Educația în fața unui șoc demografic! Până în 2040, școlile din Moldova ar putea pierde 30% dintre elevi

12 Feb. 2026, 14:24
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
12 Feb. 2026, 14:24 // Actual //  Ursu Victor

Sistemul educațional din Republica Moldova se confruntă cu un declin demografic accentuat, iar până în 2040 numărul elevilor din școli ar putea scădea cu aproximativ 30%. Declarația a fost făcută de ministrul Educației, Dan Perciun, de la tribuna Parlamentului.

Potrivit oficialului, proiecțiile intermediare arată o diminuare de circa 13% a numărului de copii până în 2030 și de aproximativ 19% până în 2035. „Vorbim despre un număr de copii care încă nu au apărut. Sau nu au apărut când ar fi fost cazul. Sau când i-am fi dorit”, a subliniat ministrul.

Dan Perciun a precizat că scenariul prezentat este unul mediu – nici cel mai optimist, nici cel mai pesimist – dintre cele trei analizate de autorități. În acest context, el a menționat că Guvernul mizează pe creșterea nivelului de trai, revenirea diasporei și stimularea natalității, inclusiv prin investiții în mediul rural și prin apropierea de Uniunea Europeană.

„Revenirea diasporei este o sursă extraordinară”, a spus ministrul, adăugând însă că trebuie analizat realist unde se vor întoarce cei plecați peste hotare. Potrivit lui, experiența altor state arată că majoritatea reveniților aleg mediul urban, ceea ce ar putea accentua dezechilibrele dintre orașe și sate.

28 Sept. 2026, 16:25
 // Categoria: Oameni şi Idei // Autor:  Ursu Victor
28 Sept. 2026, 16:25 // Oameni şi Idei //  Ursu Victor

Noul ministru al Dezvoltării Economice și Digitalizării, Claudiu Năsui, intră în Guvern cu un portofoliu de investiții, două apartamente, un Mercedes și participații în mai multe companii din România. Cele mai importante active din declarația de avere depusă la numire sunt acțiunile deținute la Banca Transilvania, evaluate în document la peste 25,5 milioane de lei românești.

Declarația, completată la 25 septembrie și aferentă veniturilor și averii din 2025, arată că Năsui a încasat anul trecut o indemnizație de 234.832 de lei românești de la Camera Deputaților din România. Mult mai mari au fost însă veniturile sale din investiții: ministrul declară dividende de 1.187.266 de lei românești de la Banca Transilvania, de peste cinci ori mai mult decât indemnizația sa de parlamentar.

În plus, Năsui a obținut 6 206 euro din chiria unui apartament.

Cea mai valoroasă poziție din declarație este participația sa la Banca Transilvania. Documentul indică o valoare declarată de 25.521.447 de lei românești pentru acțiunile deținute. Năsui mai declară participații la societatea de servicii de investiții financiare Muntenia Global Invest, evaluate la 167 760 de lei românești, și la compania de administrare imobiliară Bio Carpatherra, în valoare de 800 de lei.

Ministrul mai deține trei plasamente în titluri emise de Ministerul Finanțelor din România. În declarație sunt înscrise poziții de 168, 200 și 350 de titluri, cu dobânzi indicate de 1,6%, 5% și, respectiv, 6,8%.

La capitolul imobile, Năsui declară două apartamente. Primul, cu o suprafață de 49 de metri pătrați, a fost dobândit în 2007 și apare în declarație cu o valoare de 400.000 de euro. Cel de-al doilea are 99 de metri pătrați, a fost dobândit în 2016 printr-un contract de schimb și este declarat la 177.650 de euro.

În proprietatea ministrului se mai află un teren de 10,6 metri pătrați, destinat construcțiilor și amenajărilor, dobândit în 2016 și declarat cu valoarea de un leu românesc.

Năsui conduce un Mercedes GLC fabricat în 2016, cumpărat în același an. În declarație, automobilul figurează cu o valoare de achiziție de 40 000 de euro și o valoare de piață de circa 20.000 de euro, diferența fiind explicată prin amortizarea în timp.

În contul curent de la Banca Transilvania, ministrul indică aproximativ 24.830 de lei românești. Totodată, în declarație nu sunt înscrise datorii care să depășească pragul legal de raportare.

La capitolul interese personale, Năsui declară calitatea de membru al Asociației CFA România și al Societății pentru Libertate Individuală. De asemenea, acesta figurează ca membru al Biroului Național al Uniunii Salvați România și vicepreședinte al filialei municipale București.

Veniturile din dividende sunt indicate la 1,18 milioane RON  și sunt de aproximativ cinci ori mai mari decât indemnizația sa de parlamentar, iar valoarea declarată a participației la Banca Transilvania depășește 25,5 milioane RON.