Țările europene care țintesc să devină „paradisuri fiscale”. Ce state protejează marile averi ale străinilor

26 Sept. 2024, 16:38
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
26 Sept. 2024, 16:38 // Actual //  bani.md

Guvernele au introdus „un număr tot mai mare de regimuri fiscale preferențiale destinate persoanelor fizice străine”, în timp ce țările din Europa concurează pentru a-i atrage și păstra pe cei bogați. Atunci când ne gândim la paradisurile fiscale de top din Europa, nu există – totuși – o abordare care să li se potrivească tuturor – o jurisdicție cu fiscalitate redusă pentru o persoană poate să nu fie un paradis fiscal pentru alta, arată o analiză recentă. Printre aceste țări se numără cu precădere Italia, Elveția sau Portugalia.

Observatorului fiscal al UE arată că ratele maxime ale impozitului pe venitul persoanelor fizice în UE au încetat să mai scadă de la criza financiară din 2008. Cu toate acestea, grupul remarcă faptul că guvernele au introdus „un număr tot mai mare de regimuri fiscale preferențiale destinate persoanelor fizice străine”, în speranța de a atrage expatriații bogați pe teritoriile lor, arată o analiză Euronews Business, citată de Economedia, care analizează avantajele fiscale oferite, precum și împotrivirile față de acestea.

„Depinde foarte mult de proveniența averii”, a declarat Jason Piper, șeful departamentului de drept fiscal și al afacerilor din cadrul Association of Chartered Certified Accountants. „De exemplu, dacă aveți o mulțime de capital blocat undeva, atunci veți fi mult mai interesat de un regim care are 0% impozit pe câștigurile de capital transferate decât dacă aveți încă o mulțime de venituri mai active”, a explicat acesta. În speranța de a-și reduce povara fiscală, o serie de persoane înstărite ar putea alege să emigreze, sugerează analiza.

Italia este o destinație populară pentru expatriați nu numai pentru cultura și clima sa, ci și pentru avantajele sale fiscale. La prima vedere, țara are impozite relativ ridicate pe veniturile persoanelor fizice și juridice, deși există stimulente fiscale disponibile pentru străini. Unul dintre cele mai cunoscute este regimul său de impozit forfetar, care permite persoanelor fizice bogate să plătească o sumă fixă pentru toate veniturile obținute din străinătate. Aceasta indiferent de suma câștigată.

Taxa fixă anuală a fost majorată recent la 200.000 de euro, de la 100.000 de euro anterior. Avantajul este disponibil pentru o perioadă de până la 15 ani și, de asemenea, este deschis numai celor care nu au fost rezidenți fiscali în Italia timp de cel puțin 9 din ultimii 10 ani. Astfel, având în vedere costul impozitului forfetar, acesta este interesant doar pentru persoanele cu averi nete foarte mari.

Elveția are, de asemenea, un tip de sistem forfetar, deși statul elvețian susține că mai puțin de 0,1% din contribuabilii săi sunt taxați prin această metodă. Modul în care funcționează este că, în loc să perceapă taxe în funcție de venit sau avere, unele regiuni elvețiene calculează o rată bazată pe cheltuielile unei persoane. Potrivit sursei citate, în timp ce sistemul de sume forfetare poate fi interesant pentru cei foarte bogați, statul a instituit o taxă minimă, cea mai mare dintre două cifre: fie de șapte ori chiria anuală sau valoarea de închiriere a proprietății principale, fie mai mare de 429.100 CHF (aproximativ 455.000 EUR). Aceste praguri se aplică la nivel federal, deși anumite regiuni pot crește suma minimă.

Sunt eligibile pentru acest tip de calcul forfetar persoanele care nu au cetățenie elvețiană dacă vin să locuiască în țară pentru prima dată – sau după o absență de cel puțin 10 ani. Beneficiarilor le este interzis să aibă un loc de muncă sau să conducă o întreprindere în Elveția, astfel că sistemul este destinat să atragă un număr mic de expatriați bogați care au venituri pasive.

Avantajele fiscale au devenit un subiect de polemică în Portugalia, din cauza creșterii prețurilor la locuințe, care au fost alimentate de sosirea străinilor bogați, arată analiza citată de Economedia. Chiar și așa, după ce a redus beneficiile anul trecut, guvernul portughez reintroduce acum facilități fiscale pentru expatriați. Pentru cei care generau venituri în Portugalia, anumite activități erau impozitate la o rată favorabilă de 20%. Pe lângă supărarea localnicilor, sistemul NHR a stârnit critici din partea statelor nordice, care observau un exod al cetățenilor lor în vârstă.

Totodată, Finlanda și Suedia au depus cereri oficiale de modificare a normelor convenției de evitare a dublei impuneri cu Portugalia, iar acest lucru le-ar permite să impună impozite pe pensiile expatriaților care migrează. Ca răspuns la aceste presiuni, Portugalia și-a modificat facilitățile fiscale pentru „a se concentra asupra persoanelor cu educație care pot contribui cu adevărat la economia portugheză”, arată analiza.

