Frigul ”arde” moldovenii la întreținere. Același scenariu ca în 2006. Cum Gazprom a obținut un preț mai mare la gaz

08 Nov. 2021, 11:37
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
08 Nov. 2021, 11:37 // Actual //  bani.md

Economistul IDIS Viitorul, Veaceslav Ioniță constată că noua formula de calcul a gazului a adus o creștere rapidă a prețurilor, mult mai mare decât în conformitate cu formula veche. În prezent, Republica Moldova achită un preț pentru gazele naturale mult mai ridicat decât în trimestrul I din 2021, dar cu un discount de 25% față de prețul mediu global.

Cel mai probabil asistăm la o repetare a situației din 2006, când Moldova a acceptat trecerea la prețuri de piață, dar cu o perioadă de tranziție de 5 ani. Datorită scurgerilor de informații în spațiul public, noi am aflat că negocierile din 2006 au fost purtate la nivel de Prim-ministru”, a explicat Ioniță.

Potrivit economistului, se pare că scopul Gazprom a fost să obțină același rezultat și acum. Contractul și noua formulă de calcul să fie acceptată la nivel de vice-prim-ministru. În felul acesta ei și-au securizat contractul.

Presupunem că a fost oferit și un discount pentru o perioadă de adaptare la noua formulă. Din primele cifre acest discount pare a fi la prima etapă de 25% din prețul de piață. Însă mai exact va fi posibil să estimăm după cel puțin jumătate de an”, a precizat Ioniță.

În opinia lui, pentru ca șocul majorării tarifului la gaz să nu fie foarte mare, tariful pentru populație poate fi majorat etapizat, iar prima majorare să fie la nivel de 8,6 lei/m3.

ANRE în noiembrie poate accepta o majorare de până la 8,6-9,0 lei/m3, iar următoarea majorare în caz de necesitate să fie aplicată spre sfârșitul trimestrul I din 2022. Dacă nu se va accepta această abordare, atunci din păcate pentru noi toți, tariful va fi de 10,26 lai/m3, exact atât cât solicită Moldovagaz”, a opinat economistul.

28 Sept. 2026, 16:17
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Grîu Tatiana
28 Sept. 2026, 16:17 // Bănci şi Finanţe //  Grîu Tatiana

Bursa Internațională a Moldovei (BIMx) a fost lansată oficial luni, 28 septembrie, la Chișinău, în cadrul Moldova Business Week. Noua platformă a pieței de capital este dezvoltată în parteneriat cu Bursa de Valori București (BVB), iar primele tranzacții sunt planificate în următoarele luni.

BIMx a început deja procesul de admitere a agenților de bursă și a emitenților. Potrivit conducerii bursei, prima listare este planificată până la sfârșitul anului 2026.

În această etapă, agenții de bursă urmează să fie conectați la sistemul de tranzacționare și să parcurgă procedurile necesare pentru a putea opera pe platformă. În paralel, companiile și municipalitățile care vor să atragă finanțare prin bursă vor putea pregăti admiterea la tranzacționare a unor instrumente precum acțiunile și obligațiunile.

BIMx va opera atât pe Piața Reglementată, cât și în cadrul Sistemului Multilateral de Tranzacționare (MTF).  Potrivit directorului general al BIMx, Veronica Arpintin, capitalul social al bursei este în prezent de 1,5 milioane de euro, însă ar putea fi majorat până la circa 3 milioane de euro până la sfârșitul anului. Pentru o parte din această majorare există deja scrisori de intenție în valoare de 1,1 milioane de euro.

Ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Claudiu Năsui, a declarat că existența unei infrastructuri bursiere oferă companiilor din Republica Moldova mai multe posibilități de finanțare și poate contribui la atragerea investițiilor.

„O economie competitivă are nevoie de capital, iar companiile din Republica Moldova trebuie să aibă mai multe opțiuni pentru a se finanța și a crește. BIMx creează o infrastructură prin care capitalul poate ajunge mai ușor la companiile care investesc și se dezvoltă”, a spus Năsui.

Acționariatul BIMx reunește zece entități instituționale din Republica Moldova și România.