Dmitri Medvedev ironizează Europa despre care spune că „nu ar rezista o săptămână” fără gazul rusesc

23 Apr. 2022, 11:26
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
23 Apr. 2022, 11:26 // Actual //  bani.md

Dmitri Medvedev, vicepreședintele Consiliului de Securitate al Federației Ruse și unul din cei mai apropiați aliați al lui Vladimir Putin, a reacționat cu ironie la relatările privind acordul Comisiei Europene ca țările europene să plătească gazul rusesc în ruble, relatează agenția de stat rusă Tass.

„Comisia Europeană a permis plata gazelor în ruble și consideră că decretul președintelui Rusiei poate fi aplicat în contractele europene. Apreciem consecvența și integritatea partenerilor noștri europeni”, a scris Medvedev pe canalul său Telegram, însoțind mesajul cu emoticoane care râd.

El a atras atenția că „conform celor mai recente date de la FMI, Europa se va putea descurca” fără gaz rusesc timp de cel mult șase luni. „Dar serios, nu vor rezista nici măcar o săptămână”, a subliniat, cu ironie, vicepreședintele Consiliului de Securitate al Federației Ruse. Anterior, un raport efectuat după calculele Fondului Monetar Internațional arăta că țările europene vor putea trăi fără gaz natural rusesc doar șase luni fără probleme serioase, după care vor începe probleme economice semnificative. Mesajul lui Dmitri Medvedev vine după ce, vineri, Comisia Europeană a trimis o scrisoare țărilor UE în care explică că companiile UE, sub rezerva unor condiții, vor putea plăti pentru gazul rusesc în ruble fără a încălca sancțiunile impuse Moscovei, potrivit unei relatări a agenției Reuters. Agenția clarifică faptul că una dintre posibilele scheme de plată presupune deschiderea de conturi în dolari sau euro la o bancă rusă, la care compania europeană beneficiară de gaze creditează moneda, o transformă în ruble și efectuează plata. Această schemă elimină posibilitatea ca țările occidentale să blocheze plățile pentru gazul rusesc.

Pentru mai multă diversitate și comoditate, urmărește contul nostru de INSTAGRAM!

11 Sept. 2026, 17:09
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
11 Sept. 2026, 17:09 // Actual //  Ursu Victor

Chișinăul a ajuns foarte aproape de un spor natural negativ în prima jumătate a anului 2026. Numărul nașterilor l-a depășit pe cel al deceselor cu doar 10 persoane, potrivit datelor Biroului Național de Statistică.

În perioada ianuarie–iunie au fost înregistrați 3.318 nou-născuți și 3.308 decese. Cu un an mai devreme, diferența dintre nașteri și decese era de 245 de persoane.

Numărul nașterilor a rămas practic la același nivel ca în 2025, când au fost înregistrați 3.315 copii. În schimb, numărul deceselor a crescut cu 7,7%, de la 3.070 la 3.308.

Rata natalității a constituit 9,4 născuți-vii la o mie de locuitori, în timp ce rata mortalității a ajuns la 9,3 decese la o mie de locuitori.

În ceea ce privește mortalitatea infantilă, numărul copiilor cu vârsta sub un an care au decedat s-a majorat cu 10,3% și a ajuns la 75 de cazuri.