Compania energetică din Moldova a unui milionar ceh intră pe piața gazelor din România

30 Mai 2022, 15:41
 // Categoria: Slider // Autor:  bani.md
30 Mai 2022, 15:41 // Slider //  bani.md

Consiliul Concurenței din România analizează tranzacția prin care Premier Energy S.R.L. preia compania Hargaz Harghita Gaz S.A., companie activă pe piața gazelor naturale din România.

Atât Premier Energy, cât și Hargaz Harghita Gaz activează în calitate de distribuitori și furnizori de gaze naturale, precum și pe piața activităților conexe distribuției de gaze naturale, realizând activități de racordare la sistemele de distribuție a gazelor naturale, mentenanța instalațiilor de racordare etc.

La începutul anului 2022, grupul Premier Energy a preluat companiile Ecoenergia S.R.L. și Alive Capital S.A., devenind, astfel, activ și pe piața energiei electrice din România în calitate de producător de energie electrică alternativă, furnizor și trader. În Republica Moldova, grupul Premier Energy este activ pe piața distribuției și furnizării de energie electrică.

Hargaz Harghita Gaz S.A. își desfășoară activitatea pe piața gazelor naturale din România în calitate de distribuitor, precum și pe piața activităților conexe distribuției de gaze naturale, respectiv: proiectarea și executarea sistemelor de distribuție a gazelor naturale, proiectarea și executarea instalațiilor de utilizare a gazelor naturale. Până la data de 1 noiembrie 2021, Hargaz Harghita Gaz S.A. a avut o licență de furnizare a gazelor naturale.

Premier Energy este unul dintre cei doi distribuitori de energie electrică din Republica Moldova și asigură cu energie două treimi din populația țării, inclusiv capitala Chișinău.

Premier Energy este cel mai mare vânzător de energie electrică din țară. Anul trecut compania avea peste 800.000 clienți și o cifră de afaceri de aproape 5 miliarde lei.

Premier Energy a  intrat pe piața Republicii Moldova după ce a achiziționat businessul de la GasNaturalFenosa în anul 2019

Premier Energy este controlat prin intermediul grupului Emma Capital de către milionarul ceh Jiri Smejc.

Acesta a preluat în august 2019, prin intermediul Joseco Holding din Cipru, controlul companiilor grupului Gas Natural Fenosa, care din 2020 se numesc Premier Energy şi asigură cu energie electrică circa 70% din populaţia Republicii Moldova.

Pentru mai multă diversitate și comoditate, urmărește contul nostru de INSTAGRAM!

 

05 Nov. 2026, 16:04
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
05 Nov. 2026, 16:04 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Piața europeană a motorinei înregistrează fluctuații joi, 5 noiembrieiar cotațiile revin după o scădere în prima parte a dimineții. Prețul motorinei de referință Gasoil EU a urcat de la aproximativ 1.293 de dolari pe tonă la peste 1.320 de dolari, recuperând aproape 30 de dolari într-un interval de aproximativ o oră.

Potrivit graficului tranzacțiilor, în jurul orei 10:10, cotațiile au început să crească accelerat, după ce anterior coborâseră spre 1.293 de dolari pe tonă. În numai 20 de minute, prețul a depășit pragul de 1.315 dolari, iar ulterior a atins niveluri de peste 1.320 de dolari pe tonă.

La momentul surprins în grafic, cotația era de 1.321,56 dolari pe tonă. Cu toate acestea, motorina înregistra încă o scădere de 34,25 dolari, echivalentul a 2,53%, față de nivelul de referință precedent.

Astfel, deși piața a recuperat rapid o parte din pierderile înregistrate în cursul dimineții, evoluția generală rămânea negativă. Oscilațiile ample, într-un interval atât de scurt, indică o volatilitate ridicată a cotațiilor produselor petroliere.

Evoluțiile de pe piața europeană sunt importante și pentru Republica Moldova, țară dependentă de importurile de produse petroliere. Prețurile maxime de comercializare a motorinei sunt calculate de Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) în baza cotațiilor internaționale Platts din ultimele 14 zile și a cursului de schimb leu–dolar, la care se adaugă marja comercială și taxele aferente. anre.md