Putin una spune și alta fumează. Tranzitul gazului în UE s-a redus cu 19%

08 Nov. 2021, 10:37
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
08 Nov. 2021, 10:37 // Actual //  bani.md

Operatorul de transport gaze de la Kiev anunță că tranzitul gazului rusesc în UE s-a redus cu 19% și a constituit 2,6 miliarde metri cubi în luna octombrie. Asta deși președintele rus Vladimir Putin a ordonat acum o săptămână gigantului Gazprom să crească livrările de gaz către Uniunea Europeană, odată ce rezervoarele ruseşti vor fi umplute.

În același timp, tranzitul de gaze pentru Slovacia s-a majorat cu 6%, la 2,1 miliarde metri cubi în luna octombrie față de luna septembrie.

Potrivit informațiilor companiei de lei Kiev, chiar dacă de la 1 noiembrie au fost majorate livrările de gaz în Republica Moldova, volumul total al gazelor rusești tranzitate a continuat să se reducă în comparație cu volumele rezervate.

În medie, volumele de gaz tranzitate constituie 60 milioane metri cubi/zilnic”, a declarat Serghei Makogon, directorul companiei de transport gaze de la Kiev.

Contractul dintre Naftogaz și Gazprom semnat la sfârșitul anului 2019 prevede tranzitarea a 40 miliarde metri cubi de gaz/anual pe o perioadă de patru ani. Totodată, indiferent de volumele tranzitate, Gazprom trebuie să achite pentru volumele rezervate pentru tranzit.

Ucraina insistă pe majorarea tranzitului de gaze pe teritoriul său. Or, potrivit spuselor lui Makogon, capacitatea rețelei de tranzit a Ucrainei este de 146 miliarde metri cubi/anual, dar 100 miliarde metru cubi nu sunt utilizați.

Kievul deja a rămas fără o parte a tranzitului de gaze în condițiile în care Ungaria primește gaze prin conducta TurkStream.

Moscova a anunțat în repetate rânduri că este gata să prelungească contractul de tranzit al gazelor dacă acest lucru va fi rentabil economic.

05 Sept. 2026, 15:38
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Ursu Victor
05 Sept. 2026, 15:38 // Bănci şi Finanţe //  Ursu Victor

Fondul destinat procesului de amalgamare voluntară a localităților va fi redus în 2026 cu 90 de milioane de lei, după ce autoritățile au constatat că banii prevăzuți nu vor putea fi valorificați integral în acest an. Subiectul a provocat critici în Parlament, deputatul Liliana Iaconi a acuzat guvernarea că a mers în teritoriu și a atras primăriile în proces prin promisiunea unor stimulente financiare.

În cadrul dezbaterilor parlamentare, Iaconi i-a cerut explicații ministrului Finanțelor, Victoria Belous, cu privire diminuarea fondului și a întrebat dacă primăriile care au acceptat amalgamarea voluntară vor mai primi cele două categorii de stimulente promise.

„Atât Guvernul, cât și reprezentanții partidului de guvernare au mers prin teritoriu și au măgulit atât reprezentanții autorităților publice locale, cât și locuitorii cu stimulentele financiare pentru acest proces nou pentru țara noastră”, a declarat deputatul.

Iaconi a cerut Guvernului să spună explicit dacă administrațiile locale care au depus eforturi pentru amalgamare vor beneficia de stimulentul destinat organizării procesului și de cel prevăzut pentru dezvoltarea infrastructurii.

„De ce reducem noi acest fond cu 90 de milioane de lei? Primăriile au beneficiat sau nu au beneficiat, vor beneficia sau nu? Și unde este stimulentul doi pentru dezvoltarea infrastructurii?”, a întrebat parlamentarul.

Ministrul Finanțelor, Victoria Belous, a dat asigurări că reducerea alocărilor pentru 2026 nu înseamnă că Guvernul renunță la angajamentele asumate față de localitățile amalgamate. Potrivit acesteia, ajustarea este determinată de faptul că în acest an Cancelaria de Stat va reuși să valorifice doar o parte din suma disponibilă.

„Guvernul planifică să-și onoreze toate obligațiile pe care și le-a asumat în procesul de amalgamare voluntară”, a declarat Belous.

Ministrul a explicat că fondurile care nu vor fi utilizate în 2026 urmează să fie prevăzute în perioadele următoare, pe măsura implementării procesului.

„Faptul că în 2026 se face o ajustare la fond nu înseamnă că acești bani nu vor fi alocați în anul viitor”, a precizat Victoria Belous.

Potrivit ministrului, Cancelaria de Stat gestionează procesul și va continua să direcționeze resurse către primăriile amalgamate. Astfel, reducerea cu 90 de milioane de lei este prezentată de Ministerul Finanțelor drept o ajustare a cheltuielilor la ritmul real de valorificare, și nu drept o renunțare la stimulentele financiare promise administrațiilor locale.