Cei care distrug monumentele istorice, sancționați la sânge

24 Mart. 2022, 17:01
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
24 Mart. 2022, 17:01 // Actual //  bani.md

Încălcările comise în domeniul urbanismului, construcției și protejării monumentelor istorice vor fi sancționate mai dur. În cadrul ședinței plenare de astăzi, deputații au aprobat în prima lectură, cu 58 de voturi, un proiect de lege, care prevede acest lucru.

Astfel, vor fi majorate sancțiunile pentru anumite contravenții, printre care încălcarea legislației cu privire la monumentele istorice, patrimoniul arheologic și monumentele de for public sau încălcarea legislației și documentelor normative în domeniul urbanismului și construcțiilor. De asemenea, persoanele care au comis aceste încălcări vor putea fi lipsite de dreptul de a ocupa o anumită funcție sau de a desfășura o anumită activitate pe un termen de până la un an.

Totodată, proiectul prevede completarea Codului Contravențional cu prevederi noi. De exemplu, amplasarea climatizatoarelor sau a instalațiilor inginerești pe fațadele principale ale monumentelor istorice ar putea fi sancționată cu amendă în mărime de a 60 până la 90 de unități contravenționale pentru persoanele fizice și cu amendă de la 180 până la 300 de unități contravenționale pentru persoanele juridice.

Documentul mai stipulează anumite modificări de ordin tehnico-legislativ, care au scopul de a aduce în concordanță prevederile Condului Contravențional cu cele din legile materiale.

Pentru mai multă diversitate și comoditate, urmărește contul nostru de INSTAGRAM!

03 Mai 2026, 10:54
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Mai 2026, 10:54 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Veniturile colectate la vamă nu reflectă în totalitate volumul real al importurilor, iar în sistem persistă practici vechi care afectează bugetul de stat. Declarația a fost făcută de ministrul Finanțelor, Andrian Gavriliță, în cadrul unei emisiuni Realitatea de privește de la Realitatea TV.

Întrebat dacă încasările din vamă corespund realității, oficialul a răspuns: „De obicei nu” și a spus t că există fluxuri de bunuri care nu sunt impozitate, precum coletele sau anumite bunuri personale. În același timp, ministrul a lăsat să se înțeleagă că în sistem persistă practici informale.

„Există cu siguranță… sunt tradiții mai vechi. Vom continua să luptăm cu ele”, a declarat Gavriliță, sugerând indirect probleme de integritate în activitatea vamală.

Ministrul a precizat că autoritățile vor continua investițiile în echipamente, tehnologii și sisteme de control pentru a reduce tentativele de fraudare a bugetului.

Cu toate acestea, oficialul a evitat să ofere o estimare clară a pierderilor anuale cauzate de evaziune sau subevaluarea mărfurilor. „Nu cred că aș putea opera cu asemenea cifre”, a spus acesta, menționând că lipsa unor date exacte indică dificultatea de a cuantifica fenomenul.

În lipsa unor evaluări oficiale, ministrul a sugerat că eventualele estimări ar putea veni din surse externe, însă a admis că, în multe cazuri, prejudiciile reale rămân necunoscute, iar doar o parte dintre tentativele de fraudă ajung să fie depistate.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!