După scandalul MoldATSA, Radu Marian își sacrifică funcția, nu și mandatul

29 Iun. 2026, 10:50
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
29 Iun. 2026, 10:50 // Actual //  Ursu Victor

Deputatul PAS Radu Marian și-a anunțat demisia din funcția de președinte al Comisiei parlamentare economie, buget și finanțe, invocând responsabilitatea pentru situația creată în jurul întreprinderii de stat MoldATSA și impactul acesteia asupra credibilității echipei din care face parte.

Marian a declarat că își asumă faptul că a greșit în privința persoanei pe care a recomandat-o pentru funcția de administrator al MoldATSA, precizând că a acționat cu bună-credință și că nu a cunoscut despre presupusele abuzuri salariale din cadrul întreprinderii.

„Situația creată în jurul problemelor de la MoldATSA a lovit, din păcate, în credibilitatea întregii echipe. Îmi asum faptul că am greșit în raport cu un om pe care l-am recomandat și am mers pe bună credință. Nu știam despre abuzurile salariale care se făceau”, a declarat deputatul.

Acesta a solicitat ca presupusele abuzuri financiare să fie investigate de Comisia de cenzori și Inspecția Financiară, condamnând astfel de practici.

În mesajul său, Marian a făcut și un bilanț al activității sale în fruntea comisiei parlamentare, menționând că a coordonat peste 20 de domenii și a contribuit la promovarea, analiza și adoptarea a aproape 500 de legi și hotărâri, inclusiv în domenii precum independența energetică, sprijinirea mediului de afaceri și integrarea economică europeană.

Deputatul susține că, deși a comis erori, și-a exercitat mandatul cu onestitate și fără interese ascunse sau beneficii personale.

„Nu fugim de responsabilitate, dimpotrivă, ne recunoaștem greșelile și le corectăm. Îi mulțumesc presei independente că ne arată unde nu facem lucrurile corect”, a afirmat acesta.

Radu Marian a explicat că a decis să renunțe la funcția de președinte al Comisiei economie, buget și finanțe pentru a proteja imaginea echipei și a menține încrederea cetățenilor în parcursul european al Republicii Moldova.

„Unitatea și imaginea echipei, precum și încrederea cetățenilor în proiectul nostru comun sunt mult mai importante decât orice funcție. Voi continua să contribui, din funcția de deputat, la drumul Republicii Moldova spre lumea europeană liberă și prosperă”, a conchis Marian.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

13 Nov. 2026, 11:24
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
13 Nov. 2026, 11:24 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Salariile bibliotecarilor din Republica Moldova vor crește cu până la 36%, iar angajații bibliotecilor de interes național ar urma să primească salarii de peste 11.000 de lei, comparativ cu 8.200 de lei în prezent. Majorările vor fi diferențiate în funcție de categoria instituției, astfel încât bibliotecarii din instituțiile naționale vor beneficia de creșteri mai consistente decât cei din bibliotecile locale, potrivit informațiilor prezentate în cadrul Comisiei economie.

Potrivit explicațiilor din cadrul comisiei, grila de salarizare a angajaților din cultură a fost împărțită în două categorii distincte: instituții de interes național și instituții de interes local. Modificarea urmărește diferențierea salariilor în funcție de statutul instituției în care activează angajații.

Astfel, un bibliotecar dintr-o bibliotecă de interes național, încadrat în categoria I, va avea un salariu de 11.214 lei, față de 8.200 de lei anterior. Majorarea constituie 3.014 lei sau aproximativ 36%.

În cazul bibliotecarilor din instituțiile de interes local, salariul va crește de la 8.200 la 9.700 de lei, ceea ce înseamnă un plus de 1.500 de lei sau aproximativ 18%.

Reprezentanții din comisie au precizat că aceste sume nu reprezintă neapărat veniturile finale ale angajaților. La salariile rezultate din noua grilă se pot adăuga sporurile pentru performanță, în cazul celor care beneficiază de acestea, precum și diferențele determinate de treapta de salarizare.

Calculele prezentate au fost efectuate pentru treapta a treia de salarizare, considerată un nivel mediu al vechimii în muncă. Prin urmare, bibliotecarii cu o vechime mai mare sau care beneficiază de sporuri ar putea avea salarii superioare celor anunțate.

Noua diferențiere salarială va face ca un bibliotecar dintr-o instituție de interes național să câștige, la nivelul salariului calculat în exemplele prezentate, cu 1.514 lei mai mult decât un angajat de aceeași categorie profesională dintr-o bibliotecă locală.