Iahtul lui Vladimir Putin de 87 de milioane de euro a părăsit de urgenţă şantierul naval german

09 Feb. 2022, 11:35
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
09 Feb. 2022, 11:35 // Actual //  MD Bani

Iahtul de lux „Graceful”, care aparține președintelui rus Vladimir Putin, a plecat luni, șapte februarie, la ora 06:00, din șantierul naval „Blohm+Voss”, portul Hamburg, a dezvăluit publicația germană Kieler Nachrichten. Prin canalul Kiel, spre apele teritoriale rusesți, via Marea Baltică. Presa germană relatează că „Fuga” este cauzată de teamă că iahtul ar putea fi reţinut ca sancţiune.

Iahtul este un gigant de 82 de metri lungime, care cântăreşte în jur de 2800 de tone şi poate atinge 18 de noduri. Valoare sa este estimată la 87 de milioane de euro. Iahtul se afla în şantier pentru ca două noi balcoane să fie ataşate, iar motoarele să fie revizuite. Ambarcațiunea a fost construită în 2014, cu aproximativ 87.000.000 de euro.

Iahtul alb andocase în septembrie 2021, după ce, anterior, Vladimir Putin l-a primit pe navă, în largul Mării Negre, pe președintele belarus, Alexandru Lukașenko, care i-a cerut sprijin politic şi economic, pe fondul sancţiunilor occidentale impuse Minskului.

Ziarul Bild scrie că plecarea „în fugă” este cauzată de teamă că iahtul ar putea fi reţinut ca sancţiune pentru situaţia tot mai tensionată din Ucraina. Totuşi, nu datele tehnice au adus ambarcațiunea în atenţia publică, ci, probabilul, proprietarul, care conform presei germane, este preşedintele Rusiei, Vladimir Putin.

După ce publicaţia Kieler Nachrichten a relatat despre modernizarea iahtului, nava a pornit brusc pe mare. Direcţia a fost EST și, potrivit portalului marinetraffic.com, în prezent, este foarte aproape de exclava rusă Kaliningrad.

04 Nov. 2026, 15:27
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
04 Nov. 2026, 15:27 // Actual //  Grîu Tatiana

Bunurile provenite din activitățile grupărilor criminale ar putea fi confiscate chiar dacă dosarul în care au fost descoperite s-a încheiat fără o condamnare. Un proiect al Ministerului Justiției introduce „confiscarea autonomă”, o procedură prin care procurorul va putea cere separat instanței să decidă ce se întâmplă cu aceste bunuri, inclusiv după o achitare definitivă sau după încetarea urmăririi penale.

Măsura ar putea fi aplicată dacă procurorul prezintă probe că bunurile provin din activitățile unui grup criminal organizat sau ale unei organizații criminale, că aceste activități pot genera câștiguri mari și că formele de confiscare specială sau extinsă nu pot fi folosite. Procurorul va trebui să demonstreze proveniența infracțională a bunurilor, fără să fie obligat să identifice fiecare infracțiune din care acestea provin.

Judecătorii vor putea lua în calcul diferența semnificativă dintre valoarea bunurilor și veniturile legale ale persoanei care le deține, lipsa unei surse legale plauzibile, dar și legăturile cu persoane asociate unei grupări criminale, dacă acestea pot explica modul în care au fost obținute bunurile.

Proiectul stabilește și o limită de timp. Măsura ar putea viza bunurile dobândite în decurs de cinci ani dinaintea faptei investigate, precum și pe cele dobândite ulterior, până când procurorul sesizează instanța. Pentru fapta în dosarul căreia au fost identificate bunurile, legea trebuie să prevadă o pedeapsă maximă de cel puțin patru ani de închisoare.

Procurorul ar putea solicita confiscarea și după suspendarea urmăririi penale în cazurile prevăzute de proiect. După suspendarea sau încetarea urmăririi penale, acesta va putea cere Agenției de Recuperare a Bunurilor Infracționale să continue verificările financiare pentru a stabili dacă sunt întrunite condițiile pentru confiscare.

Instanța ar urma să examineze cererea în cel mult trei luni și va putea pune bunurile sub sechestru pe durata procedurii. Proprietarii și celelalte persoane ale căror drepturi pot fi afectate vor avea dreptul la avocat, la consultarea dosarului, la audiere și la contestarea hotărârii. Bunurile deținute de terți de bună-credință sunt exceptate de la confiscarea autonomă.