Certificarea originii, în era digitală: CCI a Moldovei consolidează cooperarea regională în comerțul internațional

28 Oct. 2025, 17:05
 // Categoria: Slider // Autor:  bani.md
28 Oct. 2025, 17:05 // Slider //  bani.md

În perioada 27–28 octombrie 2025, Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova (CCI a RM) a organizat Conferința regională „Certificarea originii ca instrument de facilitare a comerțului internațional”, care a reunit reprezentanți ai Camerelor de Comerț din statele Parteneriatului Estic (Armenia, Ucraina, Republica Moldova), precum și din România și Țările de Jos.

La eveniment au participat circa 60 de specialiști în domeniul originii din cadrul celor 10 filiale teritoriale ale CCI a RM, reprezentanți ai Serviciului Vamal al Republicii Moldova, precum și ai birourilor vamale regionale.

În mesajul de deschidere, Sergiu Harea, Președintele CCI a RM, a reiterat importanța și rolul Camerelor de Comerț în facilitarea exporturilor prin emiterea certificatelor de origine și a altor documente de comerț internațional.

„CCI a RM emite anual circa 15.000 de certificate de origine și oferă consultanță exportatorilor privind regulile de origine. În același timp, procesul de emitere a fost digitalizat prin intermediul platformei client.chamber.md”, a menționat Sergiu Harea.
Totodată, Președintele CCI a RM a subliniat că digitalizarea serviciilor oferite mediului de afaceri rămâne o prioritate pentru instituție, fiind dezvoltate și implementate mai multe platforme electronice, precum client.chamber.md, academy.chamber.md și platforma expozițiilor virtuale.

Torben Heinemann, Manager în cadrul Proiectului EasTnT, GIZ, a apreciat colaborarea cu CCI a RM, menționând că această conferință reprezintă o continuare a activităților comune, inclusiv a Winter Academy, și contribuie la consolidarea cooperării regionale în domeniul simplificării procedurilor de comerț internațional.

De asemenea, Natalia Calenic, Vicepreședintă a CCI a RM, a prezentat cadrul normativ și procedurile interne privind emiterea certificatelor de origine forma C, procesul de perfecționare profesională a specialiștilor camerali și controlul calității documentelor de export.

Reprezentanții Serviciului Vamal al Republicii Moldova au oferit informații despre cadrul normativ și instituțional privind certificatele de origine preferențiale și procedurile simplificate aplicabile exportatorilor.

Expertul Federației Mondiale a Camerelor, care reprezintă Consiliul Internațional în domeniul Originii, a prezentat cele mai bune practici internaționale privind digitalizarea certificatelor de origine, automatizarea proceselor și utilizarea inteligenței artificiale, evidențiind avantajele acreditării Camerelor de Comerț în sistemul cameral internațional.

Pe parcursul celor două zile de lucru, delegații Camerelor de Comerț din Republica Moldova, Ucraina, Armenia, România și Țările de Jos au participat la sesiuni de schimb de experiență și au analizat noile tendințe în modernizarea proceselor de comerț internațional.

Conferința marchează un pas important în preluarea practicilor europene în domeniul originii mărfurilor, iar CCI a RM își reafirmă angajamentul de a promova proceduri simplificate de export și de a sprijini producătorii autohtoni în extinderea piețelor de desfacere pentru produsele a căror origine este certificată oficial.

Activitatea a fost realizată cu sprijinul Proiectului EasTnT – „Consolidarea rutelor comerciale durabile și digitale și a conceptelor logistice între țările Parteneriatului Estic și cu UE”, finanțat de Ministerul Federal German pentru Cooperare Economică și Dezvoltare și implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ).

 

06 Nov. 2026, 17:09
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Grîu Tatiana
06 Nov. 2026, 17:09 // Bănci şi Finanţe //  Grîu Tatiana

Banca Națională a Moldovei (BNM) suspendă pentru șase luni licența sistemului de plăți electronice BPAY, începând cu 7 noiembrie. Comitetul executiv al BNM a luat decizia pe 5 noiembrie, după ce un control a scos la iveală mai multe încălcări în activitatea companiei. 

Verificările au vizat activitatea BPAY din perioada 27 octombrie 2023 – 23 februarie 2026. Potrivit BNM, compania a încălcat cerințe de licențiere și de activitate și nu a îndeplinit prescripțiile autorității de supraveghere. Controlul a scos la iveală și încălcări legate de controlul intern și de gestionarea riscurilor.

Pe durata suspendării, BPAY trebuie să le permită clienților să consulte soldurile conturilor și să le elibereze extrase la cerere. Compania trebuie să păstreze și funcțiile necesare pentru a-și gestiona obligațiile existente față de utilizatori și să remedieze încălcările constatate de BNM.

BPAY oferă servicii de plată, transferuri de bani și carduri de debit. Potrivit datelor financiare raportate pentru 2025, BPAY a avut venituri din vânzări de aproximativ 40,4 milioane de lei.