La începutul acestui an, ministrul portughez al finanțelor, Joaquim Miranda Sarmento, a declarat pentru Financial Times că salariile și veniturile profesionale vor fi eligibile pentru scutiri de impozit în temeiul noilor norme. Se pare că pensiile, dividendele și câștigurile de capital vor fi excluse.

Analiza mai adresează și societățile holding, o altă modalitate prin care persoanele fizice bogate se pot bucura de rate efective scăzute de impozitare este utilizarea societăților holding, potrivit Observatorului fiscal al UE. Organismul observă că aceste societăți se află „într-o zonă gri între evitare și evaziune”, în sensul că sunt concepute pentru a evita impozitul pe venit.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

21 Oct. 2026, 16:10
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
21 Oct. 2026, 16:10 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Calea Ferată din Moldova (CFM) anunță revenirea pe profit după mai mulți ani de pierderi financiare. În primele nouă luni ale anului 2026, compania a înregistrat un rezultat financiar pozitiv de 22,7 milioane de lei, față de pierderi de 320 de milioane de lei în 2024 și 85 de milioane de lei în 2025. Cu toate acestea, redresarea are loc pe fundalul unor datorii bugetare, comerciale și externe care depășesc 1,4 miliarde de lei.

Potrivit informațiilor prezentate de administrația CFM, rezultatul pozitiv a fost obținut în urma măsurilor de redresare economico-financiară, eficientizării activității și reluării unor operațiuni de transport feroviar. Întreprinderea susține că a reușit să achite integral restanțele salariale istorice, acumulate în anii precedenți, și să asigure continuitatea transportului de mărfuri.

CFM atribuie evoluția favorabilă inclusiv programelor investiționale promovate de Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, cu sprijinul Guvernului.

Comparativ cu pierderea de 85 de milioane de lei raportată pentru întregul an 2025, rezultatul din ianuarie–septembrie 2026 reprezintă o diferență pozitivă de 107,7 milioane de lei. Totuși, indicatorii se referă la perioade de raportare diferite, iar rezultatul final pentru 2026 urmează să fie stabilit după încheierea exercițiului financiar.

În pofida revenirii pe profit, situația financiară a întreprinderii rămâne complicată. Potrivit datelor prezentate anterior în Parlament de Angela Popil, expertă în evaluarea patrimoniului și reorganizarea CFM, la 31 august 2026, compania avea datorii față de bugetul public național de 248,65 milioane de lei, obligații comerciale de 185,77 milioane de lei și datorii externe de aproximativ 1,012 miliarde de lei.

Cumulat, aceste trei categorii de obligații ajung la circa 1,45 miliarde de lei, de peste 63 de ori mai mult decât rezultatul financiar pozitiv raportat pentru primele nouă luni ale anului.

Datoria externă include finanțări destinate achiziției de locomotive și modernizării infrastructurii feroviare. Aproximativ 17,78 milioane de euro sunt aferente procurării locomotivelor, iar alte 31,96 milioane de euro reprezintă credite pentru dezvoltarea și reabilitarea infrastructurii, inclusiv a tronsonului Bender–Basarabeasca–Etulia–Giurgiulești.

În același timp, CFM avea de recuperat creanțe în valoare de 1,543 miliarde de lei, potrivit situației de la sfârșitul lunii august. Valoarea acestora depășește obligațiile menționate, însă recuperarea efectivă a banilor depinde de calitatea creanțelor și de capacitatea debitorilor de a-și onora plățile.

Unul dintre rezultatele evidențiate de administrația CFM este achitarea integrală a restanțelor salariale istorice. Datele prezentate în Parlament arătau deja că, la sfârșitul lunii august, întreprinderea nu mai înregistra restanțe curente față de angajați.

În paralel, CFM continuă procesul de reorganizare structurală, care presupune separarea activităților feroviare și constituirea a două societăți pe acțiuni. Reforma urmărește delimitarea responsabilităților, eficientizarea administrării și crearea condițiilor pentru o funcționare economică mai sustenabilă.

În discuțiile parlamentare anterioare au fost prezentate și cele trei componente ale viitoarei organizări a sectorului feroviar: infrastructură, transport de pasageri și transport de mărfuri, sub denumirile CFMinfra, CFMpasageri și CFMmarfă.

Administrația întreprinderii susține că va continua măsurile de atragere a unor noi fluxuri de mărfuri, utilizare mai eficientă a capacităților existente și consolidare a conexiunilor logistice.

Revenirea la un rezultat financiar pozitiv reprezintă un semnal de ameliorare a situației CFM, însă dimensiunea datoriilor acumulate arată că redresarea companiei nu este încă încheiată. Rămâne de văzut dacă profitul operațional și reorganizarea vor permite întreprinderii să își reducă obligațiile și să finanțeze investițiile necesare modernizării transportului feroviar.