26 de persoane care câștigau bani din transportul de pasageri, prestarea serviciilor sau vânzarea diferitor produse, fără să își înregistreze legal activitatea, au fost amendate de Serviciul Fiscal de Stat. În doar o săptămână, între 19 și 25 octombrie, Fiscul a aplicat sancțiuni în valoare totală de 42 100 de lei.
Cele mai multe încălcări au fost depistate în domeniul serviciilor și al transportului de pasageri în regim taxi, unde au fost înregistrate 22 de cazuri. Alte patru persoane au fost sancționate pentru comerț ilegal, inclusiv pentru vânzarea produselor prin intermediul platformelor online.
Serviciul Fiscal de Stat amintește că persoanele care desfășoară activități economice fără să le înregistreze legal riscă amenzi de la 1 500 până la 4 500 de lei.
Inspectorii fiscali vor continua verificările pentru a-i identifica pe cei care obțin venituri din afaceri nedeclarate și pentru a-i determina să intre în legalitate.
Deputatul PAS Iurie Levinschi a propus majorarea lefurilor pentru mai mulți angajați la Centrul Național pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal (CNPDCP) unde este angajată și soția sa, conform declarației de avere și interese personale. Ea deține funcția de șefă a serviciului resurse umane. Însă deputatul și-a retras amendamentul în condițiile în care nu avea toate avizele necesare. Ulterior deputatul a venit cu un proiect de lege separat, scrie REALITATEA.
În proiectul înaintate de Levinschi se arată că deși noua lege privind protecția datelor cu caracter personal a intrat în vigoare „reglementările aferente salarizării și clasificării funcțiilor publice nu sunt ajustate și nu sunt adaptate specificului atribuțiilor exercitate de personalul din cadrul Centrului, în special în ceea ce privește funcția de inspectori de protecție a datelor”.
„Până la momentul actual, în Legea nr. 270/2018 nu au fost operate modificările necesare pentru salarizarea funcțiilor de inspector de protecție a datelor, din care motiv, personalul Centrului Național pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal nu a putut fi încadrat/transferat în noile funcții, astfel cum prevede art. 90 din Legea nr. 195/2024.
Prin Legea nr. 195/2024 și Legea nr. 160/2026, atribuțiile Centrului devin mult mai complexe, având noi sarcini și competențe: de investigare, corective, de autorizare și de consiliere, de prevenirea încălcărilor legislației în domeniul protecției datelor cu caracter personal, fiind indispensabilă necesitatea consolidării autorității de supraveghere, drept garant al respectării dreptului la protecția datelor cu caracter personal. Amploarea competențelor Centrului este foarte vastă în contextul în care date cu caracter personal sunt prelucrate de toți operatorii de date, fie din domeniul public sau privat, de persoane fizice și juridice, iar practica demonstrează că amploarea prelucrărilor de date cu caracter personal este tot mai vastă și mai diversificată, inclusiv de/prin metode și posibilități inovative.
În acest context, devine evident că sarcinile trasate Centrului implică responsabilități și riscuri majore, care nu sunt reflectate corespunzător de cadrul normativ aferent salarizării. Prin urmare, este necesară corelarea regimului salarial cu complexitatea și responsabilitatea atribuțiilor, care să stimuleze atragerea și menținerea personalului calificat și să asigure exercitarea efectivă și independentă a competențelor legale ale Centrului”, se arată în nota informativă a proiectului.
Valoarea majorărilor – secret?
Levinschi mai informează că, din cauza complexității muncii și volumului de salarizare, șapte controlori, inclusiv un șef de subdiviziune, au demisionat din cadrul Centrului. „În cazul în care nivelul de salarizare rămâne echivalent celui actual (de controlor), intenționează a demisiona în perioada imediat următoare și alți angajați care urmează a fi numiți în funcțiile de inspector de protecție a datelor, participând la diverse concursuri de angajare în alte instituții publice cu un nivel de salarizare mai mare”.
Deputatul menționează că reglementările propuse vor necesita cheltuieli suplimentare din bugetul de stat, fără a preciza valoarea lor.
Contactat de Realitatea, Parlamentarul nu a răspuns până la ora publicării știrii, pentru a face precizările și pentru a comunica dacă ar exista conflict de interese, luând în considerare activitatea soției sale în cadrul Centrului.
Averea familiei Levinschi
Conform declarației de avere pentru 2025, Iurie Levinschi a încasat anul trecut peste 324.000 de lei de la Consiliul Raional Hîncești și mai mult de 27.000 de lei de la Parlament. Leafa soției sale la CNPDCP a constituit peste 261.000 de lei. Ea a mai primit și o remunerare de 2740 de lei de la Comisia Electorală Centrală.
Parlamentarul a mai declarat peste 30.000 de lei drept „compensație neimpozabila pentru cheltuieli legate de îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, cheltuieli de protocol si promovare”. Alte peste 13.000 de lei au fost achitați deputatului pentru a-i compensa cheltuielile pentru transport.
Familia mai are numeroase terenuri, iar în 2025 deputatul a declarat locuința de peste 127 de metri pătrați, în care locuiește cu „drept de abitație”. În același an, el a cumpărat un Renault Megan de 235.000 de lei, produs în 2019. În posesia sa mai sunt două vehicule și patru imobile, dar și numeroase terenuri.
Folosim cookie-uri și tehnologii similare pentru a asigura funcționarea site-ului, a analiza traficul, a îmbunătăți experiența dumneavoastră și, după caz, a afișa și măsura publicitatea. Puteți alege ce tipuri de cookie-uri permiteți.
Funcționale
Mereu activ
Aceste cookie-uri permit site-ului să rețină preferințele utilizatorului și să ofere funcționalități îmbunătățite.
Preferences
The technical storage or access is necessary for the legitimate purpose of storing preferences that are not requested by the subscriber or user.
Statistice
Aceste cookie-uri ne ajută să analizăm modul în care vizitatorii utilizează site-ul și să îmbunătățim conținutul și funcționalitatea acestuia.The technical storage or access that is used exclusively for anonymous statistical purposes. Without a subpoena, voluntary compliance on the part of your Internet Service Provider, or additional records from a third party, information stored or retrieved for this purpose alone cannot usually be used to identify you.
Marketing
Aceste cookie-uri sunt utilizate pentru afișarea și măsurarea publicității și, după caz, pentru personalizarea conținutului publicitar.