Gata cu războiul de pe piața zahărului! Doi giganți au bătut palma

24 Sept. 2024, 15:36
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
24 Sept. 2024, 15:36 // Actual //  bani.md

Producătorul polonez de zahăr Moldova Zahăr a aderat la Uniunea Producătorilor de Zahăr unde membru este Südzucker Moldova.

„Această extindere reprezintă un pas strategic în consolidarea industriei pe platforma Uniunii, având drept scop optimizarea dialogului între producători și autorități, precum și susținerea comună a fermierilor din sectorul sfeclei de zahăr. Uniunea își asumă un rol central în asigurarea unei reprezentări unitare și coerente a intereselor sectorului, oferind o voce puternică în fața statului și instituțiilor relevante”, se arată în mesajul uniunii.

Totodată, uniunea spune că unul dintre principalele obiective este consolidarea relației dintre producători și autorități. În acest sens, Uniunea își propune să reprezinte interesele producătorilor, iar platforma Uniunii va facilita un dialog eficient și transparent cu guvernul, având în vedere implementarea unor politici publice sustenabile pentru dezvoltarea și protecția sectorului agricol.

În martie 2018, Moldova Zahăr a plecat din Uniunea Producătorilor de Zahăr. La acea vreme producătorul polonez declara că: „Uniunea s-a transformat, în timp, într-o structură aliniată exclusiv intereselor unui singur jucător din industrie, care deține și poziția dominantă pe piața moldovenească”.

Moldova Zahăr este deținută de concernul polonez ”Krajowa Spolka Cukrowa” SA. În 2023, compania a contabilizat o cifră de afaceri de 400 de milioane de lei  și un profit de 76,8 milioane de lei.

La rândul său, Südzucker Moldova a avut o cifră de afaceri de 955,3 milioane de lei și un profit de 139,79 milioane de lei.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

26 Oct. 2026, 18:40
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
26 Oct. 2026, 18:40 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Republica Moldova vrea să-și consolideze legăturile energetice cu Ucraina prin construcția unui al doilea circuit al liniei electrice Bălți–Dnestrovsk, proiect care ar putea majora cu aproximativ 500 MW capacitatea de schimb de energie electrică dintre cele două țări. Subiectul a fost discutat la Kiev de premierul Vasile Tofan și omologul său ucrainean, Sergii Koretskyi.

Potrivit informațiilor prezentate după întrevedere, cei doi oficiali au abordat consolidarea interconexiunilor electrice, dar și extinderea cooperării în sectorul gazelor naturale. O prioritate o reprezintă accelerarea semnării unui memorandum de înțelegere între operatorii sistemelor de transport al energiei electrice, Moldelectrica și Ukrenergo.

Unul dintre proiectele discutate vizează pregătirea celui de-al doilea circuit al liniei Bălți–Dnestrovsk, care ar urma să suplimenteze infrastructura existentă și să ofere o capacitate mai mare pentru schimburile transfrontaliere de electricitate.

Conform estimărilor prezentate, noua conexiune ar putea adăuga aproximativ 500 MW la capacitatea de schimb dintre Republica Moldova și Ucraina. Aceasta nu înseamnă automat un import suplimentar permanent de 500 MW, ci posibilitatea tehnică de a transporta volume mai mari de energie, în funcție de disponibilitatea producției, condițiile de exploatare și capacitățile efectiv alocate.

În prezent, după cum arată harta rețelelor electrice publicată de Moldelectrica, nordul Republicii Moldova este conectat la sistemul ucrainean prin linia de înaltă tensiune de 330 kV Bălți–Dnestrovsk. Aceasta reprezintă una dintre legăturile energetice transfrontaliere ale țării.

Totodată, infrastructura energetică a Republicii Moldova include linia de 400 kV Vulcănești–Isaccea, care asigură conexiunea cu România, precum și mai multe linii de 330 kV care traversează teritoriul țării și conectează principalele noduri energetice.

Datele operative afișate de Moldelectrica indică un consum al sistemului de aproximativ 894 MW, în timp ce producția internă era de circa 237 MW. Diferența era acoperită prin schimburile transfrontaliere de energie electrică. La momentul respectiv, fluxul net indicat pe interconexiunea cu România era de aproximativ 695 MW, iar cel cu Ucraina, de circa 38 MW în sens opus.