FOTO, VIDEO UNFPA și Guvernul SUA au transmis 20 de ambulanțe noi către echipele de asistență medicală urgentă din țară

13 Feb. 2023, 17:22
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
13 Feb. 2023, 17:22 // Actual //  MD Bani

Cele 20 de ambulanțe performante sunt oferite de către Fondul ONU pentru Populație (UNFPA) cu suportul financiar al Guvernului SUA și face parte din răspunsul organizației la situația umanitară legată de criza refugiaților. Ambulanțele vor asigura accesul la servicii de medicină urgentă pentru pacienții aflați în condiții critice.

Mașinile au fost transmise astăzi de către echipa UNFPA Moldova, împreună cu Nigina Abaszada, Reprezentanta Rezidentă și echipa Ambasadei SUA la Chișinău, împreună cu E.S. Kent D Logsdon, Ambasadorul Statelor Unite ale Americii. Cu ajutorul acestor ambulanțe va fi acordată asistență medicală de urgență atât localnicilor din zonele rurale, cât și persoanelor refugiate.

Potrivit UNFPA, acest lot de ambulanțe se înscrie în eforturile continue din ultimul an de a sprijini sistemul național de sănătate să facă față presiunii sporite în contextul crizei refugiaților, oferind asistență medicală de calitate populației locale și persoanelor refugiate din Ucraina.

„Aceste ambulanțe pe care le donăm astăzi vor spori mobilitatea personalului medical și vor oferi asistență medicală urgentă tuturor persoanelor aflate în situații de risc. Totodată, având în vedere că foarte multe solicitări din partea persoanelor refugiate sunt legate de nevoi obstetricale și ginecologice, aceste ambulanțe sporesc accesul la servicii de sănătate reproductivă, care salvează vieți”, a spus Nigina Abaszada, Reprezentanta Rezidentă UNFPA Moldova.

„Statele Unite ale Americii sunt mândre să colaboreze cu Republica Moldova și UNFPA pentru a sprijini refugiații și a ajuta poporul Moldovei să construiască un viitor democratic, prosper și sigur”, a menționat E.S. Kent D Logsdon, Ambasadorul Statelor Unite ale Americii la Chișinău.

19 ambulanțe sunt destinate punctelor de asistență medicală urgentă – PAMU Olănești, Volintiri, Copanca, Tocuz, Valea Perjei, Tvardița, Copceac, Cișmichioi, Cotiujenii Mari, Călărășeuca, Sudarca, Vadul lui Vodă, Molovata, Pripiceni-Răzeși, Vărăncău, Călinești, Costești, Larga, Slobozia Mare. De asemenea, o ambulanță va primi substația de asistență medicală urgentă (SAMU) Dubăsari.

Valoarea donației este de 900 000 dolari SUA.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!


13 Nov. 2026, 16:52
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
13 Nov. 2026, 16:52 // Actual //  Grîu Tatiana

Producătorii și furnizorii de energie electrică din Republica Moldova pot încheia, prin licitații, contracte de cumpărare și vânzare a energiei cu livrare la o dată ulterioară. Piața Organizată a Contractelor Bilaterale (POCB) a devenit operațională, iar Operatorul Pieței de Energie a publicat prima ofertă de cumpărare, anunță Ministerul Energiei.

La licitații pot participa producătorii, furnizorii și alte companii eligibile de pe piața angro, după ce se înregistrează la Operatorul Pieței de Energie (OPEM). Aceștia pot răspunde ofertelor publicate și pot propune ajustări de preț, în condițiile stabilite pentru fiecare sesiune. Prima ofertă de cumpărare este disponibilă pe site-ul OPEM.

Prin contractele încheiate în avans, furnizorii își pot estima mai bine costurile de achiziție, iar producătorii își pot planifica vânzările. Prețul convenit înainte de livrare reduce expunerea companiilor la fluctuațiile de pe piața angro pentru energia deja contractată.

Noua piață este administrată de OPEM în colaborare cu operatorul român OPCOM și completează Piața pentru Ziua Următoare și Piața Intrazilnică.

Potrivit calendarului de liberalizare a pieței de energie electrică, de la 1 iulie 2027, marii consumatori vor cumpăra energie de la furnizori independenți.