După câteva zile de scumpiri, motorina se ieftinește. Prețul benzinei crește în continuare

10 Nov. 2022, 11:58
 // Categoria: Slider // Autor:  MD Bani
10 Nov. 2022, 11:58 // Slider //  MD Bani

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a publicat prețul carburanților pentru vineri, 11 noiembrie. Astfel, mâine, benzina se va scumpi, iar motorina se va ieftini.

Potrivit informațiilor, mâine, 11 noiembrie, benzina se va scumpi cu 0,07 lei, iar motorina se va ieftini cu 0,11 lei Mai exact, litrul de benzină va costa 26,72 lei, iar litrul de motorină 27,62 lei.

Prețul carburanților pentru 11 noiembrie

De menționat că, de la 1 septembrie 2021 au intrat în vigoare modificările la legea produselor petroliere. Așadar, ANRE stabilește prețurile plafon pentru benzina cu cifra octanică 95 și pentru motorină.

Pentru mai multă diversitate și comoditate, urmărește contul nostru de INSTAGRAM!

18 Iun. 2026, 17:40
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
18 Iun. 2026, 17:40 // Actual //  bani.md

La Ministerul Economiei au avut loc consultări publice, pentru preluarea portofoliului turismului de către autoritate. Discuțiile s-au desfășurat cu reprezentanții asociațiilor de turism și cei ai Oficiului Național al Turismului și Consiliului Economic, ședința fiind prezidată de Eugeniu Osmochescu.

În cadrul reuniunii au fost prezentate principalele direcții de activitate, proiectele aflate în desfășurare și obiectivele strategice pentru dezvoltarea și promovarea turismului în țară.

„Un accent deosebit a fost pus pe cei doi piloni incluși în Planul Național de Creștere: majorarea cu cel puțin 30% a numărului de turiști și implementarea, până în anul 2029, a cel puțin șase programe de consolidare a capacităților pentru întreprinderile mici și mijlocii din sectorul turistic. Aceste programe vor oferi sprijin tehnic și financiar pentru adoptarea practicilor sustenabile, transformarea digitală, gestionarea eficientă a afacerilor și promovarea incluziunii sociale.

Mai mult, au fost abordate subiecte legate de valorificarea potențialului turistic al regiunilor, atragerea investițiilor, digitalizarea serviciilor și consolidarea colaborării dintre autoritățile publice și mediul de afaceri. Un alt obiectiv important îl reprezintă dezvoltarea traseelor turistice transfrontaliere și transformarea Republicii Moldova într-un hub regional atractiv pentru vizitatori”, transmite Eugeniu Osmochescu.

Oficialul precizează că, în opinia sa, domeniul are un potențial semnificativ de dezvoltare, iar eforturile comune ale autorităților și reprezentanților ramurii pot contribui la transformarea acestuia într-un „motor important al economiei naționale”.