Fermierii mici, „uscați” de lipsa banilor. Vor primi subvenții

02 Dec. 2021, 10:31
 // Categoria: Actual // Autor:  Lupu Eduard
02 Dec. 2021, 10:31 // Actual //  Lupu Eduard

Comisia agricultură și industrie alimentară a aprobat în ședința din 1 decembrie raportul la proiectul de lege pentru modificarea legii privire la principiile de subvenționare în dezvoltarea agriculturii și mediului rural.

Potrivit autorilor proiectului, scopul acestuia este facilitarea accesului producătorilor agricoli mici și micro la obținerea subvențiilor, noțiunea de „producătorul agricol micro” fiind propusă pentru includerea în categoriile de beneficiari de subvenții. La aceștia se vor atribui deținătorii unui teren agricol arabil cu suprafața de până la 2 hectare.

Totodată – potrivit proiectului de lege – producător agricol mic va fi considerată persoana care deţine între 2 și 10 hectare de teren arabil, iar producător agricol mijlociu – cea care deţine de la 10 până la 75 de hectare cu drept de proprietate sau posesie şi folosinţă. Respectiv, statutul de producător agricol mare va fi atribuit deținătorilor de terenuri arabile cu suprafața ce va depăși 75 de hectare.

Suplimentar, proiectul stabilește că, subvenţiile acordate în condiţii generale din valoarea investiţiei eligibile se majorează la cererea producătorului agricol cu cel puţin:

10% – pentru investiţiile efectuate în sectorul zootehnic, cu excepția exploatațiilor specializate în producerea laptelui și pentru producătorii agricoli care au achiziţionat bunuri (active) de producţie autohtonă eligibile spre subvenţionare;

15% – pentru tinerii fermieri, femeile-fermieri şi migranţii reveniţi;

20% – pentru producătorii agricoli care se ocupă cu cultivarea culturilor ecologice sau cu creşterea ecologică a animalelor și pentru producătorii agricoli care desfăşoară activitate de producere a laptelui de vaci, oi și capre;

Între 10% –50% – pentru investiţiile efectuate de grupurile de producători și cooperativele de întreprinzător, pentru măsurile/submăsurile de sprijin financiar stabilite de organul central de specialitate.

Fermierii vor obține accesul la mijloacele de subvenționare disponibile în Fondul Național de Dezvoltare a Agriculturii și Mediului Rural, care pentru anul curent au fost aprobate în volum de 1,1 mld. lei.

Realitatea Live

19 Apr. 2024, 12:18
 // Categoria: Actual // Autor:  Lupu Eduard
19 Apr. 2024, 12:18 // Actual //  Lupu Eduard

Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, a făcut public faptul că pentru a remedia situația restanțelor salariale ale angajaților de la Calea Ferată a Moldovei, guvernul va recurge la un credit în valoare de 35 de milioane de lei. Acest credit va fi obținut de la Loteria Moldovei, o întreprindere cu capital majoritar de stat, cunoscută în principal pentru activitățile sale de jocuri de noroc.

Acești bani sunt pentru achitarea salariilor timp de o lună.

Potrivit declarațiilor ministrului Spînu, făcute în cadrul emisiunii „Cutia neagră”, această mișcare financiară este parte a unui plan de achitare a salariilor, însă nu a oferit detalii despre condițiile împrumutului oferit de Loteria Moldovei. A precizat că doar că e o decizie a consiliilor celor două companii și că există un contract. Cu toate acestea, decizia de a lua un împrumut de la Loteria Moldovei a stârnit întrebări și discuții în mediul public, cu privire la raționalitatea acestei alegeri și la implicațiile pe termen lung.

În timp ce oficialii guvernamentali au asigurat că această mișcare este parte a unei strategii gândite cu atenție pentru a asigura viabilitatea financiară a Căii Ferate a Moldovei, mulți rămân curioși să vadă cum se va derula acest proces și care vor fi efectele pe termen lung ale acestei decizii neconvenționale.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

 
Atmosferă de poveste la Târgul de Crăciun din Chișinău
Atmosferă de poveste la Târgul de Crăciun din Chișinău
Construcția drumului de ocolire a satului Bahmut din raionul Călărași este în toi
Construcția drumului de ocolire a satului Bahmut din raionul Călărași este în toi
Expoziția sculptorului Virgil Scripcaru, la Chișinău
Expoziția sculptorului Virgil Scripcaru, la Chișinău
Covor moldovenesc, „așternut” pe aleea Grigore Vieru din Capitală
Covor moldovenesc, „așternut” pe aleea Grigore Vieru din Capitală
Târgul de cariere Chișinău 2021: Hai că variante există
Târgul de cariere Chișinău 2021: Hai că variante există
Expoziţia Internaţională World Press Photo, la Chișinău
Expoziţia Internaţională World Press Photo, la Chișinău