Așa vor face față frigului! Britanicii au început să-şi facă stocuri de haine groase

06 Oct. 2022, 16:23
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
06 Oct. 2022, 16:23 // Actual //  MD Bani

Cumpărătorii din Marea Britanie au început să îşi facă stocuri de haine groase, mănuşi şi halate. În acest mod ei speră să facă faţă frigului la iarnă, în condiţiile în care vor încerca să evite să umble la termostat pentru a face economii la factură, transmite Reuters.

Vânzările de pături cu glugă, salopete dintr-o bucată, izmene, halate şi papuci de casă au explodat în ultimele săptămâni, potrivit John Lewis, cel mai mare lanţ de magazine universale din Marea Britanie.

Facturile la energie au crescut foarte mult în acest an iar în paralel consumatorii se confruntă cu o inflaţie accelerată la toate bunurile, inclusiv la alimente, în timp ce ratele la creditele ipotecare au început să crească şi ele, ceea ce a modificat semnificativ costul vieţii.

În acest context, economisirea câtorva lire prin folosirea unor haine mai groase în loc să umble la termostat a devenit o opţiune atractivă iar lanţul de magazine John Lewis spune că clienţii săi cumpără mai multe haine groase pentru a trece de iarnă, scrie Agerpres.

Vânzările de haine călduroase pentru femei s-au dublat în ultima săptămână, comparativ cu săptămâna anterioară, iar păturile cu mâneci şi glugă se numără printre cele mai vândute produse. Vânzările de halate au crescut şi ele cu 76% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut.

„În condiţiile în care costul energiei est un motiv de îngrijorare, vedem cum clienţii fac cumpărături orientate spre menţinerea căldurii corpului”, a spus Claire Miles, director pentru articole de îmbrăcăminte la John Lewis.

Şi alte articole similare precum salopetele dintr-o bucată se vând mai repede decât de obicei, subliniază retailerul britanic, un semn că acum oamenii cumpără salopete în acest an pentru a se încălzi în loc să le facă cadou amuzant de Crăciun.

Tesco, cel mai mare lanţ de supermarketuri din Marea Britanie, a anunţat şi el miercuri că clienţii săi continuă să îşi modifice obiceiurile de cumpărare pentru a face economii.

10 Nov. 2026, 17:02
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Ursu Victor
10 Nov. 2026, 17:02 // Bănci şi Finanţe //  Ursu Victor

În timp ce unii bugetari au salarii de bază de aproximativ 2.500 de lei, alții ajung la 65.000 de lei, adică de 26 de ori mai mult. Discrepanțele sunt recunoscute chiar de Ministerul Finanțelor în nota de fundamentare a proiectului privind reforma sistemului unitar de salarizare, care urmează să fie implementată din  anul 2027.

Potrivit documentului, cele mai mici salarii de bază sunt înregistrate în rândul personalului tehnic și auxiliar, unde remunerația poate porni de la aproximativ 2.500 de lei. La polul opus se află funcțiile de conducere din domeniul justiției, pentru care salariile de bază pot ajunge la circa 65.000 de lei lunar.

Astfel, raportul efectiv dintre salariile de bază extreme ajunge la 1 la 26, mult peste raportul de 1 la 15 prevăzut de actualul cadru normativ. Ministerul Finanțelor consideră că această situație reflectă dezechilibrele acumulate în sistemul de remunerare a angajaților bugetari.

Mai mult, aproximativ 44.651 de angajați ai statului, echivalentul a 19,7% din totalul personalului bugetar, au nevoie de plăți compensatorii pentru ca remunerația lor să atingă salariul minim garantat de 6.300 de lei, stabilit pentru anul 2026.

Cu alte cuvinte, aproape fiecare al cincilea bugetar are un salariu calculat sub pragul minim și depinde de suplimentele acordate de stat pentru a ajunge la nivelul legal.

Documentul scoate la iveală și diferențe în privința sporurilor salariale. În anumite domenii, acestea ajung până la 120% din salariul de bază. Potrivit Ministerului Finanțelor, sporurile specifice variază de la 10% în învățământ, cercetare, cultură și asistență socială, până la 75% pentru personalul medical, 90% în cadrul Serviciului Fiscal de Stat și Serviciului Vamal, 100% în aviația civilă și chiar 120% în domenii precum securitatea cibernetică și combaterea terorismului.

Autorii proiectului susțin că proliferarea acestor sporuri a fragmentat sistemul de salarizare și a contribuit la apariția unor inechități între angajații care exercită funcții cu responsabilități comparabile.

Pentru a corecta dezechilibrele, Ministerul Finanțelor propune reducerea raportului de compresie salarială la 1 la 10,5, recalibrarea grilelor de salarizare și creșterea ponderii salariului de bază în venitul total al angajaților.

Reforma ar urma să reducă inclusiv dependența de plățile compensatorii. Potrivit estimărilor, ponderea posturilor care necesită completări până la salariul minim ar urma să scadă de la 19,7% în 2026 la 14,1% în 2027.

În același timp, compensația medie lunară pentru un post ar urma să se reducă de la 1.183 de lei la 450 de lei, pe măsură ce salariile de bază vor fi ajustate.

Ministerul Finanțelor estimează că reforma va afecta sistemul de remunerare a aproximativ 227 de mii de angajați din sectorul bugetar și va fi implementată etapizat în perioada 2027–2032.