de masă în Republica Moldova a fost finalizată săptămâna trecută. Potrivit cultivatorilor, campania de recoltare s-a încheiat brusc din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile. Angajații asociațiilor viticole notează că majoritatea produselor recoltate în a doua jumătate a lunii octombrie au fost vândute imediat, în principal pentru export. Acest lucru a fost facilitat, în general, de prețurile bune de achiziție oferite de comercianții-exportatori, scrie eastfruit.com.

În opinia reprezentaților asociațiilor viticole, mai puțin de 30 de mii tone de struguri au fost puse în depozitele de fructe pentru vânzare. Anterior, reprezentanții Ministerului Agriculturii (MAIA) au prezis că cel puțin 35-40 de mii de tone de struguri vor ajunge în frigidere.

Pentru depozitare au fost depuși în principal strugurii „Moldova” din regiunile de sud și sud-est ale țării. Nivelul conținutului său de zahăr, în medie la finalul campaniei de recoltare, a ajuns la 20-22%.

06 Nov. 2026, 17:27
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
06 Nov. 2026, 17:27 // Actual //  Grîu Tatiana

Campania culturală „Săptămâna Loteanu în Moldova”, dedicată vieții și creației marelui regizor Emil Loteanu, a fost lansată astăzi, 6 noiembrie, la Chișinău, în ziua în care cineastul ar fi împlinit 90 de ani de la naștere. Evenimentul de lansare are loc la Cineplex Loteanu, fiind organizat de Grupul Media Realitatea.

Lansarea campaniei poate fi urmărită pe RLIVE.MD, unde a fost transmis evenimentul de la Cineplex Loteanu.

Fondatorul Grupului Media Realitatea, Dumitru Țîra, a vorbit despre importanța readucerii în atenția publicului a moștenirii culturale lăsate de Emil Loteanu.

Totodată, el a subliniat rolul campaniei lansate de Grupul Media Realitatea în promovarea valorilor cinematografiei moldovenești.

„În primul rând, chiar azi este aniversarea de 90 de ani de la nașterea lui Emil Loteanu, care este o mare valoare națională și, de fapt, inițiativa noastră este născută din, cred că, trei porniri sau trei sentimente. Este sentimentul de mândrie pentru Emil Loteanu a făcut Moldova cunoscută în toată lumea, este sentimentul de apartenență pentru că este moldovean și a fost concetățean cu noi și deja de partea noastră este responsabilitatea pentru a-l readuce înapoi în țară, spiritual, pentru a face ca și generația tânără să-l cunoască, să-i cunoască creația”, a declarat Dumitru Țîra.

În cadrul evenimentului, publicul are ocazia să urmărească documentarul „Viața lui Loteanu”, realizat în regia lui Max T. Ciorbă, precum și pelicula „Lăutarii”, una dintre cele mai cunoscute creații ale regizorului.

Regizorul Max Ciorbă, autorul documentarului „Viața lui Loteanu”, a vorbit despre procesul de realizare a filmului și despre importanța păstrării memoriei marelui cineast.

Acesta a subliniat că Emil Loteanu reprezintă o figură fundamentală pentru cinematografia națională, a cărei operă merită redescoperită de public.

„Loteanu este un pilon al cinematografiei moldovenești pe care trebuie să-l vedem”, a conchis regizorul.

Programul mai include lansarea unei cărți-album dedicate vieții și operei lui Emil Loteanu, dar și prezentarea unei monede comemorative.

Campania va continua în următoarele zile printr-o serie de proiecții televizate. Astfel, Realitatea TV va difuza, în fiecare seară, de la ora 21:00, patru filme emblematice semnate de Emil Loteanu: „Lăutarii”, „Tandra și gingașa mea fiară”, „Șatra” și „Ana Pavlova”.

Prin acest proiect, Grupul Media Realitatea își propune să readucă în atenția publicului moștenirea artistică a lui Emil Loteanu și să ofere noilor generații ocazia de a descoperi opera regizorului care a dus cinematografia moldovenească pe marile ecrane ale lumii.