Ce efect a avut asupra Europei decizia Ucrainei de a opri utilizarea unei rute majore de tranzit a gazului rusesc

Ucraina a rămas o rută majoră de tranzit pentru gazul rusesc către Europa chiar şi după ca Moscova a lansat ceea ce numeşte o ”operaţiune militară specială”, pe 24 februarie.

Miercuri, 11, mai, după ce Kievul a oprit utilizarea unei rute majore de tranzit, fluxurile de gaze ruseşti către Europa prin Ucraina au scăzut cu un sfert, potrivit Reuters.

Este prima dată de la invazia Rusiei când exporturile de gaze prin Ucraina sunt perturbate.

Punctul de tranzit închis de Ucraina se ocupă de obicei de aproximativ 8% din fluxurile totale de gaz ruseşti către Europa, deşi statele europene au declarat că încă primesc gaze.

Coridorul Ucrainei trimite în mare parte gaze către Austria, Italia, Slovacia şi alte state est-europene. Gazprom, controlată de Kremlin, care deţine monopolul exporturilor de gaze rusești prin conducte, a declarat că încă trimite gaze către Europa prin Ucraina, dar volumele au scăzut miercuri la 72 de milioane de metri cubi (mcm), de la 95,8 mcm marţi.

Ruta alternativă propusă de Ucraina

GTSOU, compania care operează sistemul de gaze al Ucrainei, a declarat marţi că va suspenda fluxurile prin punctul de tranzit Sohranovka, despre care a spus că a livrat aproape o treime din combustibilul transportat din Rusia către Europa prin Ucraina.

GTSOU a declarat că declară ”forţă majoră”, situaţie invocată atunci când o companie este lovită de ceva care nu poate fi controlat, şi a propus redirecţionarea livrărilor către Europa către o altă rută, punctul de intrare Sudzha, cel mai mare dintre cele două puncte de trecere ale Ucrainei.

Directorul general al GTSOU, Sergi Makogon, a declarat că forţele de ocupaţie ruse au început să ia gaze şi să le trimită în regiunile separatiste susţinute de Rusia din estul Ucrainei. El nu a citat dovezi.

Conducta de gaze prin punctul Sohranovka trece prin regiunea Lugansk din Ucraina, din care o parte este controlată de separatiştii pro-ruşi. Sudzha se află mai la nord-vest.

Compania a precizat că volumele au fost redirecţionate către Sudzha în octombrie 2020, când au fost efectuate reparaţii pe ruta Sohranovka. La acel moment, se spunea că Sudzha manipula 165,1 mcm pe zi, mult mai mult decât fluxurile totale de marţi prin Ucraina, de 95,8 mcm.

”În consecinţă, afirmaţiile că este imposibil să se efectueze transferul fluxurilor de la Sohranovka la punctul Sudzha sunt neadevărate”, a transmis GTSOU.

Reacția Kremlinului

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că Rusia a rămas angajată în acorduri pentru furnizarea de gaze, atunci când a fost solicitată să comenteze disputa cu Ucraina pe ruta de tranzit.

El a spus că furnizorul de gaze Gazprom nu a primit o notificare prealabilă cu privire la mutarea făcută de Ucraina.

Gazproma declarat că securitatea aprovizionării cu gaze a fost subminată de faptul că Ucraina a închis un punct de intrare pentru tranzitul gazului rusesc în Europa.

Cu cât a crescut prețul gazelor după anunțul Ucrainei

Perturbarea de miercuri a determinat ca preţul de referinţă al gazelor în Europa pentru trimestrul al treilea să crească la 100 de euro pe megawat oră la deschiderea pieţei, înainte de a scădea înapoi.

Preţul este cu peste 250% peste nivelul de acum un an.

Pe lângă coridorul de tranzit al Ucrainei, Europa primeşte şi gaze prin Polonia, prin conducta Yamal-Europe, şi prin conducta Nord Stream 1 de sub Marea Baltică până în Germania.

#conductă #gaz #Ucraina

Abonează-te la Telegram Realitatea.md pentru mai multe știri.

În prezent relațiile dintre Statele Unite și Rusia sunt la cel mai scăzut nivel de după sfârșitul Războiului Rece.

Dar de-a lungul secolelor, legăturile au fost mai strânse, dovadă că acum 156 de ani, Rusia a vândut Americii cu suma de 7,2 milioane de dolari, Alaska, tranzacție care este considerată de experți cea mai mare greșeală din istorie a Moscovei.

Pe 30 martie 1867. Statele Unite și Rusia au ajuns la un acord privind achiziționarea teritoriului de nord al Alaskăi, care cuprindea aproape 600.000 de mile pătrate, potrivit TVP World.

În 1866, guvernul rus a analizat oferta Statelor Unite de a cumpăra pământul din Alaska. William H. Seward, secretarul de stat al SUA, a mediat acordul în numele Washingtonului, în timp ce ministrul rus Edouard de Stoeckl a condus negocierile în numele Moscovei.

Cele două națiuni au ajuns la un acord la 30 martie 1867, prin care Statele Unite trebuia să plătească Rusiei suma de 7,2 milioane de dolari pentru Alaska.

Tranzacția a fost intermediată de Edouard de Stoeckl, care a primit un cec de 7,2 milioane de dolari. Tratatul de cesiune, care a fost semnat de țarul Alexandru al II-lea și a încheiat oficial înțelegerea de cumpărare a Alaska din Rusia.

Președintele Statelor Unite de atunci Andrew Johnson a semnat tratatul pe 28 mai, iar Senatul american a validat acordul pe 9 aprilie, iar Alaska a fost transferată oficial la Statele Unite pe 18 octombrie 1867. Această achiziție a pus capăt prezenței Rusiei în America de Nord și a asigurat accesul SUA la marginea nordică a Pacificului.

Statele Unite au cumpărat aproape 600.000 de mile pătrate cu mai puțin de 2 cenți pe acru, deși mulți politicieni de la Washington s-au opus achiziției.

Abia după marea goană a aurului din Klondike, Alaska a fost văzută de toți americanii ca o adăugare demnă la teritoriul american. În plus, locația strategică a terenului achiziționat dădea drept SUA la revendicările teritoriale din Arctica.
Importanța strategică a Alaska a fost în cele din urmă recunoscută în cel de-Al Doilea Război Mondial. Alaska a devenit stat la 3 ianuarie 1959.