Tranziția la vehicule electrice: Porsche va opri mai devreme producţia unor modele cu motoare pe combustie

09 Iul. 2024, 07:44
 // Categoria: Actual // Autor:  Lupu Eduard
09 Iul. 2024, 07:44 // Actual //  Lupu Eduard

Constructorul german de automobile sportive Porsche îşi menţine planurile în ceea ce priveşte tranziţia la vehiculele electrice, încetând mai devreme producţia anumitor modele echipate cu motoare pe combustie, a declarat directorul de producţie Albrecht Reimold pentru revista de specialitate Automobilwoche, transmite agenția Reuters, citată de Agerpres.

Reimold, care este şi membru în board-ul Porsche, a precizat că versiunea cu motor pe benzină a SUV-ului Macan destinată pieţelor non-europene nu va mai fi produsă după 2026, mai devreme decât se preconiza iniţial. “Această platformă a ajuns la finalul ciclului său de viaţă”, a spus Reimold.

După ce producţia acestui modelul cu motor pe combustie va înceta, compania se va concentra pe versiunile Macan electrice pentru a face progrese cu agenda de sustenabilitate a Porsche, chiar dacă cererea pentru automobile electrice a scăzut, a adăugat Reimold.

“Nu voi lăsa ca succesul modelului Macan electric să fie definit de un singur număr”, a precizat directorul de producţie de la Porsche.

De asemenea, versiunile echipate cu motoare pe combustie ale modelelor Boxster şi Cayman nu vor mai fi produse începând de anul următor şi compania se concentrează deja pe versiunile electrice care vor fi lansate anul următor, a adăugat Reimold.

Producţia modelelor 718 şi Macan echipate cu motoare pe benzină, destinate pieţelor europene, a fost oprită deja.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

21 Iul. 2024, 17:13
 // Categoria: Actual // Autor:  Lupu Eduard
21 Iul. 2024, 17:13 // Actual //  Lupu Eduard

Administraţia Naţională (AN) Apele Române a anunţat vineri că România a solicitat majorarea debitului de apă eliberată din barajul Stânca-Costeşti, de la 38 mc/s la circa 60 mc/s, pentru o perioadă de 7 zile.

”În urma solicitării părţii române, grupul operativ tehnic de la acumularea Stânca-Costeşti a aprobat şi executat majorarea debitului evacuat din acumulare, de la 38 mc/s la circa 60 mc/s pentru o perioadă de 7 zile. Partea română şi cea din Republica Moldova vor monitoriza situaţia debitelor afluente (care intră în acumulare) în vederea pregătirii manevrelor ulterioare,” a transmis ANM Apele Române, potrivit news.ro.

Instituţia a precizat că reparaţia conductei prizei de rezervă de la barajul Stânca-Costeşti a fost finalizată, asigurând astfel resursele de apă necesare atât pentru alimentarea cu apă a judeţului Botoşani, cât şi pentru irigaţiile deservite de această sursă.

Din cauza secetei severe, mai multe zone din România se confruntă cu probleme în furnizarea apei, în peste 290 de localităţi fiind impuse restricţii. Majorarea debitului de apă evacuată din barajul Stânca-Costeşti este o măsură esenţială pentru a face faţă acestei situaţii critice şi pentru a asigura necesarul de apă pentru populaţie şi agricultură.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

 

 
Atmosferă de poveste la Târgul de Crăciun din Chișinău
Atmosferă de poveste la Târgul de Crăciun din Chișinău
Construcția drumului de ocolire a satului Bahmut din raionul Călărași este în toi
Construcția drumului de ocolire a satului Bahmut din raionul Călărași este în toi
Expoziția sculptorului Virgil Scripcaru, la Chișinău
Expoziția sculptorului Virgil Scripcaru, la Chișinău
Covor moldovenesc, „așternut” pe aleea Grigore Vieru din Capitală
Covor moldovenesc, „așternut” pe aleea Grigore Vieru din Capitală
Târgul de cariere Chișinău 2021: Hai că variante există
Târgul de cariere Chișinău 2021: Hai că variante există
Expoziţia Internaţională World Press Photo, la Chișinău
Expoziţia Internaţională World Press Photo, la Chișinău