Diaspora ține economia în viață! A trimis acasă 174 milioane în luna martie

23 Apr. 2026, 16:48
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Ursu Victor
23 Apr. 2026, 16:48 // Bănci şi Finanţe //  Ursu Victor

Remitențele transferate de moldovenii care muncesc peste hotare au crescut în luna martie 2026, potrivit datelor publicate de Banca Națională a Moldovei.

Astfel, în luna martie, intrările totale au ajuns la 174,52 milioane de dolari, în creștere față de februarie, când au fost înregistrate 138,99 milioane de dolari, și peste nivelul din ianuarie, de 128,63 milioane de dolari. Valoarea este comparabilă și cu cea din decembrie 2025, când remitențele au constituit 173,77 milioane de dolari.

Din totalul transferurilor din martie, 93,01 milioane de dolari au fost efectuate prin sistemele de transfer rapid de bani (STIB), ceea ce confirmă rolul major al acestor canale în susținerea fluxurilor financiare către Republica Moldova.

Datele mai arată că euro domină structura remitențelor, cu o pondere de 84%, în timp ce dolarul american reprezintă aproximativ 16%. Transferurile în ruble rusești sunt practic inexistente, tendință care se menține de mai mult timp.

Pe parcursul anului 2025 și începutul lui 2026, remitențele au oscilat între circa 108 milioane și 174 milioane de dolari lunar.

Potrivit datelor statistice, circa un milion de moldoveni muncesc în străinătate.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

28 Oct. 2026, 17:24
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
28 Oct. 2026, 17:24 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Premierul Vasile Tofan propune mutarea Penitenciarului nr. 13 din centrul Chișinăului și vânzarea terenului pe care se află instituția. El consideră că acesta reprezintă una dintre cele mai valoroase proprietăți ale statului. Șeful Executivului susține că un ar de teren în această zonă ar putea costa între 50.000 și 100.000 de euro, iar în locul închisorii ar putea apărea un hotel, clădiri de birouri sau alte investiții imobiliare care să aducă bani la buget.

„Noi avem un penitenciar în centrul Chișinăului. Cel mai scump pământ din Chișinău, noi ținem deținuți. Cu tot respectul, pot să stea și la Băcioi undeva, sau în afară, sau unde vrem noi să construim”, a declarat premierul, miercuri, 28 octombrie, în cadrul ședinței Guvernului, în timpul examinării proiectului privind modificarea acordului de împrumut pentru construcția unui nou penitenciar.

Tofan consideră că menținerea unei închisori într-o zonă imobiliară atât de valoroasă reprezintă o utilizare ineficientă a proprietății statului. În opinia sa, terenul ar trebui valorificat economic, iar banii obținuți din vânzare ar putea fi direcționați către alte investiții publice.

„Pământul acesta din centrul Chișinăului trebuie valorificat pentru lucruri care să aducă bani statului. Să fie un hotel acolo, să fie clădiri de birouri, să fie orice-o fi. Dar să nu stea chiar criminalii din țara asta în cel mai luxos loc”, a afirmat Tofan.

Premierul a avansat și o estimare a prețului terenurilor din zonă, susținând că un ar ar putea valora între 50.000 și 100.000 de euro. Totuși, acesta nu a prezentat o evaluare imobiliară oficială care să confirme sumele.

Actualul Penitenciar nr. 13 ocupă un teren de aproximativ 2,2 hectare, echivalentul a 220 de ari. Raportată strict matematic la intervalul de preț indicat de premier, suprafața ar putea avea o valoare teoretică de 11–22 de milioane de euro. Calculul este însă unul orientativ, nu o evaluare de piață, iar prețul unei eventuale tranzacții ar depinde de regimul juridic și urbanistic al terenului, precum și de condițiile de valorificare.