Cum încearcă Parisul să scoată maşinile din oraş. O utopie improbabilă pentru biciclişti şi pietoni

24 Iul. 2023, 05:43
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
24 Iul. 2023, 05:43 // Actual //  bani.md

Parisul, un oraş remodelat timp de secole pentru vehicule cu cai, apoi pentru maşini cu motor, s-a transformat într-o utopie improbabilă pentru biciclişti şi pietoni. Aşa au vrut şi locuitorii capitalei franceze, şi politicienii, scrie revista Slate.

Transformarea este interesantă deoarece când cei care vor ca un oraş mare să devină mai prietenos cu pietonii, oferind soluţia bicicletelor ca mijloc principal de locomoţie, dau adesea ca exemplu Amsterdamul. Criticii spun că oraşul olandez nu poate reprezenta un model deoarece este prea mic în comparaţie cu metropolele europene. Populaţia Amsterdamului nu este nici jumătate din cea a Bucureştiului sau Parisului. Însă Parisul a dus dezbaterile şi soluţiile la alt nivel. Este o experienţă umilitoare să încerci să înveţi o abilitate nouă ca adult.

Dar este deosebit de umilitor a învăţa să mergi pe bicicletă. Nu numai pentru că mersul pe bicicletă este ceva ce toată lumea presupune că e învăţat în copilărie şi că nu se uită niciodată. Dar şi pentru că trebuie să o faci în public, clătinându-te şi prăvălindu-te sub privirile curioase ale altor adulţi care par să-şi controleze magic echilibrul, ritmul şi locul lor în lume. Aşa că este bine că Anne-Lise Millan-Brun, fondatoarea unei şcoli de ciclism din Paris, a ales ca teren de antrenament unul dintre cele mai pustii locuri din acest oraş aglomerat. La scurt timp după răsăritul soarelui, într-o dimineaţă rece de weekend de iarnă, elevii ei încep să se adune lângă Piaţa Emmanuel Fleury, la marginea de est a capitalei. Toate sunt femei; majoritatea sunt imigrante de prima sau a doua generaţie.

Au trebuit să aştepte luni de zile pentru a se înscrie la Şcoala de Ciclism din arondismentul 20, care în nicun caz nu mai are nevoie de publicitate. Millan-Brun nu are nevoie de publicitate. Acest lucru se datorează în parte pentru că ea percepe doar 50 de euro pentru lecţiile de sâmbătă dimineaţa timp de un trimestru. Afacerea îi merge şi pentru că mersul pe bicicletă a început destul de brusc să fie perceput a fi la fel de parizian ca metroul şi aproape la fel de important pentru deplasare. Cum spun parizienii: vélo, boulot, dodo – bicicletă, muncă, somn.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

19 Feb. 2026, 16:19
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
19 Feb. 2026, 16:19 // Actual //  Grîu Tatiana

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a publicat un proiect de hotărâre privind ajustarea tarifelor fixe la energia electrică produsă din surse regenerabile de către producătorii mici. Documentul urmează să fie examinat și aprobat de Consiliul de administrație al instituției, iar noile tarife ar putea intra în vigoare la 1 martie 2026.

Ajustările vizează producătorii eligibili mici care au pus în funcțiune centrale în anii 2020, 2022, 2023, 2024, dar și în perioada 10 octombrie – 31 decembrie 2025. Tarifele diferă în funcție de tehnologia utilizată: solar, eolian, hidro, biogaz sau biomasă, dar și în funcție de capacitatea instalației și de perioada în care aceasta a fost pusă în funcțiune.

Pentru producătorii eligibili din 2020, care au pus în funcțiune centrale în perioada 1 ianuarie 2020 – 8 decembrie 2025, tarifele prevăzute în proiect sunt de 1,79 lei/kWh pentru instalații solare fotovoltaice, 1,48 lei/kWh pentru eolian, 0,93 lei/kWh pentru hidro, 1,76 lei/kWh pentru cogenerare pe biogaz și 1,87 lei/kWh pentru cogenerare pe biomasă solidă.

Pentru producătorii eligibili din 2022, în cazul instalațiilor solare fotovoltaice, tarifele sunt de 1,85 lei/kWh pentru capacități de 10–50 kW, 1,78 lei/kWh pentru 51–200 kW și 1,64 lei/kWh pentru 201–1000 kW. Pentru eolian este prevăzut un tarif de 1,69 lei/kWh, pentru hidro – 1,49 lei/kWh, iar pentru biogaz și biomasă valorile variază, în funcție de tipul combustibilului, până la 2,01 lei/kWh.

Pentru anul 2023, la instalațiile solare fotovoltaice tarifele sunt de 1,77 lei/kWh pentru 10–50 kW, 1,70 lei/kWh pentru 51–200 kW și 1,57 lei/kWh pentru 201–1000 kW. Tariful pentru eolian este de 1,67 lei/kWh, pentru hidro de 1,49 lei/kWh, iar pentru biogaz poate ajunge până la 2,11 lei/kWh, în funcție de categorie.

În cazul producătorilor eligibili din 2024, pentru centralele puse în funcțiune în perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2025, tarifele la solar sunt de 1,67 lei/kWh pentru 10–50 kW, 1,62 lei/kWh pentru 51–200 kW și 1,52 lei/kWh pentru 201–1000 kW, pentru eolian – 1,56 lei/kWh, pentru hidro – 1,40 lei/kWh, iar pentru biogaz și biomasă valorile pot ajunge până la 2,24 lei/kWh. Pentru energia livrată după 1 ianuarie 2026, proiectul indică 1,79 lei/kWh pentru solar 10–50 kW, 1,74 lei/kWh pentru 51–200 kW, 1,63 lei/kWh pentru 201–1000 kW, 1,67 lei/kWh pentru eolian și până la 2,41 lei/kWh pentru biogaz, în funcție de tehnologie.

Pentru producătorii eligibili din perioada 10 octombrie – 31 decembrie 2025 sunt stabilite tarife de 2,29 lei/kWh pentru biogaz, 1,97 lei/kWh pentru biomasă prin ardere directă, 2,28 lei/kWh pentru biogaz din deșeuri agricole și zootehnice și 2,22 lei/kWh pentru biogaz din deșeuri municipale lichide. Pentru energia livrată după 1 ianuarie 2026, tarifele prevăzute sunt de 2,37 lei/kWh, 2,04 lei/kWh, 2,36 lei/kWh și 2,30 lei/kWh, în funcție de tehnologie.

Pentru mai multe știri urmărește-ne

pe TELEGRAM!