„Fabrica de buletine false”, lovită de procurorii români: mai mulți moldoveni, anchetați într-un dosar de amploare

22 Ian. 2026, 12:36
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
22 Ian. 2026, 12:36 // Actual //  Grîu Tatiana

Percheziții de amploare au fost desfășurate joi dimineață în județul Botoșani, România, într-un dosar care vizează falsificarea documentelor de identitate românești pentru cetățeni din Republica Moldova, Ucraina și Federația Rusă. Acțiunea este coordonată de procurorii de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și implică structuri ale Poliției de Frontieră din Iași și Sighetu Marmației.

Anchetatorii au pus în aplicare 73 de mandate de percheziție domiciliară la locuințele unor persoane fizice din Botoșani, suspectate că ar fi implicate într-o rețea care facilita obținerea ilegală a actelor românești.

„La adresele percheziționate au fost stabilite fictiv domicilii pentru cetățeni din spațiul ex-sovietic, prin contracte de închiriere false sau falsificate, folosite ulterior pentru obținerea documentelor de identitate”, au declarat surse judiciare citate de PRO TV România.

În paralel cu perchezițiile, polițiștii de frontieră verifică 104 adrese unde figurează cu domiciliu cetățeni străini, pentru a stabili dacă aceștia locuiesc efectiv la locațiile declarate și dacă datele transmise autorităților corespund realității.

Ancheta nu este la prima etapă. În noiembrie 2024, în același dosar au fost efectuate zeci de percheziții în Botoșani, Suceava și municipiul București, inclusiv la sedii ale unor instituții publice. În urma acestor acțiuni, urmărirea penală a fost extinsă față de 94 de suspecți, acuzați de luare și dare de mită, trafic de influență, fals informatic și uz de fals.

Conform procurorilor, beneficiarii ar fi utilizat inclusiv certificate de cetățenie română falsificate, presupus emise de consulate ale României din străinătate, pentru a obține cărți de identitate.

Pentru mai multe știri urmărește-ne

pe TELEGRAM!

06 Nov. 2026, 17:09
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Grîu Tatiana
06 Nov. 2026, 17:09 // Bănci şi Finanţe //  Grîu Tatiana

Banca Națională a Moldovei (BNM) suspendă pentru șase luni licența sistemului de plăți electronice BPAY, începând cu 7 noiembrie. Comitetul executiv al BNM a luat decizia pe 5 noiembrie, după ce un control a scos la iveală mai multe încălcări în activitatea companiei. 

Verificările au vizat activitatea BPAY din perioada 27 octombrie 2023 – 23 februarie 2026. Potrivit BNM, compania a încălcat cerințe de licențiere și de activitate și nu a îndeplinit prescripțiile autorității de supraveghere. Controlul a scos la iveală și încălcări legate de controlul intern și de gestionarea riscurilor.

Pe durata suspendării, BPAY trebuie să le permită clienților să consulte soldurile conturilor și să le elibereze extrase la cerere. Compania trebuie să păstreze și funcțiile necesare pentru a-și gestiona obligațiile existente față de utilizatori și să remedieze încălcările constatate de BNM.

BPAY oferă servicii de plată, transferuri de bani și carduri de debit. Potrivit datelor financiare raportate pentru 2025, BPAY a avut venituri din vânzări de aproximativ 40,4 milioane de lei.