Cele mai râvnite destinații turistice din lume. Europa câștigă detașat, fiind un magnet pentru turiști

10 Mai 2023, 05:15
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
10 Mai 2023, 05:15 // Actual //  bani.md

Câți dintre noi nu s-au întrebat cel puțin o dată în viață care este cea mai vizitată țară din lume, ce peisaje uimitoare trebuie să aibă, cât de departe este pe harta lumii sau ce atracții uimitoare are.

Turismul a fost un adevărat montagne russe între 2020 și 2022, când pandemia de coronavirus a avut un impact semnificativ asupra acestei ramuri. Potrivit ”Barometrului mondial al turismului”, publicat de Organizația Mondială a Turismului, 917 milioane de turiști au călătorit prin lume în 2022.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Conform aceluiași barometru, publicat în ianuarie 2023, există 10 țări care au fost un adevărat magnet pentru turiști la nivel mondial, în 2022, conform travelness.com.

1. Franța: 48,4 milioane de turiști

2. Mexic: 31,9 milioane de turiști

3. Spania: 31,2 milioane de turiști

4. Turcia: 29,9 milioane de turiști

5. Italia: 26,9 milioane de turiști

6. Statele Unite ale Americii: 22,1 milioane de turiști

7. Grecia: 14,7 milioane de turiști

8. Austria: 12,7 milioane de turiști

9. Germania: 11,7 milioane de turiști

10. Emiratele Arabe Unite: 11,5 milioane de turiști

Europa, cel mai vizitat continent

Europa a înregistrat 585 de milioane de sosiri de turiști internaționali în 2022, atingând aproape 80% din nivelurile pre-pandemice (-21% față de 2019), ceea ce o face cea mai mare regiune turistică lume, care găzduiește de asemenea cea mai faimoasă țară de pe glob.

Franța

Franța este cea mai vizitată țară din lume, cu un record de 48,4 milioane de turiști în 2022.

Atracții principale:

  • Turnul Eiffel
  • Palatul Versailles
  • Riviera Franceză
  • Chamonix
  • Mont St-Michel
  • Podurile Parisului

Mexic

Mexicul câștigă locul 2 pentru cele mai vizitate țări din lume, cu aproape 40 de milioane de turiști.

Atracții principale:

  • Tulum
  • Cabo Pulmo
  • Ruinele Palenque
  • Teotihuacan
  • Palacio de Bellas Artes
  • Edzna
  • Orașul Oaxaca

Spania

Spania a atras în 2022 31,2 milioane de turiști.

Atracții principale:

  • La Familia Sagrada
  • Parcul Guell
  • Alhambra
  • El Retiro
  • Muzeul Guggenheim
  • Real Alcazar
  • Plajele din Mallorca

Turcia

Turcia a atras în 2022 29,9 milioane de turiști.

Atracții principale:

  • Palatul Topkapi
  • Moscheea Suleymaniya
  • Aya Sofya
  • Acropola Bergama
  • Peșterile Raiului și Iadului
  • Parcul Național Nemrut Dagi

Italia

Italia a atras în 2022 nu mai puțin de 26,9 milioane de turiști.

Atracții principale:

  • Forumul Roman
  • Podgoriile Toscana
  • Ruinele Pompeii
  • Coasta Amalfi
  • Bazilica Sf. Petru
  • Domul din Milano

SUA

22,1 milioane de turiști au vizitat Statele Unite ale Americii în 2022.

Actracții principale:

  • Orașul New York
  • Parcul Național Yellowstone
  • Parcurile și Monumentele Naționale Arizona
  • Marele Canion
  • New Orleans
  • Plajele din Miami

Grecia a fermecat 14,7 milioane de turiști în anul 2022.

Atracții principale:

  • Acropola Atenei
  • Templul Poseidon
  • Partenonul
  • Mănăstirile Meteora
  • Palatul Knossos
  • Muzeul Național de Arheologie Delphi

Austria

Austria a atras în anul 2022 nu mai puțin de 12.7 milioane de turiști.

