Iarna 2024-2025 este acoperită: Moldovagaz încheie achizițiile de gaze naturale

13 Dec. 2024, 11:46
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
13 Dec. 2024, 11:46 // Actual //  Ursu Victor

SA „Moldovagaz” a încheiat cu succes achiziția integrală a volumelor de gaze naturale necesare pentru întregul sezon de încălzire octombrie 2024 – martie 2025 pentru malul drept al Nistrului. Procedura de procurare a fost inițiată în luna iulie 2024 și finalizată pe 12 decembrie 2024, cu achiziționarea unui total de 7 952 196 MWh (aproximativ 747,9 milioane m3). Prețul mediu ponderat de achiziție este de 47,88 EUR/MWh, echivalând cu aproximativ 509,15 EUR/1000 m3 sau 9 842,89 MDL/1000 m3, cu livrarea până la Punctul Virtual de Tranzacționare (PVT) al Republicii Moldova, potrivit informațiilor companiei.

Majoritatea gazelor naturale, respectiv 7 443 773 MWh (circa 700,1 milioane m3), au fost achiziționate pe platforma de tranzacționare SRL „Bursa Română de Mărfuri (Romanian Commodities Exchange) Est”, în perioada august – decembrie 2024. Din această cantitate, 7 184 259 MWh (aproximativ 675,6 milioane m3) au fost procurate prin 31 de tranzacții pe piața GasForward, iar 259 514 MWh (circa 24,5 milioane m3) prin 142 de loturi pe piața SPOT.

Restul volumului de gaze naturale, respectiv 508 423 MWh (aproximativ 47,8 milioane m3), a fost procurat de la SA „Energocom”, în baza Hotărârii de Guvern nr. 365/2024, care prevede obligația de stocare a gazelor naturale.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

03 Oct. 2026, 10:55
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Oct. 2026, 10:55 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Cotația motorinei pe piața europeană a înregistrat o revenire în ultimele ore de tranzacționare, după ce a coborât spre zona de 1330 de dolari pentru o tonă. Potrivit graficului pieței Gasoil EU, prețul a urcat ulterior până în apropierea pragului de 1 385 de dolari, înainte de a se stabiliza în jurul valorii de 1 381 de dolari.

Astfel, între minimul sesiunii și nivelurile atinse spre finalul tranzacțiilor, motorina s-a scumpit cu aproximativ 50 de dolari pe tonă, echivalentul unei creșteri de aproape 4%.

Evoluția a fost însă una volatilă. După un avans de la aproximativ 1 330 până la peste 1 360 de dolari, cotația a înregistrat mai multe corecții, iar în a doua parte a sesiunii a reluat creșterea și a depășit nivelul de 1 380 de dolari pe tonă.

În pofida recuperării din timpul sesiunii, indicatorul afișat de piață arată o cotație de 1 381,06, în scădere cu 68 de dolari, sau 4,69%, față de nivelul de referință anterior.