Junghietu cere economisire de lumină, deși sistemul e declarat stabil: ”Pentru a evita riscurile de deconectări”

08 Dec. 2025, 14:20
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
08 Dec. 2025, 14:20 // Actual //  Grîu Tatiana

Deși autoritățile anunță că Sistemul Electroenergetic Național (SEN) funcționează „stabil” și asigură integral necesarul de energie al țării, ministrul Energiei, Dorin Junghietu, a publicat un mesaj de avertizare către populație, cerând consum responsabil pentru a preveni deconectările.

„Comportamentul responsabil și consumul rațional de energie electrică, în special în orele de vârf, sunt necesare pentru a menține sistemul stabil, a evita riscurile de deconectări și pentru o funcționare eficientă a sistemului”, a transmis ministrul.

În dimineața zilei de luni, 8 decembrie, Î.S. Moldelectrica a dat asigurări că SEN funcționează în parametrii stabiliți, menținând stabilitatea operațională, continuitatea alimentării și echilibrul energetic necesar pentru acoperirea integrală a consumului de energie electrică din Republica Moldova.

Amintim că, după loviturile rusești asupra rețelelor energetice din Ucraina, Moldelectrica a fost nevoită sâmbătă să solicite României ajutor de urgență, pentru a proteja sistemul de posibile suprasarcini și întreruperi.

10 Sept. 2026, 09:58
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
10 Sept. 2026, 09:58 // Actual //  Grîu Tatiana

Locuitorii municipiului Ungheni ar putea achita mai mult pentru energia termică în ultimele trei luni ale anului curent. S.A. „Comgaz-Plus” a depus la Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) solicitarea de aprobare a unui nou tarif pentru energia termică livrată consumatorilor în perioada octombrie-decembrie 2026.

Compania propune un tarif de 4 081 de lei/Gcal, echivalentul a 3,51 lei/kWh, ceea ce înseamnă o majorare de aproximativ 36,9% față de tariful actual de 2 980 de lei/Gcal. Dacă solicitarea va fi aprobată integral, consumatorii vor achita cu 1 101 lei mai mult pentru fiecare gigacalorie.

Cererea Comgaz-Plus, transmisă ANRE, are la bază calculul componentei de corectare a venitului estimat pentru perioada 1 ianuarie–31 august 2026.  Potrivit calculelor prezentate de furnizor, în 2026 acesta estimează producerea a 4,51 mii Gcal, iar consumatorilor urmează să le fie livrate aproximativ 3,86 mii Gcal.

În structura tarifului sunt incluse cheltuieli pentru procurarea resurselor energetice, inclusiv gaze naturale, energie electrică, amortizarea mijloacelor fixe și alte cheltuieli operaționale.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!