Jumătate de trilion pentru AI: OpenAI își pregătește angajații să devină milionari

06 Aug. 2025, 15:39
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
06 Aug. 2025, 15:39 // Actual //  Ursu Victor

OpenAI, compania din spatele ChatGPT, este în discuții preliminare pentru o vânzare de acțiuni care ar permite angajaților să-și valorifice participațiile, ceea ce ar putea ridica evaluarea companiei la aproximativ 500 de miliarde de dolari, a declarat o sursă apropiată subiectului pentru Reuters.

Această tranzacție ar marca o creștere spectaculoasă față de evaluarea actuală de 300 de miliarde de dolari, reflectând creșterea explozivă a utilizatorilor și a veniturilor companiei, dar și concurența acerbă pentru atragerea talentelor în domeniul inteligenței artificiale.

Vânzarea ar permite angajaților actuali și foștilor angajați să vândă acțiuni în valoare de mai multe miliarde de dolari, potrivit sursei citate, care a preferat să rămână anonimă din cauza caracterului confidențial al negocierilor.

Susținută de Microsoft, OpenAI a ajuns în primele șapte luni ale acestui an la un ritm anualizat de venituri de 12 miliarde de dolari, cu perspective de a atinge 20 de miliarde până la sfârșitul lui 2025, impulsionată de succesul global al ChatGPT. Platforma are în prezent circa 700 de milioane de utilizatori activi săptămânal, în creștere de la 400 de milioane în februarie.

Discuțiile despre vânzarea de acțiuni vin la scurt timp după runda principală de finanțare lansată de OpenAI în acest an, în care compania urmărește să atragă 40 de miliarde de dolari, cu SoftBank (Japonia) în fruntea investitorilor. Grupul nipon are termen până la sfârșitul anului să contribuie cu 22,5 miliarde de dolari, în timp ce restul investitorilor au subscris deja la o evaluare de 300 de miliarde.

Gigantii tehnologici, precum Meta, se întrec în a atrage experți AI cu pachete salariale de ordinul miliardelor. Meta, de exemplu, investește masiv pentru a atrage CEO-ul Scale AI, Alexandr Wang, în vârstă de 28 de ani, pentru a conduce o nouă unitate de superinteligență.

Alte companii private precum ByteDance, Databricks și Ramp au realizat deja vânzări private de acțiuni pentru a-și actualiza evaluarea și a recompensa angajații fideli.

Printre investitorii interesați să participe la această tranzacție se numără Thrive Capital, care a refuzat să comenteze informația. Bloomberg a fost prima publicație care a raportat despre această potențială vânzare.

În paralel, OpenAI lucrează la o restructurare corporativă majoră, care ar presupune renunțarea la actualul model cu profit limitat („capped-profit”) și ar deschide calea pentru o eventuală listare la bursă. Totuși, directorul financiar Sarah Friar a precizat în luna mai că o ofertă publică inițială (IPO) va avea loc doar atunci când compania și piețele vor fi pregătite.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

02 Oct. 2026, 17:02
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
02 Oct. 2026, 17:02 // Actual //  Grîu Tatiana

Trei zboruri de pe Aeroportul Internațional „Eugen Doga” – Chișinău înregistrează întârzieri în urma alertei de minare anunțate vineri, 2 octombrie. 

Potrivit administrației aeroportului, sunt afectate cursele spre Istanbul (TK274), Frankfurt (LH1559) și Viena (OS718). Pasagerii sunt îndemnați să verifice statutul curselor pe panoul online al aeroportului și să urmărească informațiile transmise de companiile aeriene.

Anterior, Poliția de Frontieră a anunțat că la Aeroportul Internațional „Eugen Doga” – Chișinău a fost declanșată o alertă de minare.

În urma alertei, pasagerii și angajații aeroportului au fost evacuați, iar la fața locului au fost mobilizate subdiviziunile specializate ale Ministerului Afacerilor Interne.

Totodată, procedura de înregistrare a pasagerilor a fost suspendată temporar. Autoritățile au avertizat că situația poate provoca modificări în programul zborurilor.

Călătorii care au curse programate pentru vineri sunt îndemnați să urmărească actualizările aeroportului și ale companiilor aeriene.