Iute Group a emis obligațiuni în valoare de 140 milioane euro, cu o dobândă de 12% și scadență în 2030

09 Iun. 2025, 16:02
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
09 Iun. 2025, 16:02 // Actual //  bani.md

IuteCredit Finance S.à r.l., companie parte a Iute Group AS, unul dintre cele mai importante grupuri financiare din Europa, a anunțat emiterea cu succes a unor noi obligațiuni garantate – Senior Secured Bonds EUR 2025/2030 – în valoare totală de 140 milioane euro, cu o rată a dobânzii de 12% anual și scadență în perioada 2025–2030. Refinanțarea parțială a aproximativ 78 milioane euro din obligațiunile EUR 2021/2026 a fost astfel finalizată înainte de termen. O parte semnificativă a sumei, aproximativ 78 milioane euro, a fost utilizată pentru refinanțarea anticipată a obligațiunilor emise anterior (2021/2026).

Cererea a fost considerabilă, atât din partea investitorilor existenți, care au optat pentru schimbul obligațiunilor în valoare de circa 52,5 milioane euro, cât și din partea celor noi, care au subscris obligațiuni în valoare totală de aproximativ 87,5 milioane euro. Investitorii instituționali din Europa și-au exprimat astfel sprijinul larg față de emisiunea noilor obligațiuni garantate senior EUR 2025/2030, iar investitorii privați au subscris obligațiuni în valoare de aproximativ 11 milioane euro.

„Le mulțumim investitorilor existenți pentru sprijinul constant, care a făcut posibil schimbul cu succes al obligațiunilor EUR 2021/2026 cu obligațiuni EUR 2025/2030 în valoare de aproximativ 52,5 milioane euro, și îi salutăm pe noii investitori din Europa și SUA care contribuie la creșterea Iute Group în condiții atractive. Majorarea cuponului la 12% reflectă realitățile economice actuale: Euribor a crescut cu peste 2 puncte procentuale din 2021, iar randamentele titlurilor de stat americane au crescut cu peste 3 puncte. Suntem recunoscători că, în acest context, costul nostru de finanțare s-a menținut competitiv raportat la prețul general al capitalului și că încrederea investitorilor rămâne solidă. Datorită eforturilor echipelor iute din toate țările în care activăm, am reușit să stabilizăm structura de capital până în 2030. Vom continua să emitem obligațiuni în funcție de nevoile de creștere ale clienților noștri. În paralel, dezvoltăm în continuare ecosistemul nostru, portofoliul de credite și alte surse de valoare, sprijiniți de o profitabilitate solidă,” a declarat Tarmo Sild, CEO al Iute Group AS.

„Această emisiune de obligațiuni este o confirmare a încrederii investitorilor în viziunea noastră și în modelul nostru de creștere durabilă. Pentru iute Moldova, stabilitatea financiară a Grupului înseamnă mai multă capacitate de a inova, de a digitaliza serviciile și de a răspunde prompt cerințelor clienților noștri din Republica Moldova. Rămânem concentrați pe dezvoltarea unui ecosistem financiar modern, accesibil și sigur,” a adăugat Sergiu Sobuleac, CEO iute Moldova.

Se preconizează că obligațiunile EUR 2025/2030 vor fi admise la tranzacționare pe Piața Reglementată a Bursei de Valori din Frankfurt (General Standard) și pe Piața Reglementată Baltică a Bursei Nasdaq Tallinn în jurul datei de 9 iunie 2025.

Investitorii care dețin obligațiuni EUR 2021/2026 și au optat pentru conversia acestora vor primi, pentru fiecare obligațiune schimbată, un bonus în numerar de 2,50 euro, plus dobânda acumulată și neplătită aferentă perioadei 6 aprilie 2025 – data decontării. Cei care au ales răscumpărarea în numerar vor primi 99 de euro per obligațiune, plus dobânda acumulată și neplătită pentru aceeași perioadă. Decontarea obligațiunilor răscumpărate în numerar este programată pentru 16 iunie 2025 sau în jurul acestei date.

În această tranzacție, Oppenheimer & Co. Inc. (New York / Londra) și AS LHV Pank (Tallinn) acționează în calitate de coordonatori ai procesului de subscriere a obligațiunilor. Signet Bank AS (Riga) are rol de co-manager, iar Bankhaus Scheich Wertpapierspezialist AG (Frankfurt/Main) este agent de vânzare și listare. Aalto Capital (München) este consultantul financiar al Iute Group.

