Igor Dodon, sfat pentru compania „Lagardere”: Nu intrați în cârdășie cu guvernarea, cu atât mai mult la final de mandat

09 Iul. 2024, 12:38
 // Categoria: Opinii // Autor: 
09 Iul. 2024, 12:38 // Opinii // 

Fostul președinte al Republicii Moldova, Igor Dodon, le recomandă reprezentanților companiei „Lagardere”, singura care a participat până acum la licitația spațiilor comerciale de la aeroport, să nu participe la concursul organizat guvernarea PAS și să nu intre în cârdășie cu cei de la putere. „O companie serioasă, care se respectă, nu ar participa la așa ceva”, a spus Dodon, potrivit INDEX.

„Eu vreau să le dau un sfat investitorilor respectivi. Voi doar trebuie să înțelegeți, dacă sunteți investitori și dacă în spatele vostru nu stă echipa guvernării galbene și prin voi vor să ia spațiile de la aeroport. O companie serioasă, care se respectă, nu ar participa la așa ceva”, a declarat Igor Dodon în cadrul emisiunii „Puterea a patra” de la postul N4.

Liderul PSRM a mai spus că „tot ce se face pe ultima sută de metri, la final de mandat, are semne foarte mari de întrebare”, făcând trimitere la faptul că s-ar putea schimba conducerea țării după alegerile prezidențiale și parlamentare.

„Vreau să le recomand potențialilor investitori: nu intrați în cârdășie pe aceste subiecte, cu atât mai mult la final de mandat. Tot ce se face pe ultima sută de metri, la final de mandat, are semne foarte mari de întrebare. Au mai fost așa. Înainte de a pleca Plahotniuc s-a dat Casa Presei. Noi știm și le-am întors înapoi statului pe urmă. De aceea, nu vă aventurați. Dar faptul că cei de la guvernare merg înainte. Păi, evident că merg. Unii din ei cred că-s veșnici. Ăștia ca mașină de vot votează, pentru că se gândesc că au pașaport românesc, și dacă ceva, sau american. Dar justiția te ajunge din urmă indiferent unde ești, a mai spus Dodon.

Amintim că guvernarea a reluat tentativa de a extinde termenul de dare în chirie a spațiilor comerciale din aeroportul din Chișinău pe un termen mai mare de trei ani. Guvernul a aprobat luni, 8 iulie, decizia de modificare a Legii care stabilește bunurile care nu sunt pasibile privatizării. În lista celor peste 130 de întreprinderi este și Aeroportul Chișinău.

Autoritățile au declarat anterior că modificare acestei legi este necesară pentru reluarea licitației de la Aeroport, suspendată în data de 21 iunie, după decizia Curții Constituționale.

13 Oct. 2026, 17:18
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
13 Oct. 2026, 17:18 // Actual //  Grîu Tatiana

Transportul petrolului prin Marea Neagră se scumpește puternic, după ce costul asigurării unei nave a crescut de la aproximativ 200 000 de dolari la 2,5 milioane de dolari în doar câteva luni. Cheltuielile suplimentare pentru aducerea țițeiului pun presiune pe prețurile carburanților din Bulgaria, a declarat Evgheni Simeonov, administratorul comercial special al companiilor Lukoil din această țară, pentru televiziunea națională bulgară.

Potrivit cifrelor prezentate de Simeonov, asigurarea este acum de 12,5 ori mai scumpă, ceea ce echivalează cu o creștere de 1.150%. Pentru fiecare navă, diferența ajunge la aproximativ 2,3 milioane de dolari. El a explicat că majorarea reflectă riscurile tot mai mari pentru transportul maritim, pe fondul atacurilor asupra navelor comerciale și infrastructurii portuare.

Legătura cu prețurile la pompă ține de costul aprovizionării: rafinăriile primesc un petrol mai scump de transportat, iar cheltuielile suplimentare pot fi transferate în prețul produselor petroliere și, ulterior, în cel achitat la benzinării.

Costurile sunt amplificate și de primele pentru acoperirea riscurilor de război. Potrivit Reuters, acestea pot adăuga sute de mii de dolari la cheltuielile unei călătorii de șapte zile prin Marea Neagră. Piața asigurărilor maritime din Londra a extins în septembrie cerințele de notificare pentru zonele cu risc ridicat, incluzând întregul bazin.

În pofida scumpirii transportului, rafinăria Lukoil din Burgas continuă să primească țiței. Simeonov a precizat că nu au fost anulate livrări și că aprovizionarea unității este asigurată până la începutul lunii decembrie.