Dobânzi de peste 9% pentru datoria Moldovei! Garvriliță recunoaște presiunile și caută soluții urgente

26 Nov. 2025, 14:35
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Ursu Victor
26 Nov. 2025, 14:35 // Bănci şi Finanţe //  Ursu Victor

Potrivit ministrului Finanțelor, Adrina Gavriliță nivelul actual al costului datoriei este „un pic peste 9%” și nu reprezintă nici un vârf istoric, dar nici un nivel care să poată fi considerat satisfăcător pe termen lung. Gavriliță a subliniat că discuțiile privind optimizarea costurilor vor continua în cadrul Ministerului și cu partenerii de dezvoltare. „Atât stocul datoriei, cât și costul de servire sunt o prioritate foarte importantă pentru mine”, a precizat el.

Rectificarea bugetară aprobată astăzi include și o reducere de 31 milioane de lei la capitolul costuri de servire a datoriei, o ajustare pe care ministrul o consideră un pas în direcția corectă. Gavriliță a explicat că accesarea finanțării externe rămâne avantajoasă, dar implică și anumite riscuri suplimentare comparativ cu finanțarea internă.

În luna decembrie, Ministerul Finanțelor va continua discuțiile cu Fondul Monetar Internațional, urmând ca în paralel să fie evaluate și alte opțiuni de finanțare disponibile prin instituțiile financiare internaționale și alți parteneri externi. Ministrul a reiterat că orice decizie va ține cont de „responsabilitatea maximă față de nivelul datoriei și costul acesteia”.

Ultimle date ale Ministereului Finanțelor arată că la sfârșitul lunii octombrie, datoria de stat internă la valoarea nominală, comparativ cu situaţia de la începutul anului, s-a majorat cu 4,7 miliarde de lei şi a constituit 48,6 miliarde de lei. Modificarea datoriei de stat interne s-a produs din contul majorării emisiunii VMS pe piața primară cu 5,7 miliarde de lei la valoarea nominală și a emisiunii VMS prin intermediul platformei electronice eVMS.md cu 451,81 mil.lei, precum și din contul răscumpărării VMS convertite în sumă de 1,08 miliarde de lei și a răscumpărării VMS emise pentru unele scopuri stabilite de lege în sumă de 360,0 mil.lei.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

28 Oct. 2026, 09:48
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
28 Oct. 2026, 09:48 // Actual //  Grîu Tatiana

Lucrările la Stația Electrică Chișinău, parte a proiectului strategic de interconectare energetică Vulcănești–Chișinău, au ajuns în etapa de recepție.

Consorțiul responsabil de construcție a anunțat constituirea comisiei care urmează să verifice lucrările executate, un ultim pas înainte ca noua infrastructură să poată fi pusă în exploatare.

Anunțul a fost făcut în timpul unei vizite la stație a premierului Republicii Moldova, Vasile Tofan, și a omologului său român, Luca Niculescu, potrivit comunicatului transmis.

Consorțiul format din companiile Electromontaj, Siemens Energy și Energoteh a comunicat lansarea procedurii de recepție. Aceasta presupune verificarea lucrărilor realizate și confirmarea faptului că infrastructura corespunde cerințelor tehnice și de siguranță.

Stația Electrică Chișinău reprezintă una dintre componentele esențiale ale liniei electrice aeriene de 400 kV Vulcănești–Chișinău, cunoscută și drept „Linia Independenței Energetice”.

Proiectul a fost însă însoțit de numeroase probleme. Punerea în exploatare a liniei a fost amânată de mai multe ori, iar unul dintre termenele ratate a fost 27 august 2026.

Deși construcția liniei electrice propriu-zise a fost finalizată încă din noiembrie 2025, lucrările de la Stația Electrică Chișinău au continuat să întârzie. Una dintre cele mai serioase probleme a fost depistarea unei defecțiuni la un transformator de curent, echipament indispensabil pentru conectarea stației la rețeaua de 330 kV.

Transformatorul a fost trimis în Spania, la fabrica producătorului, pentru reparații și verificări suplimentare. Din această cauză, infrastructura nu a putut fi pusă integral în exploatare, chiar dacă linia electrică fusese deja construită și testată.

Din investiția totală de aproximativ 61 de milioane de euro, circa 27 de milioane de euro au fost alocate construcției liniei electrice, restul fondurilor fiind destinate celorlalte componente ale proiectului, inclusiv modernizării și extinderii stațiilor electrice. Proiectul este finanțat de Grupul Băncii Mondiale.

Linia Vulcănești–Chișinău are o lungime de 157 de kilometri, traversează opt raioane și 35 de localități. Aceasta va permite transportul energiei electrice din România și de pe alte piețe europene către Chișinău, fără a mai trece prin nodul energetic de la Centrala de la Cuciurgan, situată în regiunea transnistreană.

Potrivit estimărilor autorităților, noua linie va putea asigura transportul unei puteri de până la 630 MVA, contribuind la acoperirea unei părți importante din necesarul de energie electrică al Republicii Moldova.