Guvernul va compensa diferența de tarife pentru gazele naturale și energia termică, în perioada rece a anului

17 Nov. 2021, 16:58
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
17 Nov. 2021, 16:58 // Actual //  MD Bani

Consumatorii casnici vor fi sprijiniți de Guvern, care va compensa diferența de tarife pentru consumul de gaze naturale și energie termică, urmare a majorării costurilor respective. Cabinetul de miniștri a aprobat astăzi avizul unic la acest proiect de lege.

Potrivit proiectului, Guvernul va compensa diferența de tarif pentru consumul de gaze, în perioada noiembrie 2021-martie 2022, după cum urmează: pentru primii 50 metri cubi consumați, vor fi compensate 67% din diferența dintre prețul din luna de facturare și cel din luna octombrie 2021, iar pentru următorii 100 metri cubi consumați  – 50% din diferența respectivă. De aceste compensații vor beneficia circa 746 mii de consumatori casnici.

De asemenea, Guvernul va compensa și cheltuielile pentru energie termică.

Potrivit informațiilor oferite într-un comunicat de presă, pentru prima gigacalorie consumată, Guvernul va compensa 67% din diferența dintre prețul din luna de facturare și cel din luna octombrie 2021.

Pentru a face posibile aceste compensații, în proiectul de lege privind modificarea legii bugetul de stat pentru anul 2021 nr. 258/2020, sunt prevăzute cca. 210 milioane lei și concomitent în proiectul Legii bugetului de stat pentru anul 2022, cca. 900 milioane lei.

02 Mai 2026, 10:46
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
02 Mai 2026, 10:46 // Actual //  bani.md

Republica Moldova trebuie să creeze reguli „clare și lejere” pentru mediul de afaceri, dar și să sancționeze prompt orice încălcare, a declarat ministrul Economiei, Eugen Osmochescu, în cadrul evenimentului Reinvent Moldova 2.0 organizat de grupul media Realitatea.

Oficialul a subliniat că rolul statului este să faciliteze accesul companiilor pe piață, funcționarea și chiar ieșirea din piață, însă în același timp autoritățile trebuie să intervină rapid acolo unde apar nereguli, inclusiv pe baza evaluării riscurilor. Cu toate acestea, ministrul a recunoscut deschis că Republica Moldova nu se află încă la nivelul de dezvoltare dorit.

„Nu suntem acolo unde ne-am dorit. Nu suntem la nivelul de prosperitate despre care vorbim”, a spus Osmochescu, explicând că efectele reformelor implementate în ultimii ani nu se văd imediat, ci abia după doi-trei ani.

Ministrul a punctat că, deși progresele există și „ce s-a făcut, s-a făcut foarte frumos”, acestea nu sunt suficiente pentru a genera un impact economic rapid într-o țară mică, expusă presiunilor geopolitice dintre Est și Vest.

În același timp, oficialul a reafirmat direcția strategică a țării, subliniind că Republica Moldova a ales ferm calea europeană, considerată singura capabilă să aducă prosperitate reală populației.

Potrivit lui, autoritățile se află acum într-o etapă critică. Or, după implementarea rapidă a reformelor, accentul trebuie mutat pe cheltuirea eficientă a fondurilor și valorificarea oportunităților oferite de planurile de creștere economică.

Osmochescu a evidențiat și obiectivele ambițioase ale Chișinăului. Este vorba de semnarea tratatului de aderare la Uniunea Europeană până în 2028 și obținerea statutului de stat membru până în 2030, mizând pe ritmul accelerat al reformelor și pe sprijinul extern fără precedent.