Despre iute Moldova: Compania iute Moldova este parte a iute Group, companie Fintech Estoniană, prezentă în patru țări europene: Moldova, Albania, Macedonia și Bulgaria. iute Moldova, cea mai rapidă instituție de creditare nebancară din Republica Moldova, este prima companie de microfinanțare ce pune la dispoziția clienților un proces de creditare 100% digital prin intermediul aplicației Myiute, opțiuni de procurare a produselor în rate la peste 1000 de parteneri din țară, o rețea de bancomate cardless, precum și asigurări în caz de accident. Strategia iute Moldova a fost și rămâne a fi concentrată pe digitalizarea tuturor serviciilor oferite.

Realitatea Live

13 Iun. 2025, 09:50
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
13 Iun. 2025, 09:50 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Piețele internaționale au fost zdruncinate vineri dimineață, după ce Israelul a lansat lovituri asupra Iranului, pe fondul acuzațiilor că Teheranul urmărește obținerea armei nucleare. În urma atacului, prețul petrolului a crescut vertiginos, atingând cele mai ridicate cote din ultimele cinci luni, iar investitorii globali se confruntă cu noi temeri legate de o criză energetică majoră.

La bursa ICE Futures din Londra, barilul de Brent din Marea Nordului a urcat cu 9,07% până la 76,65 dolari la ora 03:15 GMT, după ce atinsese anterior un vârf de 78,50 dolari. La New York Mercantile Exchange (Nymex), barilul de ‘light sweet crude’ a crescut cu 9,45%, ajungând la 74,47 dolari, cu un maxim de 77,62 dolari. Sunt cele mai mari creșteri zilnice înregistrate de la începutul invaziei ruse în Ucraina, în 2022.

„Loviturile asupra Iranului au amplificat drastic riscurile geopolitice și îngrijorările privind posibile întreruperi ale aprovizionării cu petrol”, a avertizat Warren Patterson, analist la ING, citat de Reuters.

Pe de altă parte, Saul Kavonic, analist la MST Marquee, a semnalat un posibil scenariu extrem: dacă Iranul va riposta prin atacuri asupra infrastructurii petroliere sau va bloca strâmtoarea Hormuz, una dintre cele mai importante rute maritime pentru exporturile de țiței, ar putea fi obstrucționată livrarea a până la 20 de milioane de barili pe zi.

Iranul a reacționat dur, declarând că are „dreptul legal și legitim” de a răspunde atacurilor israeliene care au vizat orașe și instalații nucleare. În același timp, piețele financiare globale s-au clătinat: activele de refugiu precum dolarul american, francul elvețian și yenul japonez s-au apreciat, în timp ce monedele asiatice sensibile la risc, inclusiv dolarul australian, au scăzut.

Aurul, indicator clasic al aversiunii față de risc, s-a scumpit cu 1,3%, atingând 3.428,28 dolari uncia – cel mai înalt nivel din 7 mai.

„Tensiunile tot mai mari din Orientul Mijlociu riscă să submineze încrederea investitorilor și să creeze volatilitate severă pe piețele internaționale”, a explicat Tony Sycamore, analist al firmei IG.

Escaladarea confruntării israeliano-iraniene readuce în prim-plan spectrul unei crize energetice globale, într-un context deja fragilizat de războiul din Ucraina și tensiunile din Marea Chinei de Sud.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

 
NO COMMENT | FOOD&DRINKS ŞI HORECA EXPO, DESCHISE LA MOLDEXPO
NO COMMENT | FOOD&DRINKS ŞI HORECA EXPO, DESCHISE LA MOLDEXPO
NO COMMENT | OFICIALII AU DEPUS FLORI DE 9 MAI LA MEMORIALUL „ETERNITATE”
NO COMMENT | OFICIALII AU DEPUS FLORI DE 9 MAI LA MEMORIALUL „ETERNITATE”
NO COMMENT | PROTEST ÎMPOTRIVA RĂZBOIULUI ȘI A SUSŢINERII PENTRU LIBERTATEA PRESEI
NO COMMENT | PROTEST ÎMPOTRIVA RĂZBOIULUI ȘI A SUSŢINERII PENTRU LIBERTATEA PRESEI
NO COMMENT | RESTAURANT CUPRINS DE FLĂCĂRI
NO COMMENT | RESTAURANT CUPRINS DE FLĂCĂRI
NO COMMENT | MILITARII MOLDOVENI, DETAȘAȚI ÎN KOSOVO, AU REVENIT ACASĂ
NO COMMENT | MILITARII MOLDOVENI, DETAȘAȚI ÎN KOSOVO, AU REVENIT ACASĂ
NO COMMENT | CARABINIERII MOLDOVENI PLEACĂ ÎN KOSOVO
NO COMMENT | CARABINIERII MOLDOVENI PLEACĂ ÎN KOSOVO