(FOTO) Primul troleibuz articulat din Italia a pornit la drum spre Chișinău. În curând va porni și al doilea

30 Apr. 2021, 13:39
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
30 Apr. 2021, 13:39 // Actual //  MD Bani

Primarul capitalei, Ion Ceban, a anunțat pe pagina sa de Facebook că primul troleibuz articulat, modern, procurat de la o companie din Italia, a pornit spre Chișinău.
Troilebuzul ar putea ajunge la Chișinău la finele săptămânii viitoare, după care vor urma verificările tehnice și rodajul. De asemenea, potrivit primarului, cel de-al doilea troleibuz articulat din Italia, urmează să pornească la drum, luni.

Troleibuzele sunt din anul 2014, au un parcurs de 200 km. Unitățile de transport au fost procurate cu 50.000 euro.
Troleibuzele procurate din Italia dispun de:

  • podea coborâtă pe toată lungimea salonului;
    sisteme de condiționare a aerului;
    propulsie autonomă;
    caroserie cu protecție corozivă.

De asemenea, consumul de energie electrică a unităţilor de transport noi este mai mic decât al troleibuzelor vechi care circulă actualmente pe străzile din Chişinău.
În prezent, RTEC dispune de 392 troleibuze, inclusiv 18 articulate, 6 unități articulate de model ZiU și IuMZ au fost produse în anii 1995-1996, având o perioadă de exploatare de 25-26 ani, respectiv sunt învechite şi prezintă pericol pentru călători.

06 Nov. 2026, 17:09
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Grîu Tatiana
06 Nov. 2026, 17:09 // Bănci şi Finanţe //  Grîu Tatiana

Banca Națională a Moldovei (BNM) suspendă pentru șase luni licența sistemului de plăți electronice BPAY, începând cu 7 noiembrie. Comitetul executiv al BNM a luat decizia pe 5 noiembrie, după ce un control a scos la iveală mai multe încălcări în activitatea companiei. 

Verificările au vizat activitatea BPAY din perioada 27 octombrie 2023 – 23 februarie 2026. Potrivit BNM, compania a încălcat cerințe de licențiere și de activitate și nu a îndeplinit prescripțiile autorității de supraveghere. Controlul a scos la iveală și încălcări legate de controlul intern și de gestionarea riscurilor.

Pe durata suspendării, BPAY trebuie să le permită clienților să consulte soldurile conturilor și să le elibereze extrase la cerere. Compania trebuie să păstreze și funcțiile necesare pentru a-și gestiona obligațiile existente față de utilizatori și să remedieze încălcările constatate de BNM.

BPAY oferă servicii de plată, transferuri de bani și carduri de debit. Potrivit datelor financiare raportate pentru 2025, BPAY a avut venituri din vânzări de aproximativ 40,4 milioane de lei.