Atracții principale:

  • Palatul Schönbrunn
  • Castelul Hohensalzburg
  • Catedrala Salzburg
  • Peșterile Uriașe de Gheață Hallstatt
  • Catedrala Sf. Ștefan din Viena
  • Palatul Belvedere

Germania

Germania a raportat 11,7 milioane de turiști în anul 2022.

Atracții principale:

  • Pergamon Museum
  • Schloss Neuschwanstein
  • Zwinger
  • Kolner Dom

Emiratele Arabe

Emiratele Arabe au atras 11,5 milioane de turiști în anul 2022.

Atracții principale:

  • Burj Khalifa
  • Bastakiya
  • Ferrari World
  • Moscheea Sheik Zayed
  • Luvru Abu Dhabi
  • Dubai Mall
  • Abu Dhabi Mall

 

 

 

12 Nov. 2026, 16:04
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
12 Nov. 2026, 16:04 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică pregătește modificarea modului de calculare a tarifelor pentru distribuția gazelor naturale, după ce a constatat că actualul mecanism permite includerea în facturile consumatorilor a unor cheltuieli administrative similare, suportate de mai multe companii care aparțin aceluiași proprietar. Autoritatea propune eliminarea recuperării repetate a acestor costuri, măsură care ar putea contribui la reducerea facturilor pentru populație și agenții economici.

Potrivit notei de fundamentare a proiectului, în Republica Moldova activează 18 operatori ai sistemelor de distribuție a gazelor naturale, dintre care 12 sunt afiliați companiei Moldovagaz. Aceștia deservesc aproape 97% dintre consumatorii racordați la rețelele de distribuție.

ANRE explică faptul că, în prezent, veniturile reglementate ale operatorilor sunt calculate separat, inclusiv prin luarea în considerare a propriilor cheltuieli administrative. Ulterior, aceste costuri sunt agregate și recuperate prin tariful uniform de distribuție.

„Includerea integrală în veniturile reglementate a unor cheltuieli administrative similare, suportate de mai multe întreprinderi care aparțin aceluiași fondator, conduce la transferarea asupra consumatorilor a costurilor aferente menținerii unor structuri administrative paralele”, se arată în documentul ANRE.

Autoritatea consideră că recunoașterea acestor cheltuieli în tarif, fără justificarea necesității și eficienței lor, generează costuri suplimentare care contribuie la majorarea tarifului uniform pentru distribuția gazelor naturale.

Noua metodologie ar urma să permită recunoașterea cheltuielilor administrative comune o singură dată, în costurile unui singur operator desemnat de proprietar, pe o perioadă de cinci ani.

Măsura vizează inclusiv cheltuielile pentru conducerea executivă, consilierea managementului, contabilitate, resurse umane, asistență juridică, audit, servicii IT, secretariat, securitate internă și administrarea imobilelor.

În cazul în care proprietarul nu desemnează operatorul care va prelua aceste costuri în calculul tarifar, ANRE va selecta compania cu cea mai mare cifră de afaceri din anul precedent.

Instituția susține că noul mecanism va stimula centralizarea funcțiilor administrative comune și va împiedica includerea în tarife a unor cheltuieli care nu sunt indispensabile activității de distribuție.

„Consumatorii finali care achită prețuri la gazele naturale în componența cărora sunt tarifele pentru serviciul de distribuție vor beneficia de reduceri ale facturilor la gaze naturale”, se menționează în nota de fundamentare.

În prezent, tariful uniform pentru distribuția gazelor naturale către consumatorii racordați la rețelele de presiune joasă este de 4.974 de lei pentru o mie de metri cubi, echivalentul a 4,974 lei pentru un metru cub. Pentru rețelele de presiune medie, tariful constituie 1.463 de lei pentru o mie de metri cubi, iar pentru cele de presiune înaltă – 395 de lei.

Documentul nu prezintă însă o estimare a economiilor care ar putea rezulta din eliminarea cheltuielilor administrative paralele și nici o reducere concretă a tarifelor.