FMI a dat verdictul: economia Moldovei își revine, dar sunt necesare noi reforme

16 Mart. 2026, 15:00
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
16 Mart. 2026, 15:00 // Actual //  Ursu Victor

Prim-ministrul Alexandru Munteanu a avut astăzi o întrevedere cu Marnix van Rij, director executiv supleant pentru Republica Moldova la Fondul Monetar Internațional. Discuțiile au vizat situația regională actuală și concluziile raportului recent al misiunii FMI pentru țara noastră.

Raportul a fost analizat în cadrul ședinței Consiliului Director al FMI din 27 februarie, când a fost sprijinită inițierea discuțiilor privind un nou program de cooperare cu Republica Moldova.

Premierul Alexandru Munteanu a salutat evaluarea pozitivă a evoluțiilor macroeconomice ale țării și recomandările formulate de Consiliul Director al FMI pentru perioada următoare.

Șeful Executivului a subliniat că Guvernul rămâne concentrat pe implementarea reformelor necesare pentru avansarea parcursului european, stimularea creșterii economice și consolidarea securității și rezilienței statului.

Potrivit concluziilor FMI, economia Republicii Moldova își revine după șocurile din ultimii ani. Instituția estimează o creștere economică de 2,7% în 2025 și 2,3% în 2026, susținută de o recoltă agricolă bună, de cererea internă puternică și de finanțarea oferită de Uniunea Europeană.

Consiliul Director al FMI a apreciat implementarea reformelor structurale și menținerea unor politici macroeconomice prudente, considerate esențiale pentru stabilitatea economică și pentru apropierea Republicii Moldova de Uniunea Europeană.

Totodată, oficialii FMI au susținut inițierea negocierilor pentru un nou program de cooperare de tip Instrument de Coordonare a Politicilor (PCI), care ar urma să contribuie la consolidarea reformelor și la întărirea rezilienței economice a țării.

În cadrul discuțiilor, un accent deosebit a fost pus și pe lupta împotriva corupției și combaterea dezinformării, considerate priorități pentru autoritățile de la Chișinău.

Marnix van Rij a subliniat importanța coordonării eforturilor tuturor partenerilor internaționali ai Republicii Moldova pentru a maximiza impactul sprijinului extern și și-a exprimat disponibilitatea pentru un dialog constructiv cu autoritățile moldovenești.

Precedentul program cu FMI s-a încheiat la sfârșitul lunii octombrie trecut, însă Republica Moldova nu a beneficiat de ultimele două tranșe de finanțare, în valoare totală de circa 170 de milioane de dolari. Autoritățile au recunoscut că fondurile nu au fost debursate din cauza neîndeplinirii unor angajamente asumate, în special pe componenta de cheltuieli.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

13 Nov. 2026, 16:52
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
13 Nov. 2026, 16:52 // Actual //  Grîu Tatiana

Producătorii și furnizorii de energie electrică din Republica Moldova pot încheia, prin licitații, contracte de cumpărare și vânzare a energiei cu livrare la o dată ulterioară. Piața Organizată a Contractelor Bilaterale (POCB) a devenit operațională, iar Operatorul Pieței de Energie a publicat prima ofertă de cumpărare, anunță Ministerul Energiei.

La licitații pot participa producătorii, furnizorii și alte companii eligibile de pe piața angro, după ce se înregistrează la Operatorul Pieței de Energie (OPEM). Aceștia pot răspunde ofertelor publicate și pot propune ajustări de preț, în condițiile stabilite pentru fiecare sesiune. Prima ofertă de cumpărare este disponibilă pe site-ul OPEM.

Prin contractele încheiate în avans, furnizorii își pot estima mai bine costurile de achiziție, iar producătorii își pot planifica vânzările. Prețul convenit înainte de livrare reduce expunerea companiilor la fluctuațiile de pe piața angro pentru energia deja contractată.

Noua piață este administrată de OPEM în colaborare cu operatorul român OPCOM și completează Piața pentru Ziua Următoare și Piața Intrazilnică.

Potrivit calendarului de liberalizare a pieței de energie electrică, de la 1 iulie 2027, marii consumatori vor cumpăra energie de la furnizori independenți.