INVESTIGAȚIE VIDEO: Impactul extracției petrolului asupra lacului relicvă Beleu din Moldova

11 Iun. 2024, 10:19
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
11 Iun. 2024, 10:19 // Actual //  bani.md

În Republica Moldova, extracția țițelului a început acum 30 de ani. Contractul inițial prevedea alocarea din profitul companiei a unui procent semnificativ pentru îmbunătățirea teritoriului și conservarea biodiversității din zona. A fost respectat contractul și câți bani au fost alocați pentru conservarea lacului relicvă Beleu? Sau, dimpotrivă, a fost provocat un prejudiciu de mediu ireparabil?

Urmărește investigația realizată de jurnaliștii Grupului de presă REALITATEA, Traian Stoianov, Lilia Burakovschi și Sergiu Scobioală, producătorul RLIVE TV, pentru a vedea ce spun autoritățile locale, dar și cele centrale despre starea în care a ajuns Lacul Beleu în prezent, dar și ce relevă investigațiile de laborator efectuate de specialiști.

 

Lacul relicvă Beleu se află pe teritoriul Prutului de Jos – rezervație naturală de stat creată pe 23 aprilie 1991, cu o suprafață de 17.554 ha, și începând cu 2018 este inclus în rezervația biosferei Prutul de Jos. A fost inclus și în Rețeaua Mondială UNESCO a Rezervațiilor Biosferei.

Acum câteva decenii acolo erau 27 de specii de pești și 228 de specii de păsări. Multe dintre ele au dispărut din cauza reducerii volumului de apă și poluării lacului. Sursele de poluare a lacului sunt numeroase, inclusiv produsele activității umane și atitudinea iresponsabilă față de patrimoniul natural.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

05 Aug. 2026, 17:13
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Ursu Victor
05 Aug. 2026, 17:13 // Bănci şi Finanţe //  Ursu Victor

Kazahstanul intenționează să revină în acest an pe piața obligațiunilor denominate în yuani („panda bonds”) și vrea să atragă aproximativ 500 de milioane de dolari printr-o nouă emisiune programată pentru luna viitoare. Autoritățile de la Astana mizează pe costurile reduse de finanțare oferite în prezent de piața de capital din China.

Potrivit unor surse apropiate negocierilor, citate de Bloomberg, Ministerul Finanțelor din Kazahstan a început deja discuțiile cu băncile chineze pentru lansarea noii emisiuni, valoarea finală și condițiile tranzacției urmând să fie stabilite în funcție de evoluția pieței.

Ministerul Finanțelor de la Astana afirmă că emisiunea de obligațiuni în yuani face parte din strategia de diversificare a surselor de finanțare a deficitului bugetar.

„Piața de capital din China oferă condiții atractive pentru împrumuturi la dobânzi reduse. Yuanul demonstrează stabilitate în condițiile incertitudinii globale, ceea ce diminuează riscurile valutare pentru debitori”, se arată într-un comunicat al instituției.

Noua emisiune vine după succesul înregistrat în luna mai, când Kazahstanul a atras 3,4 miliarde de yuani (circa 500 de milioane de dolari) prin prima sa emisiune de obligațiuni „panda” cu maturitatea de trei ani. Cererea investitorilor a depășit de peste două ori oferta și permite statului să obțină unul dintre cele mai mici cupoane plătite de un emitent suveran cu rating BBB pe piața internă chineză.

Prin această strategie, autoritățile kazahe urmăresc să își reducă dependența de piețele financiare tradiționale și să consolideze relațiile economice cu Beijingul.

China a devenit între timp cel mai mare partener comercial al Kazahstanului și a depășit Rusia. Comerțul bilateral a atins niveluri record, susținut de exporturile de resurse energetice, metale și produse agricole, dar și de proiectele de infrastructură dezvoltate în cadrul inițiativei chineze „Belt and Road”. Totodată, Kazahstanul joacă un rol-cheie în transportul mărfurilor chineze către Europa prin Coridorul de Mijloc.

Pe lângă stat, și companiile kazahe s-au orientat către finanțarea în yuani. În ultimul an, instituții precum Banca de Dezvoltare a Kazahstanului și compania petrolieră KazMunayGas au emis obligațiuni pe piața offshore din Hong Kong, la dobânzi de 3,35%, respectiv 3,15%.

Kazahstanul beneficiază în prezent de rating investițional din partea celor trei mari agenții internaționale de evaluare financiară. Fitch Ratings îl plasează cu două trepte peste categoria speculativă, iar S&P Global Ratings confirmă calificativul BBB-/A-3, cu perspectivă pozitivă.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!