Gigantul Gazprom își extinde influența: Companie rusă debutează pe piața energiei electrice din România

25 Sept. 2024, 09:16
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
25 Sept. 2024, 09:16 // Actual //  bani.md

Compania NIS Petrol SRL va fi furnizor de energie electrică pe piața din România, după o decizie a Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE). Comitetul de Reglementare al ANRE a aprobat marți acordarea licenței pentru activitatea de furnizare societății NIS Petrol SRL, compania care operează benzinăriile Gazprom din România.

Potrivit datelor de pe Termene.ro, citate de hotnews.ro, NIS Petrol SRL are ca principal obiect de activitate vânzarea de carburanți.

Cu ce se ocupă NIS Petrol în România
Compania este deținută de grupul sârb NIS, la care Gazprom este acționar majoritar. Mai exact, la acționari apar sârbii de la Naftina Industrija Srbije JSC Novi SAD și NIS AD Novi SAD.

NIS Petrol SRL se află pe piața carburanților din România de 13 ani și în toată acestă perioadă a raportat pierderi.

Cifra de afaceri în 2023 a fost de 283,6 milioane de lei, în scădere cu 60% față de anul precedent, înregistrând o pierdere de 63,6 milioane de lei.

NIS Petrol Romania mai are în portofoliu șase perimetre de petrol și gaze pe teritoriul României, având la toate statut de operator, scria Profit.ro în iunie 2023.

Patru concesiuni sunt pentru activități de explorare-dezvoltare și exploatare în parteneriat cu compania canadiană East West Petroleum (două în județul Bihor – EX-2 Tria și EX-3 Băile Felix și două în județul Timiș – EX-7 Periam și EX-8 Biled). O a cincea concesiune este deținută în parteneriat cu Zeta Petroleum și Armax Gaz, respectiv concesiunea de dezvoltare și exploatare petrolieră în perimetrul DEE V-20 Jimbolia, județul Timiș. Cea de-a șasea concesiune pentru activități de explorare-dezvoltare-exploatare se află tot în județul Timiș, în perimetrul EX-12 Crai Nou.

În 2019, NIS a.d. Serbia (compania care deține rafinăriile de la Pancevo și Novi Sad) a încheiat un contract cu operatorul sistemului național de transport al țițeiului și condensatului, Conpet, care are ca obiect transportul pe calea ferată până la granița cu Serbia a țițeiului extras de subsidiara românească NIS Petrol din perimetrele concesionate în vestul țării, mai scrie Profit.ro.

Angajați NIS Petrol, anchetați de DIICOT
Patru angajaţi ai NIS Petrol din Timişoara şi Bucureşti au fost acuzați, în octombrie 2022, de procurorii DIICOT că au transmis date nedestinate publicităţii privind fondul de resurse din România către firma din acelaşi consorţiu din Serbia.

Erau acuzați de divulgarea informaţiilor secrete de serviciu sau nepublice şi transfer neautorizat de date informatice.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

11 Dec. 2025, 18:27
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
11 Dec. 2025, 18:27 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Republica Moldova riscă să rămână în beznă, în condițiile în care țara se află într-o situație critică în orele de vârf ale consumului, când necesarul depășește cu mult capacitatea de import, a declarat economistul Sergiu Tofilat la emisiunea „Punctul pe Azi” de la TVR Moldova.

„Deficitul nostru de energie în orele de vârf, dimineața și seara, sare de 600 MW. Noi avem nevoie de 600 MW în fiecare oră ca să acoperim consumul, dar putem importa doar 345 MW”, a explicat Tofilat. Potrivit lui, Moldova reușește momentan să se mențină pe linia de plutire doar pentru că Ucraina nu utilizează întreaga sa cotă de interconexiune și permite realocarea surplusului către Chișinău. „Personalul de la Energocom stă până noaptea târziu în fiecare zi, analizând fiecare interval orar, ca să vadă cât n-a utilizat Ucraina și să realoce asta pentru Republica Moldova. Nu știu dacă asta e o soluție sustenabilă. Oamenii aceștia se pot îmbolnăvi, au nevoie de concediu. Nu putem depinde la infinit de asta.”

Tofilat afirmă că în următorii trei ani situația va rămâne exact la fel, dacă nu se intervine imediat. În opinia sa, Guvernul trebuie să convoace „de urgență” Comisia pentru pregătirea sezonului rece, împreună cu întreprinderile din sectorul energetic și mediul privat, pentru a identifica soluții rapide. Printre opțiuni: generatoare modulare și mobile, inclusiv închiriate sau aduse de agenții economici în schimbul unui tarif compensat.

„Ucraina deja face asta. Noi de ce nu? Fie le procurăm, fie le închiriem, fie facem un apel către mediul privat: ce tarif vă dăm ca să aduceți generatoare, ca să nu rămânem fără curent electric? Dacă nu facem nimic, în scenariul pesimist, dacă bombardamentele continuă și Ucraina își utilizează toată cota, noi rămânem descoperiți.”

Economistul avertizează că, în lipsa unei acțiuni urgente, Moldova se va confrunta cu două scenarii: tarife mai mari sau întreruperi de energie. „Avem deficit de 600 MW. Putem importa 345 MW. Diferența? Ori o acoperim cu energie de avarie, care este extrem de scumpă și limitată la 200–300 MW, și atunci vom majora tarifele; ori, dacă nici avarie nu e disponibilă, vom fi obligați să deconectăm anumite raioane din Republica Moldova. Avantajul unde este?”

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

 
NO COMMENT | IGSU ÎN ACȚIUNE: SIMULARE DE ÎNEC PENTRU PREVENIREA TRAGEDIILOR DE VARĂ
NO COMMENT | IGSU ÎN ACȚIUNE: SIMULARE DE ÎNEC PENTRU PREVENIREA TRAGEDIILOR DE VARĂ
NO COMMENT | AGRICULTURA MOLDOVEI, MAI PREGĂTITĂ PENTRU SCHIMBĂRILE CLIMATICE
NO COMMENT | AGRICULTURA MOLDOVEI, MAI PREGĂTITĂ PENTRU SCHIMBĂRILE CLIMATICE
NO COMMENT | 31 DE SPORTIVI MOLDOVENI LA JOCURILE MONDIALE UNIVERSITARE DE VARĂ 2025
NO COMMENT | 31 DE SPORTIVI MOLDOVENI LA JOCURILE MONDIALE UNIVERSITARE DE VARĂ 2025
NO COMMENT | PREȘEDINTA MAIA SANDU, ÎN VIZITĂ OFICIALĂ LA VARȘOVIA
NO COMMENT | PREȘEDINTA MAIA SANDU, ÎN VIZITĂ OFICIALĂ LA VARȘOVIA
NO COMMENT | CEREMONIA DE ABSOLVIRE A PROMOȚIEI 2025 A ACADEMIEI „ȘTEFAN CEL MARE”
NO COMMENT | CEREMONIA DE ABSOLVIRE A PROMOȚIEI 2025 A ACADEMIEI „ȘTEFAN CEL MARE”
NO COMMENT | PRIMUL SUMMIT MOLDOVA-UNIUNEA EUROPEANĂ, ÎN IMAGINI ŞI DECLARAŢII
NO COMMENT | PRIMUL SUMMIT MOLDOVA-UNIUNEA EUROPEANĂ, ÎN IMAGINI ŞI DECLARAŢII