Cine va finanța noua Super Ligă de fotbal? Vor fi acordate câte 3,5 miliarde de euro pentru cluburile fondatoare

19 Apr. 2021, 15:08
 // Categoria: Au Bani // Autor:  MD Bani
19 Apr. 2021, 15:08 // Au Bani //  MD Bani

Grupul bancar american JP Morgan a anunţat luni că va finanţa noua Super Ligă, anunţată duminică de 12 dintre cele mai mari cluburi de fotbal din Europa, informează Reuters.

Noua Super Ligă a fost înfiinţată ca un rival la Liga Campionilor şi include cluburi renumite precum Real Madrid şi Manchester United.

Cele mai mari douăsprezece cluburi au oficializat creacrea Super Ligăi, o competiţie privată care va face concurenţă actualei Ligi a Campionilor.

La rândul ei UEFA a promis că îi va da replica, excluzând echipele disidente şi pe jucătorii acestora.

‘The Super League’ are drept cluburi fondatoare pe AC Milan, Arsenal, Atletico Madrid, Chelsea FC, FC Barcelona, Inter Milano, Juventus, Liverpool, Manchester City, Manchester United, Real Madrid şi Tottenham.

Acest proiect are drept scop să „genereze resurse suplimentare pentru toată piramida fotbalului”.

„În schimbul angajamentului lor, cluburile fondatoare vor primi o plată unică de aproximativ 3,5 miliarde de euro destinată exclusiv investiţiilor în infrastructură şi vor compensa impactul crizei Covid-19”, se arată în comunicat.

Dacă aceste cifre vor fi confirmate, noua competiţie va genera venituri mult mai mari decât cele obţinute de UEFA pentru toate întrecerile sale la nivel de club (Liga Campionilor, Europa League şi Supercupa Europei), care au generat o reţetă de 3,2 miliarde de euro din drepturile de televizare în sezonul 2018-2019, înainte de pandemia care a afectat grav piaţa europeană a drepturilor sportive.

Potrivit promotorilor Super Liga ar urma să funcţioneze ca un sezon regulat între 20 de cluburi, în 15 dintre ele („cluburile fondatoare”) fiind calificate automat în fiecare an, iar celelalte cinci primind invitaţii, „printr-un sistem bazat pe performanţa lor din sezonul precedent”.

07 Aug. 2026, 17:15
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Ursu Victor
07 Aug. 2026, 17:15 // Bănci şi Finanţe //  Ursu Victor

Activele oficiale de rezervă ale Băncii Naționale a Moldovei au coborât la 5,198 miliarde de euro la sfârșitul lunii iulie 2026, în scădere cu 18,35 milioane de euro față de nivelul înregistrat la 30 iunie, arată datele BNM.

La sfârșitul lunii iunie, rezervele valutare ale băncii centrale însumau 5,216 miliarde de euro. Diminuarea lunară reprezintă aproximativ 0,35%.

Cea mai mare presiune asupra rezervelor a venit din plățile aferente serviciului datoriei publice externe, care au totalizat 24,35 milioane de euro.

Deprecierea valutelor care intră în componența rezervelor le-au au redus cu 12,9 milioane de euro.

Totodată, plățile efectuate de Ministerul Finanțelor au însumat 1,85 milioane de euro, iar ieșirile nete din conturile Oficiului de Gestionare a Programelor de Asistență Externă – 40.000 de euro.

Scăderea a fost temperată de veniturile obținute din gestionarea rezervelor valutare, care au ajuns la 12,94 milioane de euro. Intrările nete aferente rezervelor obligatorii în valută ale băncilor licențiate au adăugat 3,06 milioane de euro.

Încasările în favoarea Ministerului Finanțelor au constituit 1,71 milioane de euro, iar operațiunile de swap valutar pe piața internă au avut un rezultat pozitiv de 80.000 de euro. Categoria „alte intrări nete” a contribuit cu 5,92 milioane de euro.

În pofida reducerii din iulie, rezervele oficiale rămân cu 93,47 milioane de euro peste nivelul înregistrat la sfârșitul anului 2025.

Activele externe nete au constituit 5,173 miliarde de euro la 31 iulie, diminuându-se cu 18,34 milioane de euro într-o singură lună. Comparativ cu sfârșitul anului trecut, acestea sunt mai mari cu 98,44 milioane de euro.