Disperare în armata rusă: au vrut să recruteze din tabăra inamică. Iarnă îi găseşte dezbrăcaţi pe oamenii Moscovei

06 Oct. 2022, 16:38
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
06 Oct. 2022, 16:38 // Actual //  bani.md

Şeful Statului Major Azov spune Moscova ar fi încercat să înroleze soldaţii batalionului, în timp ce Turcia ar fi refuzat să onoreze o comandă de veste antiglonţ şi îmbrăcăminte de iarnă venită de la Kremlin.

Disperare în armata rusă: au vrut să recruteze cea mai tare unitate militară a Ucrainei. Se anunţă o iarnă grea pentru oamenii Moscovei

Un reprezentant al Batalionului Azov a spus că forţele ruse au încercat să înroleze soldaţii batalionului, după ce i-au capturat în oţelăria Azovstal din Mariupol.

„Băieţi, luptaţi bine”

Şeful de stat major al Azov, Bogdan Krotevich, a spus că armata rusă a invitat trupele batalionului să se alăture cauzei Moscovei, promiţând „distrugerea Occidentului şi a Statelor Unite”.

Krotevich a subliniat că membrii batalionului erau priviţi favorabil în armata rusă pentru calităţile lor militare. „Băieţi, luptaţi bine”, le-au spus trupele ruse, îşi aminteşte reprezentantul Batalionului Azov, vorbind cu agenţia ucraineană UNIAN. Trupele au refuzat însă să se alăture armatei ruse, pentru că „Ucraina este patria lor” şi singurul scop este „de a lupta împotriva oricui le atacă ţara, fie că este vorba despre Rusia sau orice altă naţiune”:

Rusia a vrut să cumpere 200.000 de veste antiglonţ, dar Turcia a refuzat-o

Ministrul ucrainean al Apărării, Oleksii Reznikov, spune că Rusia a încercat să comande 200.000 de veste antiglonţ şi 500.000 de seturi de îmbrăcăminte de iarnă, dar Turcia a refuzat, scrie Ukrainska Pravda.

„Avem informaţii exacte din Turcia de la partenerii noştri că ruşii au încercat să comande 200.000 de veste antiglonţ şi 500.000 de seturi de îmbrăcăminte de iarnă prin ţări terţe. Asta înseamnă că au o problemă cu asta. Apropo, partenerii lor turci au refuzat”, a spus Reznikov, adăugând că, în opinia sa, eşecul aşa-numitei operaţiuni militare speciale va duce la schimbarea regimului în Rusia.

06 Aug. 2026, 17:34
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
06 Aug. 2026, 17:34 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Operatorul low-cost Wizz Air intenționează să transporte peste trei milioane de pasageri până la sfârșitul anului 2026, potrivit anunțului companiei.

Autoritățile estimează că aeroportul din Republica Moldova vor înregistra circa șapte milioane de pasageri în acest an, după 6,2 milioane în 2025. Comparația indică dimensiunea expansiunii Wizz Air, dar nu reprezintă automat o cotă de piață de 44%: capacitatea anunțată include toate locurile disponibile, inclusiv cele care ar putea rămâne nevândute.

În pofida performanței anunțate, liderul pieței aviatice din Republica Moldova rămâne compania FLYONE, care deține o cotă de piață de peste 32,9% din traficul de pasageri înregistrat pe Aeroportul Internațional Chișinău. Wizz Air ocupă poziția a doua, cu aproximativ 25%, restul pieței fiind împărțit între ceilalți operatori aerieni.

În 2025, Aeroportul Internațional Chișinău a înregistrat un trafic record de peste 6 milioane de pasageri, pe fondul extinderii numărului de rute și al creșterii cererii pentru călătoriile aeriene.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!