Grija ministrului Lazarencu: Focile sunt pe cale de dispariție. Interzice importul produselor derivate din focă

03 Sept. 2024, 17:51
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
03 Sept. 2024, 17:51 // Actual //  bani.md

Ministerul Mediului a lansat pentru consultări publice un proiect de hotărâre care prevede interzicerea importului produselor derivate din focă. Această măsură vizează restricționarea introducerii pe piață a produselor comerciale obținute din focă, cu scopul de a proteja această specie vulnerabilă și de a conserva ecosistemele marine.

Proiectul de hotărâre propune interzicerea importului comercial**: Se interzice introducerea produselor derivate din focă pentru scopuri comerciale, dar se permit unele excepții pentru produsele provenite din vânătoarea tradițională a comunităților inuite sau indigene. Excepții pentru importul ocazional. Se vor oferi derogări pentru cazuri specifice, cum ar fi importul ocazional sau pentru uz personal, dar acestea vor fi supuse unor proceduri stricte. Gestionarea resurselor marine. Se permite introducerea produselor derivate din focă rezultate din gestionarea resurselor marine, cu condiția respectării unor reguli riguroase.

Ministerul Mediului justifică această măsură prin necesitatea de a proteja focile și ecosistemele marine. Interzicerea importului de produse precum blănurile și grăsimile de focă are scopul de a reduce presiunea economică asupra acestor animale, facilitându-le astfel reproducerea și recuperarea populațiilor afectate de exploatarea intensă din decadelor anterioare.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

12 Nov. 2026, 13:36
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
12 Nov. 2026, 13:36 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Republica Moldova mai are de achitat aproximativ 1,7 miliarde de lei, bani care reprezintă datorii istorice la subvențiile agricole acumulate în perioada 2024–2025. Ministrul Agriculturii, Eugen Osmochescu, susține că autoritățile examinează inclusiv posibilitatea acoperirii acestor restanțe din fondurile Uniunii Europene din anul 2028, însă recunoaște că, deocamdată, nu există nicio garanție în acest sens.

Potrivit oficialului, valoarea inițială a restanțelor era de aproximativ 2,1 miliarde de lei, dintre care circa 400 de milioane de lei au fost deja achitate sau se află în proces de achitare.

„La moment, au fost achitate sau sunt în proces de achitare circa 400 de milioane, mai rapid decât am propus noi, doar să facem începutul în 2027. Deci acum vorbim de o sumă de 1,7 miliarde de lei, datorii istorice din 2024–2025”, a declarat Osmochescu.

Ministrul a precizat că aceste datorii provin din angajamente asumate anterior de Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA), subliniind că, din punct de vedere juridic, nu reprezintă obligații contractuale asumate direct de Guvern sau de Ministerul Agriculturii.

„În primul rând, nu sunt obligațiuni contractuale asumate de către statul Republica Moldova. Nu de Guvern, Ministerul Agriculturii sau AIPA. Sunt niște asumări istorice, din 2024–2025”, a explicat oficialul.

În ceea ce privește identificarea resurselor financiare pentru achitarea restanțelor, Osmochescu a făcut referire la viitorul buget multianual al Uniunii Europene, care va intra în vigoare în 2028.

Potrivit ministrului, propunerea Comisiei Europene pentru următorul ciclu bugetar este de aproximativ 2 trilioane de euro, o parte importantă a fondurilor fiind destinată inclusiv agriculturii și programelor de sprijin pentru statele candidate la aderare.

Oficialul a menționat instrumentul „Europa Globală”, care ar putea oferi Republicii Moldova acces la resurse financiare suplimentare, inclusiv prin mecanismele administrate de AIPA.

„Din 2028, accesând fondurile europene prin AIPA, noi putem vorbi despre potențiala acoperire și a acestor obligații. Dar este prematur la moment să vorbim, pentru că noi nu cunoaștem care va fi bugetul Uniunii Europene începând cu 2028”, a declarat ministrul Agriculturii.

Deocamdată, însă, nu există o decizie privind finanțarea acestor restanțe din bugetul european. Propunerea Comisiei Europene pentru perioada 2028–2034, în valoare de aproape 2 trilioane de euro, se află încă în procesul de negociere și aprobare.