Excentricul milionar care cheltuiește sume colosale să rămână mereu tânăr spune că tatăl său a întinerit cu 25 de ani

19 Nov. 2023, 08:56
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
19 Nov. 2023, 08:56 // Actual //  bani.md

Antreprenorul din domeniul tehnologiei, Bryan Johnso, susține că a încetinit ritmul de îmbătrânire al tatălui său cu 25 de ani, cu ajutorul transfuziilor cu sângele său, relatează Insider.

„Super sângele meu a redus vârsta tatălui meu cu 25 de ani”, a scris Bryan, miercuri, într-o postare pe platforma X. (fostă Twitter).
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Multimilionarul, cunoscut pentru controversatele sale tratamente anti-îmbătrânire, a declarat că tatălui său i-a fost injectat un litru din plasma sa, care este partea lichidă a sângelui, în urmă cu șase luni.

De la procedură, susține Bryan, tatăl său, în vârstă de 70 de ani, care îmbătrânea în ritmul unei persoane de 71 de ani înainte de injecție, îmbătrânește acum ca o persoană de 46 de ani.

În postarea de pe X, el a precizat că și-a bazat evaluarea îmbătrânirii tatălui său pe un biomarker.

Deși biomarkerii sunt un instrument util pentru a sugera ce se întâmplă în organism, ei nu pot măsura cu precizie îmbătrânirea organismului, a declarat anterior medicul principal, Oliver Zolman, pentru Insider.
De asemenea, nu este posibil să se știe, în urma unei intervenții, dacă injecția este cea care a dus la modificarea ratei de îmbătrânire sau dacă ar putea fi vorba de altceva, a precizat Johnson.

Și Bryan a primit plasmă de la fiul său de 17 ani, deși a declarat ulterior că el personal nu a văzut niciun beneficiu din această procedură.

Bryan a încercat zeci de intervenții pe el însuși pentru a vedea dacă poate încetini procesul de îmbătrânire. Acestea variază de la o dietă atent controlată și un regim strict de exerciții fizice până la injecții cu grăsime și tratamente cu laser.

Unele clinici din SUA oferă injecții cu plasmă de la donatori tineri ca tratament antiîmbătrânire, dar „nu există dovezi clinice convingătoare privind eficacitatea sa”, a declarat FDA în 2019.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

22 Sept. 2026, 16:40
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
22 Sept. 2026, 16:40 // Actual //  Ursu Victor

Sistemul electroenergetic al Republicii Moldova se va confrunta astăzi cu un deficit comercial de energie electrică în patru intervale orare, anunță Energocom.

Potrivit companiei, deficitul apare în condițiile în care capacitatea intrazilnică alocată pe interconexiunile Ucraina–Republica Moldova și România–Republica Moldova nu a fost suficientă pentru acoperirea integrală a necesarului comercial în anumite ore.

Cele mai mari volume neacoperite sunt prognozate pentru intervalul 19:00–20:00, când deficitul va ajunge la 111 MWh.

Între orele 17:00–18:00 vor rămâne neacoperiți 4 MWh, între 18:00–19:00 – 59 MWh, iar în intervalul 20:00–21:00 – 55 MWh.

În total, pentru perioada 17:00–21:00, deficitul prognozat constituie 229 MWh.

Energocom precizează că pentru celelalte ore ale zilei a fost rezervată capacitatea necesară pentru acoperirea consumului de energie electrică.

În acest context, compania îndeamnă cetățenii să utilizeze rațional energia, în special în orele de vârf, între 18:00 și 23:00.