Economia la mâncare: Ce și cât consumă moldovenii

26 Sept. 2024, 15:58
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
26 Sept. 2024, 15:58 // Actual //  bani.md

Consumul de produse alimentare pe locuitor în Republica Moldova a înregistrat creșteri în anul 2023 comparativ cu 2022. Moldovenii au consumat mai multe fructe, pomușoare și nuci – de la 122,1 kg la 130,1 kg (+7%), carne – de la 60,8 kg la 65,2 kg (+7%) și lapte – de la 168,4 kg la 173,8 kg (+3%). Totuși, s-a înregistrat o scădere a consumului de legume – de la 118,7 kg la 114,7 kg (-3%) și cartofi – de la 75,4 kg la 72,5 kg (-4%), potrivit Biroului Național de Statistică,

În ceea ce privește producția agricolă, resursele totale de cereale în 2023 au ajuns la 3.487,9 mii tone, cu 4% mai mult față de anul precedent, iar exporturile de cereale au crescut cu 20%. În schimb, la cartofi, resursele totale au scăzut cu 9%, iar exporturile s-au redus cu 36%. La legume, resursele totale au scăzut cu 5%, în ciuda creșterii producției cu 11%.

În sectorul fructelor, pomușoarelor și nucilor, producția a înregistrat o creștere semnificativă de 17%, în timp ce exporturile au scăzut cu 9%. La carne, resursele totale au crescut cu 7%, iar producția a urcat cu aceeași proporție. Importurile de carne au scăzut cu 16%, în timp ce exporturile au crescut cu 25%. La lapte, resursele totale au rămas relativ stabile, cu o ușoară creștere de 0,2%, însă producția a scăzut cu 3%.

Nivelul de autoaprovizionare în 2023 indică faptul că Republica Moldova și-a acoperit necesitățile interne la fructe, pomușoare și nuci de 2,3 ori și la cereale de 2 ori. Cu toate acestea, autoaprovizionarea a fost sub nivelul necesar pentru legume (94%), carne (79%), cartofi (76%) și lapte (60%).

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

06 Nov. 2026, 17:09
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Grîu Tatiana
06 Nov. 2026, 17:09 // Bănci şi Finanţe //  Grîu Tatiana

Banca Națională a Moldovei (BNM) suspendă pentru șase luni licența sistemului de plăți electronice BPAY, începând cu 7 noiembrie. Comitetul executiv al BNM a luat decizia pe 5 noiembrie, după ce un control a scos la iveală mai multe încălcări în activitatea companiei. 

Verificările au vizat activitatea BPAY din perioada 27 octombrie 2023 – 23 februarie 2026. Potrivit BNM, compania a încălcat cerințe de licențiere și de activitate și nu a îndeplinit prescripțiile autorității de supraveghere. Controlul a scos la iveală și încălcări legate de controlul intern și de gestionarea riscurilor.

Pe durata suspendării, BPAY trebuie să le permită clienților să consulte soldurile conturilor și să le elibereze extrase la cerere. Compania trebuie să păstreze și funcțiile necesare pentru a-și gestiona obligațiile existente față de utilizatori și să remedieze încălcările constatate de BNM.

BPAY oferă servicii de plată, transferuri de bani și carduri de debit. Potrivit datelor financiare raportate pentru 2025, BPAY a avut venituri din vânzări de aproximativ 40,4 milioane de lei.